Suflet negru

Capitolul 16

Petrecerea logodnei e în toi, toată lumea se distrează și sunt mai mult de cât sigură că acum la sfârșitul serii nu ne va duce nimeni lipsa mie și lui Antonio care m-a tras subtil de mine și ne-am furișam în grădina palatului unde avem parte de liniștea pe care o așteptam. Îmi indică să iau loc pe o băncuță și el face întocmai după aceea își întinde mâna și rupe un trandafir roșu pe care mi-l pune în păr.

— Ești cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată. Îmi spune și pentru prima dată în viață roșesc în urma cuvintelor unui bărbat. Pur și simplu privirea lui caldă și întunecată ce exprimă atâtea sentimente mă face să mă topesc puțin câte puțin.

— Nu exagera. Spun și îmi dau încet cu degetele părul după ureche lăsând pentru un moment privirea în jos. Antonio îmi ridică ușor bărbia și pot să-i văd din nou ochii ce exprimă numai sinceritate.

— Nu am exagerat absolut deloc. Spune cu vocea lui răgușită și irezistibil de sexy și își unește buzele cu ale mele într-o atingere blândă.

Sărutul e nevinovat la început, dar când limba lui îmi ivadează gura se transformă în unul mult prea pasional și sălbatic ca să îi pot face față. Pentru un moment își desparte gura de a mea, dar apoi o duce pe gât unde alintă și mușcă fiecare bucățită de piele pe care o găsește. Toate aceste atingeri aprind în mine o dorință mistuitoare ce poate fi stăpânită doar cu ajutorul lui. Un lucru era sigur pentru mine în această clipă aveam nevoie de Antonio mai mult ca niciodată. Sufletul și trupul meu îl doreau cu ardoare.

— Prinseță, regele să cheamă de urgență! Aud vocea unui soldat și toată magia se rupe. Ce nenorocit poate să fie Sebastian!

— Ce s-a întâmplat? Întreb irascibilă și îl văd pe Antonio râzând pe sub mustăți din cauza motivului pentru care aveam starea asta.

— Durerile nașterii au apucat-o pe regină. Spune soldatul și toată starea mea de irascibitate se duce pe apa zâmbetei. La naiba, ce bucurie o să fiu mătușă pentru a treia oară fix în noaptea logodnei mele.

— Haide să mergem. Îi spun lui Antonio, îl apuc de mână și ne folosim viteza de vampiri până ajungem în fața salii de nașteri unde se afla Matteo.

— Matteo, cum se simte Evelyne? Îl întreb vizibil îngrijorată fiindcă știu bine că Evelyne trebuia să nască atât de repede.

— Nu știu nimic, Sebastian e înăuntru m-a rugat să-ți spun să te duci să stai cu cei mici. Sunt foarte agitați de când și-au văzut mama țipând de durere. Spune și nu îmi trebuie să aud mai mult ca să fiu convinsă. Îmi folosesc din nou viteza și ajung în camera nepoților mei ce aveam lacrimi în ochi. Îi strâng în brațe pe amândoi și îi mângâi liniștitor pe spate, sufletul meu rupându-se în mii de bucățele când îi văd triști.

— Mătușică, mama e bine? Ce s-a întâmplat cu ea? Întreabă Adam după ceva timp.

— Mama voastră e bine. Ea acum îl aduce pe lume pe frățiorul sau surioara voastră. Îi spun și îi mângâi ușor părul pentru a-l liniști.

— Nu va păți nimic rău? Spune Dalia cu teamă în voce.

— Mămica voastră nu va păți nimic rău, vă promit. Acum haideți în pat, mâine dimineață o să-l cunoașteți pe frățiorul vostru. Le șoptesc și îl iau mai întâi pe Adam și-l așez în patuț învelindu-l cu pătura, acesta adormind instant din cauza oboselii. Dar când vine rândul Daliei mă confrunt cu o mare problemă mai ales că ea vrea mereu să fie pusă la somn de tatăl ei.

— Poate prințul pe cal alb să-mi citească o poveste mai întâi? Întreabă Dalia și eu o privesc mai mult decât confuză.

— Prinț pe cal alb? Întreb, dar după ce o pereche de mâini puternice îmi apucă blând umerii îmi dau seama la cine se referă și încep să râd ușor la gândul că nepoata mea a reținut minciuna pe care i-am spus-o și eu am uitat-o.

— Desigur, micuțo. Spune și o ia în brațe așezându-se în pat alături de ea. Preț de câteva momente tabloul din fața mea mă face să-mi imaginez cum ar fi Antonio ca tată.

— Tu du-te în cameră, voi veni și eu după ce termin. Șoptele lui făcându-mă să revin la realitate.

— Bine. Spun și ies din cameră în câteva secunde ajung în dormitorul meu. Răsuflu ușurată că am putut-o scoate la capăt cu copii și mă dezbrac de rochia aceasta incredibil de incomodă.

Intru în duș și las apa caldă să-mi relaxeze mușchii încoldați la maxim peste ceva timp simt o pereche de mâini calde ce mă apucă ușor de talie. Mă las moale în brațele sale nereușind să-mi potolesc un geamăt când dinții lui mi-au mușcat lobul urechii buzele lui coborând până pe gât.

— Trebuie să plec. Îl aud șoptind ca prin vis din cauza atingerilor lui care m-au îmbătat.

— Poftim? De ce? Întreb supărată nevenindu-mi să cred că vrea să plece.

— Cu toate că nu-mi doresc să plec în acest moment, dar a intervenit ceva ce trebuie rezolvat de urgență.

— Lucrul ăla e mai important decât mine? Spun supărată uitând pentru un moment că mă aflu goală în fața lui.

— Firește că nu, îmi doresc să-mi petrec tot timpul cu tine și abia aștept să ne căsătorim ca să putem și doar noi amândoi. Spune și mă sărută ușor apoi iese din baie lăsându-mă singură.