Misterul Conacului Mortlake

     “Ai grija! Esti in pericol de moarte! Si crede-ma, vorbesc serios.

     Vin-o la Conacul Mortlake! Este o chestie de viata si de moarte. Esti ultima noastra speranta.

R. 30 Aprilie 1963

P.S. Medalionul si harta te va ajuta la nevoie.”

    

     Am primit o scrisoare ciudata intr-o zi de miercuri, cand imi pregateam pranzul. Imi era adresata mie, trimisa in 1963, spunandu-mi ca sunt in pericol de moarte. Alaturi de scrisoare era o harta aproape goala, a unui conac cu doua etaje si o amuleta stralucitoare, ovala cu un cristal albastru, viu, in centru care stralucea ispititor. Acest lucru m-a facu foarte curioasa – cum eram din fire – deci mi-am luat ultimi bani si am veni aici – la Conacul Mortlake.

    

     Cand am coborat din masina am ramas surprinsa. Conacul era impunator, avand un aer sinistru. Curtea din fata era delimitata de un gard elegant din fier. Gradina din spatele acestuia devenise o jungla. Copacii erau uscati, iar buruieniile se dezvoltasera in locul unde ar fi trebui sa fie flori. Gardul viu care incadra alea era aproape vestejit. Pavajul de pietre era distrus de radacinile copaciilor care iesau la suprafata. Corbi negri si mari stateau aplecati peste crengi, privindu-ma curiosi in timp ce traversam pavajul. Vantul sufla lenes ridicand praful, invartindu-l in aer si ravasindu-mi parul.

     Am ridicat privirea in sus, analizand din departare conacul de sub o salcie uscata, care isi revarsa mladitele in partea de est a acestuia, strapungand acoperisul. In mare parte, acesta arata bine, iar in coltul din stanga si din dreapta rasareau doua statui a unor dragoni cu aripile desfacute. Peretii conacului erau acoperiti cu muschii si buruieni, fiind putin crapati, iar cele opt ferestre pe care am reusit sa le numar erau prafuite si impaienjenite, dar totusi intr-o stare acceptabila. Usa de la intrare era incadrada de doi stalpi din marmura, in varful careia erau alte statui al unor femei atragatoare in rochii lungi, mulate. Semana mai mult cu un muzeu, decat cu un conac. Deasupra usi mari de la intrare, era un geam din stricla rotund, prafuit si plin de panze de paianjen.

     In timp ce urcam scariile din fata casei am vazut un maldar de obiecte in stanga mea. M-am apropiat si le-am studiat fara sa le ating. Erau unelte de gradinit, plante moarte, un ceas de buzunar, o scara veche putin subreda si ceva ce stralucea sub niste scanduri. Le-am impins cu piciorul si am vazut cinci figurine auri si pline de namol. Le-am ridicat cu grija si le-am sters pe un servetel pe care il aveam in buzunarul pantaloniilor mei mult prea stramti.

     Am batut incet in usa din lemn, fara sa primesc vreun raspuns. Aveam un sentimant ciudat, inca decand pasisem pe aceasta proprietate parasita. Ma roteam in jurul axei mele incercand sa cuprind totul cu ochii mei.

- Unde esti R ? am soptit doar pentru mine. Nimeni nu este aici. Cred ca ar trebui sa intru pur si simplu.

     Cand am incercat sa imping usa, aceasta nu s-a clintit. In centru ei era un cerc ciudat, cu cinci forme adanci pe care le-am recunoscut imediat. Erau forme ale unor animale, pe care le tineam in pumnul stang: un leu ridicat pe picioarele din spate, un corb, o soparla, o broasca si un sarpe. In mijlocul lor era un cap de leu, care parea ca iese din interior si tinea in gura un inel care deschidea usa.

     Mi-a trecut in gand sa le pun pe fiecare in locul unde se potriveau, crezand ca voi reusi sa o deschid. Ceva din mintea mea imi spunea ca e un gand prostesc, ca ar trebui sa imi misc fundul inapoi in masina si sa ma intorc acasa, in loc sa imi petrec timpul in locul acela uitat de lume.

     Cand am pus si ultima figurina la locul ei, m-am dat instinctiv in spate cativa pasi si am asteptat sperand ca se va intampla ceva. Acestea au inceput sa straluceasca intr-un mod nenatural, iar eu am ramas cu gura cascata. Usa sa deschis cu un scartait enervant, care mi-a ridicat parul de pe ceafa.