Fiica Întunericului

Capitolul 9

Nu știu cât timp a trecut de la încercarea mea de a suna la poliție. O zi, două, trei... Chiar nu știu. Cert e că acum ar trebui să fie undeva în jurul după-amiezii, având îmi vedere cum soarele îmi zâmbește pe geam.

Oare ar trebui să încerc să deschid ușa? Are rost?

Nu știu dacă ar trebui să îți răspund, pentru că sunt sigur că vei face exact ceea ce vrei tu și nu își va păsa de ce zic eu.

O dată în viață ai și tu dreptate, Nemir.

Spre mirarea mea ușa e deschisă și cel mai important, nimeni nu e acasă.

Ies încet și mă îndrept spre lift.

Îl chem și aștept până când simt ceva pe spatele meu.

Când mă întorc dau de doi rottweileri gigantici.

Sar în sus ca de pe ace și îmi scapă un urlet înspăimântat. Alerg până la bucătărie și mă urc pe blat, iar cei doi câni apar imediat și încep să latre la mine și să încerce să mă muște.

-Ajutooor! strig cât mă țin plămânii.

Caspian apare de după tocul ușii și se uită la mine. Pot jura că în ochi i se citește un licăr de amuzament.

-Kary, Iuly, haideți, lăsați-o în pace pe musafira noastră.

Ca prin minune cei doi –cele două, se pare- merg liniștite lângă Caspian.

-Javrele astea sunt ale tale? întreb.

-Dacă le mai numești o dată javre plec de aici și te las singură cu ele.

Uhhhh!!

-Aceste minunate femele sunt ale tale? mă corectez.

-Kary e a mea, iar Iuly e a lui Lau.

-Și cum le diferențiați? Sunt identice!

-Ei bine, de aceea avem zgarde, cu numele lor pe ele. Apropo, nu ai vrea să cobori de pe blat? Arăți ca o pisică speriată.

Are dreptate, îl aprobă Nimer.

-Tăceți! spun.

-Care noi? întreabă Caspian.

Ups, am gândit cu voce tare.

-Tu și câinii tăi.

-Dar ele nu au spus nimic.

-Poate mi s-a părut.

Capsian vine și mă ajută să cobor.

-Ce naiba se întâmpla aici? întreabă Lau.

Probabil v-ați dat seama deja cine se aflã în poza de la media, dar vã zic oricum. Sunt Iuly și Kary. Alegeți voi care e care.