Străinul

...îl irita faptul ca unele detalii se prelungeau dincolo de somn. Dar ceea ce nu realizase încă era faptul ca el trăia în vis. Octavian încearcă brusc să pună mana pe telefon, dar străinul îi apucă mana cu brutalitate și îl forță să arunce receptorul.

Tavi, cum îi spuneau prietenii, era înspăimântat și trebuie sa admitem cu toții ca îndrăzneala 

și curajul erau punctele lui forte în viata de zi cu zi. O voce groasa, aproape suferinda îi șopti adânc în ureche. ,,Atata timp cât o să păstrezi secretul, totul o să fie bine". Străinul ii lega mâinile și-l împinse într-o camera semi întunecata  cu o mica ferestruica. Baiatul isi ridica privirea si-si vazu prietenii de facultate, cu o tristete incrustata pe fata stand intr-un cerc. Reusi, nimeni nu stie cum, sa-si desfaca nodul de la maini si se indrepta grabit spre usa. Bineinteles ca aceasta era incuiata.

- Da-mi drumul!!! Cine esti? Spune-mi! Promit sa pastrez orice secret.

- Secretul..., ofsta strainul acum parca mai grav decat data trecuta.

- Ce secret?

- Nu-ti dai seama? Copil prostut... Eu sunt tu, asta e viitorul tau.

- Nu se poate, eu doar visez. Stiu asta. Nu esti real, nimic nu este real!

- Totul a inceput cand aveai 22 de ani. Ti-ai parasit familia in mod subit. De la prieteni ti-ai luat la revedere in seara celebrului vostru concert. Octavian, tu nu mai esti ce obisnuiai sa fii.

- De unde stii cum ma cheama? Ce vrei de la mine?

- Din aceeasi sursa de unde stiu de semnul in forma de stea de dupa urechea ta. De data asta, trebuie sa renunti la toate intrebarile tale si sa ma asculti.

- Dar...

- Niciun dar. Eu sunt tu, cel din viitor. Ai plecat Octavian. Ai lasat tot in urma ta. Doi parinti iubitori, cei mai buni prieteni din lume, o iubita, un viitor care se prevedea a fi stralucit. Dar viteza ti-a rapit mintile. 22 octombrie 2015, zaceai mai mult mort de cat viu in mijlocul strazii printre piesele motocicletei tale. Atunci barbatul isi intoarse chipul spre pustan, pentru ca acesta sa ii fure o privire.

Ochii lui erau pierduti, dar la fel de verzi. Pe buzele lui se citeau frica si dispret. Obrazul ii era ars de timp si de nenorocirile prin care a trecut. O cicatrice proeminenta pe frunte ii ramase intiparita cel mai bine in minte.

Strainul incerca sa fuga, dar Octavian se repezi ca un caine de vanatoare si se rasti raspicat:

- Esti doar un vis, doar imaginatia mea, te urasc!! Fugi... si ma lasi pierdut fara nicio explicatie.

- Stii ce ai de facut, ai raspunsul in inima mea.

- Nu inteleg nimic. Am innebunit, am murit?

- Nu... inca.

Atunci o lacrima fierbinte aprinse fiinta adolescentului. 22 octombrie era maine. Simti cum inima ii cade intr-un abis si ise frange in mii si mii de fragmente. Simti durere. Isi aminti cat de mult pretuia pasiunea lui pentru motoare. O urma de dezgust ii traversa tot corpul. Incerca se sa trezeasca, dar in zadar. In spatele lui, simti cum o lumina orbitoare ia nastere. Il atragea atat de tare, desi simtea ca a se bucura de stralucire este un lucru interzis. In minte se nascu imaginea mamei lui aducandu-i flori la cimitir. Tavi dadu un pas brusc inapoi. Apoi il vazu pe tatal sau sruncand toate medaliile de la competitii,  apoi pe Maria cum statea pe baca lor, pierduta. Nu o recunoscu toata imbracata in negru si cu fata imbatranita de lacrimi. Vru sa-si intinda bratele spre ea, dar nu o putu simti decat spitirual Sfasiat, se lasa la pamant si totul se esompa. Realitatea deveni alba. 

Alarma ceasului rasuna in toata camera. Rasuna atat de acut, incat lui Tavi ii lua doar doua secunde sa se ridice si sa priveasca inspaimant pe fereastra. Ploua cu stropi uriasi. Avu senzatia ca cerul ar plange. Isi tot repeta ca a fost doar un strain. Dar nu se simti impacat.

Telefonul ii suna si vazu poza Mariei rasarind pe ecran. Il lua repede si raspunse ingrijorat:

- Iubito, esti bine?

- Da, de ce?

- Cat de mult te iubesc! Vin inspre tine.

- Bine, te astept.

In graba, isi trase o pereche de blugi, un hanorac si adidasii. Se urca pe motor, dar se simti respins. Cobori fara sa inteleaga ceva si porni pe jos.

Pe drum, ochii lui pareau a recapata culoare. Vazu pe ecranul telefonului 22 octombrie 2015. Se simti pe cat de gol, pe atat de plin de bucurie. Momente din perioada copilariei, a liceului treceau ca fulgere prin mintea lui.

Avu strania senzatie ca-si recapata viata. Continua sa mearga pana se trezi imbratisat aproape brutal de Maria, dar era cea mai dulce forma de brutalitate pe care o simtise vreodata...