Cu toate că sezonul se apropia de sfârșit, sălile de joc de la clubul White's erau tot pline cu împătimiții bogați, care mizau sume enorme de bani pentru o carte pusă pe masă sau o învârtitură de ruletă. Cel mai vechi și elegant club de pe strada Sf. James era mult mai aglomerat și mai zgomotos decât Strathmore's, mult mai luminat, dar cu tradițiile sale de generații. Pe fronton, cu vedere spre stradă, era o fereastră arcuită, în spatele căreia demult tânărul Brummel dădea serate împreună cu ducele de Argyll, lorzii Sefton, Alvanley și Worcester, ba chiar, din când în când, cu Prințul Regent.
Mai celebră decât fereastra arcuită era Cartea de Pariuri a clubului White's, în care membri distinși înscriau evenimentele, de-a lungul anilor variind de la solemn la sordid și până la copilăresc. Printre aceste înscrisuri se numărau: rezultatele unui război, data morții unei rude cu o avere considerabilă, previziunile câștigătorilor la concursurile pentru obținerea mâinii vreunei doamne și chiar rezultatele Ia un concurs de alergări între porcii deținuți de membrii culbului.
La o masă din spatele sălii de jocuri de William Baskewille juca whist cu ducele de Stanhope și cu Nicholas DuVille. În spiritul camaraderiei, cei trei gentlemeni îi primiseră în joc pe alți doi tineri provenind din familii de vază. Amândoi doreau să-și făurească un nume în oraș excelând în viciile masculine ale jocului de cărți și băuturii. La masa lor se vorbea încet și sacadat; pariurile se puneau repede și greu.
- Apropo de biciuri, spuse unul dintre tinerii gentlemeni, care nu vorbise prea mult până atunci, nu l-am văzut pe Langford în Hyde Park toată săptămâna.
William Baskewille îi răspunse în timp ce-și număra fisele.
- E ziua de naștere a nepotului său, cred. Ducesa de Claymore dă o petrecere pentru a-l sărbători. Drăguță femeie, ducesa, adăugă. Îi spun asta lui Claymore de câte ori îl întâlnesc. Îi arunca o privire lui Nicholas DuVille, așezat la stânga lui, spunând: Erai prieten cu alteța sa în Franța, până ce a venit acasă în Anglia, nu-i așa?
Nicki dădu afirmativ din cap, fără să-și ridice privirea din cărți, apoi veni cu o remarcă care să alunge orice bârfă.
- Mă consider norocos că sunt în termeni amicali cu toți membrii familiei Westmoreland.
Unul dintre tineri, care băuse cam mult, auzi cuvintele lui și demonstră lipsa de educație, precum și incapacitatea de a se abține de la băut, zicând:
- Nu mai spune! Se vorbește că tu și Langford erați pe punctul de a vă duela la Almack's pentru o roșcată care vă plăcuse la amândoi.
Baskerville mârâi:
- Dragă, tinere prieten, când vei avea mai multă experiență în oraș, vei învăța să separi gunoiul de adevăr și ca să faci asta va trebui să-i cunoști mai bine pe cei implicați. Și eu am auzit această poveste, dar îi cunosc pe Langford și pe DuVille, deci știu că a fost vorba de o minciună. Mi-am dat seama din clipa când am auzit-o.
- La fel am făcut și eu! anunță tânărul celălalt, care era mai treaz.
- O prostie lamentabilă, confirmă Nicki văzând că toată lumea așteaptă un comentariu din partea lui. În curând va fi uitată.
- Bine spus, interveni fratele domnișoarei Charity, distinsul duce de Stanhope, în timp ce ducea spre centrul mesei o grămăjoară de jetoane. Nu mă surprinde deloc să aflu că dumneata și Langford sunteți prieteni buni. Amândoi sunteți niște bărbați remarcabili.
- Fără îndoială că așa este, i se adresă tânărul mai treaz lui Nicki, cu un zâmbet răutăcios, dar, dacă ai ajunge vreodată la cuțite cu Langford, aș vrea să fiu și eu de față!
