a chance

Capitolul 8

Fata o privi pe prietena ei. Avea un zâmbet atât de frumos. Era atât de grațioasă și elegantă. Avea niște ochi ce străluceau la cât de fericită era. I-a fost dor să o vadă așa.

✨☁️🌙

Skip time: 4 luni

- Doamnă, împingeți!

Fără să proceseze ce se întâmplă în jur, YoJung brusc aude un plânset subțire. Își îndreaptă privirea spre sursa sunetului. Un zâmbet îi apare și simte un sentiment de nedescris in suflet când prin ceața din ochii ei poate observa o doamna, un medic, ce ținea minunata ființă în mâini. Fata întinse mâinile nerăbdătoare.

Privirea ei revine la o stare normală. Își îndreptase ochii spre fiica sa și zâmbi. Lacrimi de fericire îi umpleau obrajii rumeni.

- E așa frumoasă, zise femeia blând. Seo-Jin... așa o voi numi, Seo-Jin.

Era fascinată. Fiica ei era atât de frumoasă și adorabilă. Zâmbi... Zâmbi când îi văzuse sclipirea din ochi, la fel, faptul că s-a liniștit când a ajuns în brațele mamei ei. A simțit că e acolo unde trebuie..

După ceva timp, Jimin intră în sală.

- Cum ești? întrebă acesta îngrijorat.
- Sunt bine.
- Unde e?

YoJung privi către fiica ei ce stătea acum culcată in acel pătuț micuț, printre altele.

- E așa frumoasă...
- Știu..

✨☁️🌙

Trecuse o săptămână și YoJung fusese externată din spital. Daca ar fi zis că tot acest timp a fost plictisitor, sau enervat pentru că se aflase singura in spital, ar fi mințit. Fiica ei era cea ce îi aducea zâmbetul pe față și speranța, fericirea în inima.

Singurul lucru la care se gândea acum, însă, este faptul că va trebui sa discute cu Baek-kyeong, doar era fiica lui...nu?

- Jimin?... Putem vorbi puțin, te rog?
- Sigur! zise blondul.
- Deci.. cred că știi că va trebui sa vorbesc cu Baek-kyeong, nu?..
- Da... În legătură cu asta, vreau sa știi că poți să mergi liniștită, voi fi alături de tine. La urma urmei, e fiica lui și are tot dreptul să o vadă indiferent de cele întâmplate..
- Îți mulțumesc pentru înțelegere! zise femeia zâmbind cald. Ar trebui să îl sun acum?...
- Nu e neapărat să o faci acum. O vei face când vei simți tu că poți. Mai este timp.

O liniște se lăsă între cei doi, ca mai apoi sa fie străpunsă de un oftat adânc. Femeia se așeză pe canapea in timp ce își legăna copilul.

- Îmi e... frică. Îmi e frică că îmi va lua copilul, odată ce știe.
- Uite..., zise băiatul in timp ce lua un loc lângă femeie. Acum, sau mai încolo, îi vei zice. Dar nu poți ascunde asta toată viața, la un moment dat își va da seama și poate fi chiar și mai rău.
- Nu am încredere în el! Cine știe ce i-ar trece prin minte...
- Nici eu nu mai am încredere în el, chiar daca e vărul meu, însă nu e de parcă vei putea schimba ceva. Voi fi aici, lângă tine.

Fata respiră adânc din nou. Să-i fie frică sau nu, Jimin avea dreptate, nu avea cum să ascundă asta prea mult timp. Însă gândul o tot ducea la acea latură monstruoasă a lui Baek-kyeong, iar aici nu se referea la înșelat. Deși cu ea se comporta ca un înger, știa ce face pe la spatele ei. Era un demon din toate punctele de vedere. Își bătea joc de oameni, îi chinuia, saracii copii de pe stradă.., înșela, putea sa omoare și un om în orice moment... Era o proastă... Era o proastă pentru că l-a iubit necondiționat și nu a putut observa unde duc toate acestea. Era o proastă pentru că a crezut că căsătoria cu el îl va schimba în cineva mai bun. Și totuși a ajuns să sufere după tot acest timp...

Dar acum il avea pe Jimin. Îl iubea necondiționat, iar spre deosebire de Baek-kyeong, el era dulce și blând. Avea grija de ea și de copilul ei, și la chiar cel mai mic incident, o lua razna pentru ea.. El o iubea cu adevărat. Momentele petrecute cu el erau mereu vesele. Mereu era atent și mereu a avut grija sa excludă conflictele sau orice altceva ce e rău pentru femeia pe care o iubea. Pentru prima dată s-a simțit cu adevărat iubita după atâta timp.

YoJung își lasă capul pe umărul băiatului.

- Ai dreptate... Sa vreau sa ascund, sau nu, e un monstru, și un monstru e capabil de atâtea...
- Nu te mai gândi, mai este timp. Nu te stresa.

✨☁️🌙

- Uite la zâmbetul ei! E așa adorabil!

YoJung gătea cina in timp ce Jimin nu mai putea de drăgălășenia fetiței. Zâmbetul senin și ochii ce ii sclipeau. Chicotele dulci pe care le scotea când zâmbea îl făcea să leșine..

Ar fi trebuit să recunoască, niciodată nu a crezut că va fi atât de minunat sa fii tătic, într-un fel sau altul. Adevărul era că iubea sa meargă la locul de munca, și zilnic, seara, când se întorcea, sa dea de o femeie frumoasă ce zâmbea mereu, ce avea grija de casă, ce îi făcea de mâncare mereu, ca mai apoi sa se joace cu fetița sa.

Gândurile îi fu întrerupte când soneria și niște bătăi în ușă se făcură auzite...