Fiindcă am ajuns să scriu aici înseamnă că am prins curajul să mă cunosc pe mine, mă bucur chiar dacă sunt speriată.
Mereu mi-am dorit o viață fericită, simplă, însă niciodată nu m-am gândit că această viață ia o întorsură greșită și pot sfârși într-o groapă unde nu accept nici o mână de ajutor. Poate mă credeți că vreau să fiu pe cont propriu, și să ies singură din acest coșmar. M-am săturat să cred că totul e bine și frumos și să fiu mereu pozitivă, aceste gânduri mă fac prea falsă încât mi-am dat seama că mă urăsc din ce în ce mai mult.
Aș putea să încerc să mă schimb, să îmi mai dau o șansă dar totuși nu o fac.
Îmi este frică? Sunt leneșă? M-am săturat?
Întrebările sunt multe, răspunsurile încă nu își fac apariția..
Să îmi iau viața ca o glumă? Îmi va fi mai bine? Singurul lucru pe care îl știu e că nu fac nimic posibil să ies din acest iad.
Îmi recunosc naivitatea și știu că m-ați considera o persoană fraieră sau proastă dar încă nu știu motivul de ce am vrut să scriu aici și să mă deschid.
Niciodată nu mi-a plăcut să vorbesc despre viața nea nimănui, ori mi se pare că mă plâng prea mult, că mă gândesc doar la mine ori că îmi e frică de același răspuns "ai nevoie de ajutor".
