Pasiune secretă

Capitolul IX

- Julianna? bubui din apropiere glasul mamei. Julianna avea o durere de cap teribilă.

Cu toate astea, de când se trezise fusese alintată continuu de maică-sa care, din punctul ei de vedere, ar fi trebuit să fie lividă de furie și gata s-o dezmoștenească pentru ceea ce făcuse cu o noapte în urmă.

Însă nu-i pusese nici o întrebare, nu-i făcuse absolut nici un reproș. Chircită lângă ușa trăsurii, Julianna privi cum se pierdea din vedere conacul în care se petrecuse totul.

- O să-mi fie rău, șopti ea.

- Nu, scumpo, ar fi foarte neplăcut.

Julianna înghiți în sec de câteva ori.

- Suntem aproape acasă?

- Nu mergem acasă.

- Dar unde mergem?

- Mergem chiar... aici, rosti maică-sa privind cu evidentă plăcere spre ceva.

Julianna făcu un efort ca să vadă unde anume ajunseseră și dădu cu ochii de o căsuță plăcută la vedere, în fața căreia fusese trasă trăsura tatălui ei și încă o trăsură cu o emblemă încrustată pe ușă. După aceea zări capela. Iar în curtea capelei, făcând eforturi ca să-l ignore pe tatăl ei, se afla chiar Nicholas DuVille. Iar expresia de pe chipul lui era de o mie de ori mai rece și mai disprețuitoare decât fusese atunci în parc.

- Ce căutăm aici? țipă Julianna, simțindu-se copleșită de toate acele întâmplări stranii.

- Participăm la nunta ta cu Nicholas Duville.

-La ce? De ce?

-De ce se însoară cu tine? rosti maică-sa pe un ton acru. Pentru că n-are de ales. În fond este un domn. Cunoștea foarte bine regulile și cu toate astea le-a încălcat. Gazda noastră și două servitoare te-au văzut atunci când ai ieșit din dormitorul lui. A distrus reputația unei fete inocente și bine crescute. Dacă nu s-ar fi însurat cu tine, tu ai fi fost distrusă, dar nici reputația lui n-ar fi rezistat mai bine. Și-ar fi pierdut cu totul obrazul. Propriul său cod al onoarei îi cere să facă acest gest.

- Dar eu nu vreau! strigă Julianna. O să-l fac să înțeleagă acest lucru.

- Dar nu vreau! bombănea Julianna jumătate de oră mai târziu, în timp ce era împinsă fără blândețe în trăsura soțului ei. Acesta nu scosese o vorbă în afară de cuvintele rostite în fața pastorului.

- Taci din gură și urcă! îi zise în acel moment, fără nici un menajament.

- Dar unde mergem? întrebă ea.

- Spre noua ta casă, îi răspunse el cu sarcasm. Noua ta casă.