Cu capul vâjâindu-i de tensiunea întregii zile, Sheridan deschise ușa micului dormitor de la etaj. Merse încet prin întuneric, fiindcă nu cunoștea camera, ajunse până la birou și căută chibritul pentru a aprinde luminările din suport.
Când aprindea și cea de-a patra lumânare, auzi o voce de bărbat și tresări când îi spuse:
- Nu cred că avem nevoie de prea multă lumină.
Se întoarse brusc, mâinile începură să-i tremure, inima îi bătea să-i iasă afară din piept și-I văzu pe Stephen Westmoreland stând pe un scaun, întruchiparea aroganței relaxate, cu cămașa desfăcută la primii nasturi și cu piciorul sprijinit pe un genunchi. Arăta degajat. Prea degajat. Sheridan simți că atitudinea lui față de această întâlnire era de răceală și detașare, chiar nepăsare; nu i se părea ceva curat, dar se bucura totuși că-I vede, că-I are aproape de ea. Era atât de îndrăgostită de el încât nimic nu mai conta. Nimic.
- După câte îmi amintesc, începu el pe tonul senzual și grav, care îi topea inima lui Sheridan, ultima dată când te-am așteptat ne pregăteam pentru nuntă.
- Știu și pot să-ți explic, spuse ea. Eu...
- Nu am venit aici ca să facem conversație, o întrerupse el. Jos aveam impresia clară că vrei să-mi oferi ceva mai mult decât vorbe. Sau m-am înșelat în această privință?
- Nu, șopti Sheridan.
Stephen o privi în tăcere, observând cu ochii cunoscătorului, nu cu cei ai naivului care fusese până atunci, că ea era la fel de atrăgătoare și exotică... exact cum și-o amintea, doar că acum avea părul foarte strâns. Nu-i plăcea să-I vadă astfel, mai ales în clipele când se lăsa condus de instincte și pasiune spre această femeie ușoară și ambițioasă, care arăta puțin ca virgina pe care o cunoscuse cândva.
- Scoate-ți acele de păr, îi spuse el nerăbdător.
Speriată de tonul poruncitor, Sheridan îl ascultă și își scoase din păr cele câteva ace care-i strângeau părul bogat la spate. Le lăsă să cadă pe birou, iar când se întoarse cu fața spre el, îl văzu cum își descheie nasturii de la cămașă cu mișcări lente, intenționate.
- Ce faci? întrebă încordată.
Ce făcea? se întrebă Stephen ironic. Ce naiba făcea în camera ei, invitat sau neinvitat, hârjonindu-se cu aceeași femeie care îl părăsise fără vreun cuvânt chiar în ziua nunții? Ca răspuns la întrebarea ei își scoase eșarfa de la gât.
- Ceea ce voi face este că plec, zise și făcu deja câțiva pași spre ușă.
- Nu! se trezi ea spunând. Nu pleca!
Stephen se întoarse, intenționând să-i dea răspunsul pe care-I merita, dar ea se avântă spre pieptul lui și mirosul ei de femeie ademenitoare șl blindă îl tulbură.
- Te rog, nu pleca! îl imploră ea. Stephen îi simți unghiile adânc înfipte in umerii lui, dar rămase cu mâinile pe lângă corp; știa că va pierde bătălia. Lasă-mă să-ți explic... Te iubesc...
Stephen îi ridică obrajii și o obligă să tacă, dar ochii ii era deja fixa]i pe buzele ei.
- Înțelege un lucru. Nimic din ce mi-ai spune nu aș putea crede. Nimic!
- Atunci îți voi arăta, spuse Sheridan temătoare și-I luă de gât, apoi se lipi de el și-I sărută cu acel amestec straniu de lipsă de experiență și senzualitate instinctivă care pe Stephen îl înnebunea.
Același efect îl avea și acum asupra lui. O luă de gât și o sărută la fel de pasional, forțând-o să-i arate aceeași dorință puternică pe care o simțea și el. Cu ultimele rămășițe de rațiune, se desprinse din sărutarea ei și îi mai dădu o șansă să pună capăt momentului.
