Vară. Valuri se spărgeau neglijent de mal. Pe nisip, o fată privea în larg. Buclele ei se mişcau uşor în adierea vântului deja prea cald. Încercau neputincioase să îi acopere pielea perfectă a umerilor. Ochii ei albaştrii erau născuţi din mare, mătasea safirică a rochiei pe care o purta împărtăşindu-le, parcă, destinul. Privea în larg, aşteptând. Ce aşteapta? Nici ea nu ştia. Atunci, o fetiţă s-a apropiat curioasă de ea. S-a uitat adânc în ochii ei. Parcă i-ar fi citit sufletul. Brusc, feţişoara aceea cu ochii verzi, rotunzi şi mari a fost luminată de un zâmbet.
“Cum te cheamă?” a întrebat fericită fetiţa.
“Eva.” a răspuns surprinsă fata.
“Ţi se potriveşte. Arăţi ca o Eva. Eu sunt Sofi.”
“Eşti singură pe-aici pe plajă? Unde îţi sunt părinţii?” întreba Eva, cautandu-i parca cu privirea “Aoleu. După ce faci cunoştintă cu cineva spui “Încântată să te cunosc”. spuse Sofi, putin iritata
“Scuză-mă Sofi. Sunt încântată să te cunosc” spuse senină Eva.
“Şi pentru că văd că eşti atât de curioasă, mami e pe dig. Tati nu ştiu unde este. Defapt, dacă stau bine să mă gândesc, niciodată nu ştiu. Dar tu de ce stai aici singură? Părinţii tăi unde sunt?”
“Nu sunt aici. Nu i-am mai văzut de multă vreme.” spuse Eva, cu tristete in glas
“Nu mi-ai răspuns la tot ce te-am întrebat. De ce stai singură aici?” intreba Sofi
“Nu sunt singură. Sunt cu tine, Sofi.”
“Dar e adevărat că nu vrei cu mine să fii ?”
Atunci ochii ei albaştrii s-au fixat în cei verzi ai fetiţei, iar in colţul genelor a răsărit o lacrimă.
“Eşti un pic prea deşteptă pentru vârsta ta, nu crezi?”
Bosumflată, Sofi i-a răspuns:
“Nu chiar. Adică am 6 ani, la ce te aştepţi?”
“Îmi cer scuze, din nou. Nu mi’am dat seama că-i vorbesc unei persoane atât de mature.” i-a spus Eva râzând.
“Pentru mine e simplu. Ori e aşa, ori e aşa. Ori îmi place ciocolata, ori îmi place caramelul. Dar trebuie să mă hotărăsc. Că mami nu face o sută de feluri de desert. Trebuie să alegi ce iţi place şi să rămâi cu ce ai hotărât.”
“Ce îmi spui tu este, defapt, că trebuie să hotărăsc exact ceea ce îmi doresc.” spuse Eva, curioasă
“Evaa..Cum crezi tu că am reuşit să mănânc atâtea fursecuri cu ciocolată? Mi-am făcut curat in jucării în fiecare zi timp de o lună. Şi la sfârşit, mami a scos tava minune din cuptor! Trebuie să mai faci şi câte ceva, nu doar să aştepţi să ţi se pună sub nas.”
Eva a urmărit-o cu atenţie cât a vorbit. Nu i-a venit să creadă. Avea dreptate.
“Acum de ce mai stai încă aici? Du-te şi alege-ţi prăjitura.”
O sărută pe obraz, se ridică şi plecă uşor de’a lungul malului. Tristeţea ei fusese trimisă în exil, pentru totdeauna. În urma ei, o fetiţă cu ochii verzi alerga fericită pe dig. Dar paşii ei nu lasau urme în nisipul pe care il călca. A alergat şi a dispărut, în sunetul valurilor lovite de roci şi a căldurii prea mari a adierii vântului.
Eva nu a ştiut niciodată că, în ziua aceea care i-a schimbat viaţa, a văzut cu ochii ei, un înger.
