Inimi rănite

Capitolul 15 - Cină în familie + Escapadă în doi

Două zile mai târziu...

— Haide, iubito! Nu ești gata încă?

— Vin acum!

Îmi iau și ultimul bagaj, coborând scările, iar fața lui Jayden este una memorabilă.

— Scumpo, glumești? Încă un geamantan? Vom pleca doar pentru două zile.

— Știu, dar mi-ai spus să-mi iau haine groase. Ce vrei să fac dacă nu au încăput într-o singură valiză?

— Of, iubito... Voi duce la mașină și bagajul acesta. Te aștept afară, dar sper să nu mai apari cu încă unul.

— Nu poți fi sigur niciodată de asta, scumpule. Și ce te plângi atât? Cum ai dus două valize mari, nu mai poți duce încă una micuță? Te credeam mai puternic decât atât.

— Îți arăt eu ție... mormăie și ia valiza într-o mână, iar cu cealaltă mă prinde de picioare, aruncându-mă pe umărul său ca pe un sac.

— Iubitule, lasă-mă jos! Ce te-a apucat?

— Te duc eu însumi la mașină ca să mă asigur.

— Dar nu mi-am luat geanta.

O apucă din cuier în timp ce iese cu mine din casă și mi-o trântește în brațe, zâmbindu-mi triumfător. Îmi dau ochii peste cap și îl las să-și facă numărul, deschizându-mi portiera mașinii. Îl aștept înăuntru cât timp el se ocupă de bagaje și pornim spre casa alor mei. Înainte să plecăm în mult așteptata noastră escapadă, le-am promis părinților mei că vom luă prânzul împreună după ce au tot insistat să ne vedem.

Îl observ pe Jayden cu coada ochiului cum bate stresat cu degetele pe volan, în timp ce conduce și pare foarte concentrat pe ceea ce face, fără să-și dea seama că îl privesc.

— Iubitule?

— Hmm?

— Ești bine?

— Da, de ce?

— Nu știu, dar pari oarecum stresat. Poți să-mi spui dacă te frământă ceva. Asta dacă vrei, bineînțeles...

— Nu mă frământă ceva neapărat, dar mă tot gândesc cum va decurge această masă în familie. Parcă am rămas cu traume de când s-au tot opus împotriva noastră și nu aș vrea să ne indispunem.

— Relaxează-te puțin, iubitule. Nu ai de ce să-ți faci griji. La spital i-am văzut pe amândoi foarte afectați, dar și mai înțelegători. Cred că vor doar să te cunoască mai bine. Niciunuia dintre noi nu ne-au prins bine aceste tensiuni.

— Ai dreptate, scumpa mea. Sper să fie o masă plăcută și să nu mai existe tensiuni între noi. Și eu sunt sătul de ele.

— Nu vor mai exista, îți promit. A venit vremea să fim o familie cu adevărat.

— Ce frumos ai spus-o.

Mă ia de mână și stăm așa o parte din drum, până la un moment dat când parchează brusc pe marginea șoselei și înjură în barbă. 

— Iubitule, ce naiba?! Ce ai pățit?

— Iartă-mă, scumpo, dar am uitat să fac ceva.

— Ce ai uitat tocmai acum? M-ai speriat de moarte.

— Scuză-mă, te rog. Îmi poți spune ce flori îi plac mamei tale? Este o florărie chiar acolo.

— Pentru asta m-ai speriat atât de rău? Nu trebuie să te stresezi cu asta acum și nu este necesar să-i duci flori. Este doar un prânz normal.