Aburii cu tentă verzuie ce pluteau în jurul meu îmi dădeau fiori ceea ce era destul de ciudat dat fiind că am fost învățat de mic să nu-mi fie frică de nimic. Dar acum o senzație ciudată mi se furișa pe șira spinării.
Era cea mai neinspirată idee pe care am avut-o vreodată și eu chiar am facut destule alegeri în viața mea nemuritoare de fae. Nu pot spune că îmi era frică, dar eram deranjat de mirosul și atmosfera în care mă aflam.
Pășesc lângă un raft cu tot felul de recipiente din sticlă umplute cu brațe, mâini, aripi, gheare, ochi, solzi și tot felul de alte părți din corpul unor creaturi de tot felul de forme și mărimi. Erau puse într-un lichid verzui cu textură acidă.
Îndepărtez cu mâna bucata de pânză ruptă care îmi bloca vederea spre mijlocul camerei. Ochii fixată pe măsuța din mijlocul camerei pe care erau așezate niște cărți de tarot. Nu eram impresionat de vreun fel de cărțile respective, dar pisica neagră de lângă mă țintuia cu privirea. Ochii sticloși de culoare galbenă se uitau direct în ai mei. Îmi aruncă o privire înfumurată și plecă înspre o încăpere din spatele unei perdele de cristale.
— Văd că ai cunoscut-o pe Genevive.
O voce domoală se auzi din dreapta mea.
Mă întorc înspre voce, iar ochii mei dau de o femeie scundă cu o cutie plină cu unelte în mâini. Pune cutia pe masă chiar lângă cărțile de tarot. În stânga era un raft cu prafuri, din ce îmi dădusem eu seama. Femeia să îndreptă spre raft de unde luă o pudră albă și un lichid transparent.
— Cu ce gânduri vii aici, Vânătorule? zise în timp ce pregătea o cratiță.
— O caut pe Vrăjitoarea Jloia, zic precaut.
— Eu sunt.
O privesc în timp ce turnă pudra albă într-un lichid cleios transparent. Aproape instantaneu, lichidul se prefăcu într-un cubuleț mic și alb.
— Vreau să mă ajuți.
Ridic privirea de la lichid și mi-o îndrept spre ochii de un galben sticlos, ai vrăjitoarei. Erau la fel cu cei ai pisicii.
— Totul are un preț, Vânătorule, zise și scoase cubulețul alb și îl puse pe o bucată de material.
— Dacă am cum să-l plătesc îl voi achita bucuros.
— Cu siguranță poți. Vreau să-mi dai un an din viața ta de nemuritor. Când va veni timpul ți-l voi cere.
Zâmbetul prefăcut de pe buzele ei îi arătară cât de crudă putea fi.
— De acord.
Știam că voi regreta această decizie mai târziu, însă aveam nevoie de poțiunea aceea și numai puteam da înapoi.
— Vreau ceva care să mă facă invizibil pentru o perioadă lungă de timp, zic eu dând ocol mesei, ajungând în dreptul vrăjitoarei.
— Știam asta decând ai intrat aici. Ține.
Vrăjitoarea îmi arătă cubul alb de mai devreme ce acum era împăturit într-o bucată de material de culoare gri. Mi-l pune în mâna stângă și zăbovi asupra privirii mele.
— Acest cub te va face invizibil de la răsăritul lunii până la apusul ei. Ai grijă cum o vei lua, deoarece efectul îl are o singură dată. Nu poți știi ce se poate întâmpla când trandafirul fără spini este plantat într-o grădină plină cu buruieni, zise și se întoarse spre încăperea de după perdea.
Mă uit nedumerit după ea. Nu aveam timp de ghicitorile ei fără sens. Aveam o misiune de îndeplinit. Nu aveam să mă dau bătut atât de ușor.
Ies pe ușa din lemn șubrezit și mă îndrept spre ceea ce ar putea fi sfârșitul vieții mele de nemuritor.
♛ °•° ♛
Uram locurile aglomerate. Nu le puteam suferi. Prea multă lume la un loc însemna și mai mult pericol. Traversez aleea îngustă ce ducea spre strada principală. De-o parte și de alta a străzii erau înșirați o mulțime de oamenii care după câte se vedea așteptau pe cineva.
Mă uit atent la hainele lor și îmi dau seama că țintele lor nu sunt cele obișnuite, de zi cu zi, ci unele sunt mai îngrijite și chiar mai sofisticate. Ce fel de sărbătoare era aceasta?
Analizam cu atenție mulțimea de oamenoi care părea că devine mai mare cu fiecare clipă. Nu trece mult timp și iată că se aud forfote din mulțime.
Prin toată aglomerația descrisă zăresc o trăsură mânată de doi armăsari negri. În momentul când trăsura trece pe stradă, uralele mulțimii răsună ca niște voci vesele și pline de speranță. Privesc cu atenție chipurile lor, și observ o urmă de speranță. Un sentiment neobișnuit în aceste vremuri tulburi.
O mână de femeie iese pe geamul trăsurii, salutând mulțimea ce ovaționa. Încerc să-i văd fața, dar se pare că deja nobila știa că nu trebuie expusă așa că era acoperită cu o voal pe față.
Femeia continuă să-i salute pe oameni i postați de-a lungul trăsurii într-un șir care părea că nu se mai termină. Imediat ce trecu prin dreptul meu, mulțimea strigă urale, iar unii chiar aruncau cu flori. Ceva nu era în regulă.
Cum de permitea Prințul să se întâmple așa ceva?
În stânga mea, două femei pălavrăgesc de zor. Mă apropii ușor cât să pot auzi conversația lor.
— Nu pot să cred că ne-a salutat! zise fata cu rochia albastră.
— Sunt sigură că ea este Aleasa. Chiar dacă nu este din lumea noastră, sigur ne va salva. Doar știi profeția.
Ultimul cuvânt fiind zis în șoaptă de fata cu părul castaniu.
— Eu cred că ea va fi regină. Este descrisă exact ca in profeție. Nu are cum să nu fie ea.
Nu apuc să ascult mai mult că cineva se împinge în brațul meu.
— Ce...
Un copil murdar și plin cu noroi se îndepărtează de mine.
Îl ignor și îmi îndes mâinile în buzunarele de la haină. Ceva ascuțit mă înțeapă în deget. Din buzunarul hainei scot o bucată de hârtie pe care erau scrijelite cuvintele:
,, Nu te apropia de palat, dacă știi ce e mai bine pentru tine."
Privesc hârtia pentru câteva secunde apoi o pun înapoi în buzunar și încep să alerg după băiatul de adineauri. Alerg pe câteva străduțe lăturalnice, dar fără urmă de băiat. Prea târziu mi-am dat seama.
Îmi las să-mi scape o înjurătură, apoi mă întorc spre strada unde avu loc ceremonia, oricare ar fi fost aceea.
_______________________________________
CITEȘTI
Prințul Nemilos
Fantezie"Acel ticălos care mi-a furat țara si mi-a omorât oamenii. Mi-a distrus visele și speranțele. Totul." Focul distruge. Focul pârjolește. Focul arde. La fel și dragostea dintre cei doi. Ca un foc se înalță și arde tot. | Ce faci când știi că nu ai al...
