- S-a întâmplat ceva, chérie? o întrebă el pe măsură ce soarele se ascundea sub linia orizontului.
Sheridan privea pe geamul trăsurii, dar când auzi întrebarea se uită la el și dădu negativ din cap, spunând: Nu, dar... anticipam schimbarea, un post nou, salariu bun, o cameră a mea și un cal. Mi se pare prea frumos ca să fie adevărat.
- Atunci de ce ești atât de gravă?
- Nu mi se pare corect să-i părăsesc pe soții Skeffington atât de brusc, recunoscu ea.
- Dar acum au două guvernante, în loc de una. Skeffington era atât de încântat încât te-ar fi ajutat să-ți faci valiza.
- Dacă ai fi cunoscut-o pe fiica for, ai fi înțeles de ce. I-am lăsat un bilet, dar regret că nu mi-am putut lua rămas bun de la ea. De fapt, îmi pare rău că nu voi mai fi cu ea, lăsând-o pe mâinile lor. Oricum, adăugă Sheridan zâmbind, îți sunt nespus de recunoscătoare pentru tot ce ai făcut pentru mine.
- Sper să mai gândești la fel și după aceea. Nicki spuse acestea cu o ușoară ironie. Îşi scoase ceasul şi se încruntă. Am întârziat foarte mult. Să nu creadă că nu mai venim.
- De ce și-ar închipui una ca asta?
Nicki se gândi cam mult până să-i dea răspunsul, dar Sherry nu luă în seamă întârzierea când îi spuse:
- Nu i-am garantat vicontelui că voi reuși să te răpesc din postul pe care-l dețineai.
Sheridan izbucni în râs.
- Ce femeie întreagă la minte i-ar refuza o asemenea ofertă? Gândindu-se la o altă variantă, Sheridan deveni serioasă. Doar nu vrei să-mi sugerezi că postul ar fi putut fi dat altcuiva, înainte să sosim noi?
Întrebarea ei o amuză teribil, așa că-și puse un picior pe canapeaua din fața lui. Remarcă privirea ei îngrijorată și-o liniști:
- Sunt mai mult ca sigur că postul e tot al tău. Dacă-l vei vrea.
- E o zi atât de frumoasă... începu Sherry, dar se opri, când trăsura încetini. După ce făcu o întoarcere spre stânga, îndrăzni să spună: Cred că ne apropiem de casa lui. Începu să-și aranjeze ținuta și-și netezi mânecile brodate ale rochiei albastre-deschis pe care i-o adusese Nicki, apoi își verifică părul strâns la spate într-o coadă.
Nicki se uită pe geam la clădirea veche, din piatră, înconjurată de o pajiște verde, apoi surise mulțumit.
- Casa vicontelui e încă departe de aici; totuși la această oră a promis că va fi aici considerând că e locul cel mai potrivit ca să discutați despre postul oferit.
Curioasă, Sheridan se uită și ea pe geam și spuse surprinsă:
- Aceasta este o biserică?
- După câte am înțeles, e o capelă scoțiană din secolul al șaisprezecelea. A fost adusă aici cu permisiunea parohului. Are o mare valoare pentru istoria strămoșilor vicontelui.
- Ce fel de valoare poate avea pentru familia vicontelui? întrebă ea descumpănită.
- Cred că strămoșul cel mai vechi al vicontelui I-a silit pe călugărul capelei să-i căsătorească în secret cu mireasa lui chiar în această clădire. Sheridan se cutremură, iar Nicki spuse: Acum, dacă stau bine să mă gândesc, a devenit o tradiție a familiei.
- Sună atât de gotic și, de sumbru, mă rog, puțin tentant! Mai văd două trăsuri în partea cealaltă, dar sunt goale. La ce slujbă ar putea lua parte la această oră și într-un loc atât de straniu?
