Inimi rănite

Capitolul 2 - Întâlnire surprinzătoare

Cassandra

— Mamă, l-ai văzut cumva pe Gabriel? A dispărut de ceva timp și încep să mă îngrijorez.

— Nu-ți face griji, scumpo. Sigur este prin zonă. Mi s-a părut că l-am văzut urcând la etaj, dar nu sunt sigură și poate s-a dus să-și ia ceva de băut sau...

— Mamă, ce este? Tu așa faci de obicei când vrei să-mi ascunzi ceva. Te rog să-mi spui.

— Eu... Nu știu cum să-ți spun asta, dar l-am văzut pe Gabriel când urca scările...cam apropiat de una dintre chelnerițe.

— Și din cauza asta erai tu atât de stresată?

— Da. Dar tu... Nu ești supărată?

— Nu. De ce să fiu? Poate este o simplă cunoștință. Știi doar că el este foarte sociabil.

Este un bou neatent, nu un om sociabil!

— Ai dreptate.

S-a dus să-și ia ceva de băut pe naiba!

Dacă iarăși și-o trage prin băi cu toate târfele lui, o va încurca serios. Am făcut o înțelegere acum ceva timp și a încălcat-o de prea multe ori. Dacă este bărbat, asta nu îi scuză acțiunile prostești pe care le face.

Această înțelegere neobișnuită și oarecum toxică dintre noi a început acum aproximativ cinci ani când ai noștri s-au gândit că ar fi minunat să ne logodească, cu toate că noi doi nu aveam vreo legătură sentimentală sau ceva de genul, ci eram doar amici care se cunoșteau din copilărie. Nu am simțit nimic pentru el vreodată și nici nu se va întâmpla, dar nu pentru că ar fi un bărbat urât sau neatrăgător, ci pentru că îl văd doar ca pe un frate. Am acceptat acest angajament prenupțial doar pentru interesele amândurora și pentru că...în perioada aceea sufeream enorm din cauza fostului meu iubit și totodată primei mele iubiri care mi-a frânt inima. De atunci mi-am jurat că nu voi mai lăsa pe nimeni să se apropie de inima mea. Doar noi știm de acest pact și se pare că el a uitat acest lucru. În ultimul timp este tot mai aproape să se dea de gol și asta nu-mi place deloc.

— Atunci mă duc să-l caut. Trebuie să discut ceva cu el.

— Scumpo, stai puțin! Te rog să nu-l stresezi prea mult. Nu vreau să vă certați cumva din cauza mea.

— Știu foarte bine cum să mă comport cu soțul meu, așa că, nu ai de ce să-ți faci griji. Ne vedem mai târziu, mamă.

Îmi vine să strâmb din nas când pronunț cuvântul 'soț', dar mă abțin cu greu și încă nu-mi vine să cred că mi-am complicat viața într-un asemenea hal. De parcă nu era de ajuns, acum cinci ani m-am transformat din logodnica falsă a marelui Gabriel Hanson, într-o soție falsă în toată regula.

Însă, momentan nu am de ce să mă plâng pentru că ne este bine așa amândurora. El își trăiește viața bine mersi cu cine își dorește, iar eu la fel. De asemenea, la capitolul dormitului împreună, deși locuim în aceeași casă de mai bine de cinci ani, avem camere separate, iar în fața tuturor oamenilor părem a fi cei mai fericiți soți. Nu știu cât va mai dura această prefăcătorie, dar este vina părinților noștri pentru că au tot pus presiune pe noi, așa că, nu am găsit la acel moment o soluție mai bună.

Îmi iau geanta și urc la etaj, căutându-l pe "soțul meu" iresponsabil. Încep să-l sun, dar evident că nu-mi răspunde, însă încep să-i aud soneria de la telefon, printre gemetele unei femei, dintr-o încăpere care pare să fie o debara.

Doamne, cu ce ți-am greșit de m-am pricopsit cu un asemenea om pe cap?

Îmi dau ochii peste cap și bat cu pumnul în ușă, în timp ce mă uit în jur ca să mă asigur că nu este nimeni pe hol.