Șoaptele trandafirilor

Capitolul III

Răcnetul de durere al lui Morgan zgudui grinzile, acoperind orice alt sunet în afară de ţipătul ascuţit al Sabrinei.

Dougal Cameron îşi împinse soţia pe cel mai apropiat coridor, trimiţând-o într-un loc sigur, apoi se aplecă şi îmbrăţişă trupul lui Angus. Îşi ridică mâinile, holbându-se la propriile degete de parcă ar fi fost surprins să le vadă murdare de sânge. MacDonnellii scotociră prin haine după arme, dar mâinile le rămaseră goale.

Morgan văzuse prea mulţi oameni murind pentru a pierde timpul cocoloşind cadavrul tatălui său. Ochii mari şi bulbucaţi îi căzură pe Sabrina. Alex şi Brian îi cuprinseră braţele, dar el îi îndepărtă de parcă nu ar fi fost altceva decât căţeluşi care se ţineau după el şi îi aruncă peste masă. Toată lumea credea că se îndrepta spre mormanul de arme.

Toată lumea cu excepţia Sabrinei, care văzu sclipirea sângeroasă şi acuzatoare din ochii lui. Ştia ce credea Morgan, de parcă ar fi rostit gândul cu voce tare, atât era de sigură. Că ea fusese o momeală, folosită pentru a-i distrage atenţia de la asasinarea iminentă a tatălui său.

Era hipnotizată de apropierea furioasă. Nu avea unde să fugă sau unde să se ascundă. Nu avea timp să implore îndurare. Dacă Morgan şi-ar fi înşfăcat securea în acel moment şi ar fi lovit, picioarele ei ar fi rămas pironite în piatră mult timp după ce capul i-ar fi zburat.

O cuprinse cu braţele de mijloc. O trase spre el şi o întoarse spre cei din salon. Sabrina simţi cum mâna lui căuta în tartan pistolul pe care i-l dăduse cu doar câteva minute înainte. Lipsit de orice alte arme, mâna lui mare o apucă de gât, ridicându-i bărbia spre ceilalţi pentru a le arăta că i-l putea rupe la cea mai mică mişcare din degete.

Un straniu sentiment de linişte o străbătu. Chiar şi atârnând neajutorată în strânsoarea lui Morgan, greutatea îi era susţinută de coapsele lui late şi Sabrina ştiu că nu avea să rămână cu nici o vânătaie în urma atingerii sale. Mâinile îi erau aproape blânde, violenţa fiindu-le înfrânată de o pricepere nemiloasă, mai înfricoşătoare decât cruzimea. Nu avea nici o îndoială că moartea provocată de mâinile lui ar fi la fel de brutal de tandră. O singură smucitură a degetelor grosolane, şi viaţa ei s-ar stinge ca o stea la apropierea zorilor.

Toţi bărbaţii din salon, chiar şi oamenii lui Morgan, rămaseră împietriţi şi şocaţi. O furie neputincioasă licărea în ochii lui Brian. Alex răsufla greu, chipul fiindu-i mai roşu decât părul.

- Ospitalitatea ta lasă mult de dorit, Dougal Cameron! urlă Morgan, răsuflarea lui fierbinte mângâind părul Sabrinei.

Dougal îşi ridică rugător mâinile însângerate.

- Nu face asta, Morgan! Nu am avut nici un amestec în uciderea tatălui tău. Dacă îmi vei da ocazia, jur că te voi ajuta să îl găseşti pe ticălosul care a făcut-o.

- Tata ţi-a dat o şansă şi uite ce a primit. Luaţi-vă armele, porunci el oamenilor săi.

Bărbaţii se năpustiră asupra armelor ca o haită de câini turbaţi. Înşfăcară mânerele ruginite ale săbiilor şi ale pumnalelor cu mâinile unsuroase, mângâind pistoalele zgâriate. Pe măsură ce fiecare bărbat se îndrepta de spate, ochii lui Morgan se îngustau, parcă aşteptând înfometat vărsarea de sânge. Acum erau în elementul lor, pregătiţi de război, gata să îi ucidă pe oamenii cu care tocmai luaseră o cină atât de plăcută.

Sabrina miji şi ea ochii când îl zări printre ei pe bărbatul cu parul negru din clanul MacDonnell. Când se întorsese în salon? Oare îl pierduse din vedere în tot haosul acela? Îşi înghiţi întrebările când îşi dădu speriată seama că rudele ei stăteau înaintea clanului MacDonnell neînarmate şi neajutorate, asemenea unor miei pregătiţi de tăiere.