Beg ✟ h.s. au (tradusă) |+18|

p a t r u z e c i

"Voi lupta. O să lupt pentru tine. Trebuie să-ți amintești asta."

Soarele cald de la mijlocul primăverii. Aroma transpirației și a celorlalte lucruri necesare zilei călduroase curgea liber în briza vântului. Mi-am simțit pielea umezită, dar am decis să renunț la senzație, deoarece mintea mea nu era nici pe departe atentă la componentele minuscule ale împrejurimilor mele.

Băncile metalice au fost pline, astfel că mulți oameni au venit să vadă cunoscutul joc al campionatului. Singura modalitate prin care am putut intra aici a fost furișându-mă prin spate, altfel aș fi stat ore întregi la coadă încercând să cumpăr un bilet.

Auzeam inelul de aluminiu al liliecilor lovind mingi pentru încălzire, ambele echipe împărțind terenul înainte de a începe. Și când m-am uitat în jos, la momentul respectiv, am știut că va dura doar câteva minute până când vor începe să joace și, astfel, m-a făcut să vreau să-mi accelerez acțiunile.

Dar în timp ce mă îndreptam spre mulțimea de oameni, l-am văzut. Și, deși sună atât de clișeic, arăta diferit de când l-am văzut ultima oară. Nu neapărat în sens fizic, ci spiritul, impulsul lui... păreau să lipsească. Deși era concentrat pe acest joc și a pus tot ce avea în el, mi-am dat seama că nu era în întregime aici.

Și urăsc să fiu motivul pentru asta.

Corpul lui s-a mișcat atât de atletic, mingea ieșind din mâna lui cu atâta forță încât o puteam vedea doar ca fiind o formă de eliberare a furiei. Sunt sigură că asta este tot ce a făcut în săptămâna de când l-am văzut.

Vreau să fug la el acum. Vreau atât de multe lucruri de la el încât știu că nu merit. Dintr-o dată, îmi dau seama că picioarele mele s-au îndreptat spre pirog. Corpul meu are o minte proprie. Am urmărit cum fiecare băiat pătrundea în zona sigură, fiindu-i spus să facă acest lucru de la antrenorul lor. Harry își ridică mănușa și câteva mingi aducându-le cu el.

Era atât de aproape, atât de aproape încât puteam să-l întâlnesc, dar n-aș fi vrut. Nu acum cel puțin.

Dar părea că soarta era inevitabilă -- de fapt acțiunea mea impulsivă era să fiu atât de aproape de el -- deoarece privirea lui părea să zăbovească asupra împrejurimilor lui și, în cele din urmă, o întâlnește pe a mea. Am jurat în acel moment totul s-a stins și inima mi-a căzut. Știu că a simțit la fel, căci părea să înghețe în locul lui, înghițind nervos în sec.

M-am uitat doar, cu gura căscată, voiam să spun ceva, să țip ceva, dar nu am găsit curajul să o fac.

Pentru ceea ce s-a simțit ca o eternitate de limbaj nerostit, a ieșit din transa în care părea să fie indus. Fața i se întoarse într-una de șoc, de durere în timp ce își îndrepta ochii spre pământul de sub el și clătină din cap. Dorind să scape de orice gânduri care îi năvăleau mintea îndurerată.

Brațul meu se întinde în fața mea, deși nu mă mișc din locul meu. Trebuie doar să-i spun totul, dar el continuă să înainteze spre pirog și își păstrează ochii ațintiți pe pământ.

Înghit vinovăția și durerea în gât în ​​timp ce el îmi părăsește complet vederea. Lacrimile îmi înțeapă ușor ochii, dar le îndepărtez. Știu că dacă încep acum nu mă voi putea opri.

"Bună ziua, doamnelor și domnilor, și bine ați venit la meciul Campionatului din primăvară anului 2015. Avem cele mai bune două echipe din stat care concurează pentru titlul suprem. Să ne prezentăm echipele, începând cu Ridgemont Tigers..." Mi-a atras atenția vocea crainicului, vorbind din caseta de deasupra tribunei unde țineau scorul și anunțau jocul. El a continuat să sune prin întreaga echipă înainte de a ajunge la echipa lui Harry. M-am așezat în tribune, observând terenul în timp ce fiecare jucător era prezentat și aliniat pe linia de bază împreună cu restul echipei lor.