Dorind să nu strice petrecerea lui Noel și într-un efort de a păstra o atmosfera cât de cât festivă, Whitney le spuse și celorlalți despre plecarea lui Sheridan, însă încercarea de reconciliere nereușită atârna peste capetele celor implicați ca o pată neagră, de nemulțumire.
La câteva ore după plecarea lui Sheridan se adunară nori de furtună și începu să plouă, astfel încât toată lumea se văzu obligată să-și petreacă restul zilei în casă. Toate doamnele erau mâhnite, cu excepția domnișoarei Charity care părea imună la intemperii. Ea refuză chiar propunerea de a se retrage în dormitorul ei pentru a dormi puțin înainte de cină. Se simțea mai în largul ei în prezența celorlalți.
Se așeză pe canapeaua confortabilă din sala de biliard, cu picioarele încrucișate la gleznă și cu mâinile împreunate în poală. ÎI urmărea pe ducele de Claymore, care juca biliard cu Jason Fielding și Stephen Westmoreland.
- Întotdeauna jocul de biliard mi s-a părut interesant, spuse ea tocmai când Clayton Westmoreland lovi cu tacul în bilele de pe masă, dar rată lovitura. A fost aceasta o strategie, să nu nimerești toate bilete pentru ca Langford să trebuiască să se ocupe de toate? întrebă ea cu voioșie.
- Este un punct de vedere interesant, răspunse Clayton sec, părând calm, deși îl enervase intervenția ei, care-l făcuse să rateze lovitura.
- Acum ce se întâmplă?
Jason Fiedling răspunse râzând:
- Acum e rândul lui Stephen și nici unul dintre noi nu va mai avea vreo șansă de a juca.
- Oh, înțeleg, spuse ea zâmbind cu inocentă victimei sale care tocmai freca un bulgăre alb de vârful tacului, apoi se aplecă peste masă. Asta înseamnă că ești cel mai îndemânatic jucător de aici, Langford?
Când își auzi numele, Stephen își ridică privirea, dar Charity avu senzația că nu o ascultă și nici nu se concentrează la joc. De când plecase, Sheridan, arăta palid ca moartea. Cu toate acestea, când lovi, bilele se rostogoliră și se ciocniră unele de altele, atingându-se de marginile mesei, iar trei dintre ele pătrunseră prin orificiile din colțuri.
- Bună lovitură, Stephen, îi felicită Jason, iar Charity profită de ocazia pe care o așteptase.
- Îmi place compania domnilor, anunță ea brusc, privindu-I pe Clayton turnând vin de Madeira unuia dintre invitați.
- De ce mă rog, întrebă el politicos.
- Pentru că sexul din care fac parte poate fi uneori destul de vulnerabil și răzbunător pentru motive neînsemnate, remarcă ea când Stephen potrivi tacul și trase următoarea lovitură. Dar domnii sunt atât de solidari și loiali unul față de celălalt, când e vorba de genul lor. Luați-l pe Wakefield, de exemplu, zise ea privindu-l surâzătoare pe Jason Fielding, marchiz de Wakefield. Dacă ai fi fost femeie, Wakefield, cred că ai fi fost gelos pe Langford pentru lovitura superioară de acum câteva secunde, dar așa ai fost?
- Da, am fost, glumi Jason, dar când o văzu dezamăgită, spuse repede: Nu, sigur că nu, doamnă.
- Exact cum spuneam! zise ea aplaudând, iar Stephen trecu de partea cealaltă a mesei ca să se pregătească. Dar, când mă gândesc la loialitate și prietenie în rândul domnilor, știți cine-mi vine imediat în minte?
- Cine? întrebă Clayton privindu-l pe Stephen cum se pregătește.
— Nicholas DuVille și Langford!
Bulgărele de sacâz căzu din mâna lui Stephen și atinse în rostogolire mingea pe care el se pregătea să o lovească. Mingea se îndreptă încet spre orificiul mesei și căzu în săculeț.
- Aceasta nu a fost măiestrie, ci noroc orb, comentă Jason. Schimbând subiectul, zise: Ai calculat vreodată de câte ori câștigi un joc datorită norocului și nu măiestriei? Eu am vrut să fac asta.
Charity ignoră intenția lui Fielding de a schimba subiectul și li se adresă cu subtilitate lui Clayton Westmoreland și lui Jason Fielding, evitând să-l privească pe conte care ocoli masa pentru altă lovitură.
- Păi, dacă Nicholas nu ar fi fost un prieten atât de loial lui Langford, ar fi trimis-o pe Sheridan Bromleigh direct înapoi acasă, în ziua când ea a fugit și a aterizat în pragul ușii lui, îndurerată, dar a făcut el asta? Nu, într-adevăr, nu a făcut-o! Se uită în oglinda de pe peretele opus și-l văzu pe Stephen Westmoreland oprindu-se tocmai când voia să tragă, dar privirea lui se îndreptase deja spre ea. Sheridan implora ca măcar cineva să-i opună adevărul: de ce voia Langford să se însoare cu ea și, cu toate că nu era de datoria lui Nicholas să-i spună totul și să-i fărâme inima, a făcut-o! Ar fi fost mult mai ușor să o mintă, sau să o trimită înapoi la Langford, ca să-i spună el, dar și-a asumat răspunderea de a-și ajuta dragul prieten, bărbat ca și el.
- Exact ce i-a spus prietenul meu DuVille lui Sherldan? o întrebă el pe un ton calm, dar sălbatic, după ce se îndreptă, renunțând la lovitură.
Charity își întoarse capul spre el, aparent speriată, apoi îi spuse cu o inocență copilărească:
- Păi, adevărul desigur. Ea își dăduse seama că nu mai era Charise Lancaster, deci Nicholas i-a spus de moartea lui Burleton și cât de răspunzător te simțeai pentru acest fapt. De aceea ai jucat rolul logodnicului lui Sheridan, nu-i așa?
Trei bărbați priveau amuțiți spre bătrână; toți trei în diferite stadii de șoc sau mânie, dar Charity îi flata pe fiecare cu ochii săi galeși şi strălucitori.
- Şi, fiindcă Sheridan e o fată romantică, dorea totuși să creadă, spera, că, poate ai avut şi alte motive de a o cere în căsătorie, însă dragul Nicholas a trebuit să-i spună foarte hotărât, că-i făcuseși cererea în căsătorie după ce ai primit vestea morții nefericitului domn Lancaster, din milă, după cum se părea. Lucru care o a tulburat-o extrem de mult pe biata fată, dar Nicholas a făcut ce trebuia făcut, din altruism şi loialitate pentru neamul bărbătesc.
Stephen trânti tacul pe masă.
Ticălosul naibii! spuse încet, apoi ieși din cameră.
Charity tresări când auzi cuvântul care-i pângări auzul sensibil, dar i se păru normal gestul lui de a pleca, apoi îi spuse lui Jason Fielding:
- Unde credeți că pleacă Langford? întrebă, apoi surâse sardonic.
Jason Fielding rămăsese cu privirea ațintită asupra ușii pe care ieșise contele, dar se uită la Clayton și-i zise:
- Unde crezi că s-a dus?
- Aș spune că a plecat să stea de vorbă cu un vechi prieten, răspunse acesta sec.
- Ce frumos! izbucni Charity. Care dintre dumneavoastră ar dori să joace biliard cu mine, acum că Langford a plecat? Cred că pot învăța regulile.
Ducele de Claymore o studie amuzat câteva minute, iar Charity se simți stânjenită.
- Ce-ați spune să jucăm mai bine șah? Am sentimentul că strategia este punctul dumneavoastră forte.
Charity cântări oferta, apoi dădu veselă din cap.
- Cred că ai perfectă dreptate!
