Cărări aurii deschid drumul brumatic
Frunze arămii dansează zburdalnic
Vârtejul de farmec mă poartă ușor,
Pe-ale sale aripi de vis încep să zbor.
Vântul vuiește vivant și dramatic
Șoapte de păsări se plimbă buimatic
Codrii suspină, pierzându-și junețea
Cântecul jalnic deprinde tristețea.
Aroma tăcerii m-amețește ușor
Murmurul apelor mă-nvăluie-n dor
Parfumul de copt mă-mbată alarmant
Glasul păsărilor dispare-n neant.
Greierii tremură, zdrăngănind sonor,
Armonii sumbre, închegate în minor
Natura se teme de învierea tăcerii
Lacul alungă lumina cerului verii.
Căci viața-i trecătoare, lipsită de culoare
Și inima o vede și sufletul o simte.
Sosirea ta doare, ți-aș scrie o scrisoare,
Plină de emoții, regret, din iubire.
-O, toamnă, așa mă prinzi pe mine?
Cu gândul la trecut și privirea înainte?
Zilele lungi se despart mâhnite îndată
De pomul vieții viu, ce a fost odată!
