Ca o adiere de vant

,, Spune-mi ceva ce nu stiu "

  Era vineri seara, iar eu eram la o petrecere. Greu de crezut, dar trebuia sa mai ies putin din casa. De fapt sunt aici din cauza ca Damir a tot insistat sa vin. Ma inteleg destul de bine cu el si e o persoana foarte diferita fata de Abel, pe care nu l-am vazut deja de cateva zile. Nici la meditatii nu am mai fost, de cate ori trebuia sa merg a anulat sub pretextul ca are treaba. Aveam senzatia ca ma evita, iar asta ma deranja intr-un fel sau altul. Nu stiu de ce, dar ma deranja.

- Mai esti pe planeta Pamant? Ii aud vocea lui Damir, care ma trezeste din visare.

- Scuze, eram cu gandul in alta parte. 

- Nu mai spune, chiar nu mi-am dat seama. Spune el sarcastic, iar eu ii zambesc.

- Sarcasmul asta al tau.

- Daca nu ar exista, as fi mai putin interesant.

- Modestule. Imi dau ochii peste cap, dupa care incepem amandoi sa radem.

- Nu esti chiar asa insuportabila cum mi-a povestit Santo. Spune dupa ce ne oprim din ras.

 Nu mai spun nimic doar privesc intr-un punct fix in spatele lui Damir. Am dat cu ochii de acei ochi albastrii si reci. Era Abel, care se pare ca si-a gasit o alta iubita, saraca nu stie ce o asteapta. O ia de talie si o saruta cand vede ca nu imi retrag privirea. Mi se formeaza un gol in stomac, iar atunci imi mut privirea din nou la Damir, care se uita si el la scena care se petrecea la cativa pasi de noi.

- Asta e alta? Ma intreaba Damir, de parca as sti raspunsul la intrebarea sa.

- Asa cred.

- Esti bine Aala? 

- Da de ce nu as fi?

- Ti-ai schimbat expresia faciala si pari deranjata de ceva.

- Totul e bine, Damir.

- Nu te cunosc de multa vreme Christoph, dar mi-am dat seama inca de la inceput ca e ceva intre tine si Abel. Se vede de la distanta.

- Opreste-te. Spun si il intrerup. Intre mine si el nu e nimic, cred ca ai nevoie de ochelari.

- Atunci de ce atunci cand l-ai vazut ti s-a schimbat toata starea?

  Nu mai apuc sa spun ceva, deoarece Abel s-a apropiat de mine si de Damir.

- Va distrati dragilor? Intreaba Abel zambind.

- De minune. Raspunde Damir.

- Ma bucur. Apropo ea e Chleo noua mea iubita.

  Fata imi intinde mana, iar eu o prind politicos. Nu imi venea sa cred ca asta a facut el cat timp  a anulat meditatiile. Golul in stomac se adancea tot mai mult cand ii vedeam asa de apropiati. Si acesta a fost momentul in care am realizat ca eu simt ceva pentru nataraul de Abel. Oare de ce trebuia sa mi se intample mie asta? De ce trebuie sa simt ceva pentru el?

  Cei doi se retrag, iar Damir ma trage dupa el indreptandu-ne in directia celor doi.  Ma intrebam de ce face asta, nu vreau sa fiu torturata in halul asta. Nu mai vreau sa ii vad pe cei doi in seara asta sau vreodata.

 Am ajuns intr-un living, unde era mai multa lume. Abel si Chleo s-au asezat pe canapea si au inceput sa se sarute, Damir s-a asezat si el, dar eu am ramas blocata in tocul usii, uitandu-ma la scena de pe canapea.

- Fratilor, luati-va o camera. Sunteti scarbosi. Spune una din fetele de pe canapea.

- Mai taci Nadia. 

- Fraiere. Jucam spune-mi ceva ce nu stiu? Intreaba Damir.

- Jucam. Spun toti.

- Aala te bagi? Ma intreaba Damir.