Ascensiunea

prolog

Pe holurile academiei nu se auzeau decât pendulele ceasurilor vechi de secole . Ușile claselor erau închise și dinăuntru se întrezăreau doar câteodată, la un interval de timp ,zgomote de geamuri trantite și perdele ce zburau miscate de vântul năprasnic de afară .
Liniștea fu totuși stricată de trantirea unei uși și de pașii grăbiți ai unei persoane . Nu în scurt timp pe holul sobru și lung se ivi o fată cu o geantă in brațe . Ochii căprui îi străluceau în lumina lunii speriati iar buzele îi frematau rugăciuni . Părul negru  ca smoala îi cădea peste față ,  împiedicand-o să vadă prin întunericul obscur . Era speriată, obosită și teama de a nu fi prinsă de cineva cu secretul ce îi era asupra o făcea să tremure.

Minute bune fata alergă prin coridoarele ca un labirint ale clădirii până să găsească ceea ce căuta . O uşă maiestuoasă din lemn cu încrestături în formă de spirale.

Bătu în aceasta de cinci ori și așteptă . Două minute nu se auzi nimic ceea ce o făcu să creadă ca venise până aici degeaba și o curpinse frica . Se uită în spate și răsuflă oarecum ușurată cand văzu că nimeni nu o urmărea.
O cheie se auzi invartindu-se de trei ori în broasca și din cadrul ușii se arătă o bătrână. O apucă pe fată grabită de cot și o împinse în camera ca apoi să învârtă din nou cheia de trei ori in broasca .

   -- Ai reusit ?

   -- Da , poftiți.

Mâna noduroasă apucă geanta din piele de căprioară a tinerei și cotrobăi puțin în ea ca apoi să încuviinteze . Ana reușise să ducă la bun sfârșit misiunea dar fața acesteia îi  spunea totuși bătrânei ca ceva nu era în regulă.

   -- S-a întâmplat ceva neprevăzut?

  Pentru câteva secunde se făcu linişte :doar ploaia se auzea bătând în geam şi focul mocnind în sobă . Ana inhală o gură de aer ca apoi să își frece fruntea obosită.

    -- Totul era bine la început. Am reușit să intru în templu și să găsesc Piatra ca apoi să o înfaș în cârpă și să o indes în geantă dar apoi am simtit un aer ciudat prin preajma , ca de primejdie . Cristalele din peșteră începuseră să strălucească vestitoare de rău și vântul începuse să bată mai tare afară . Atunci a fost momentul când am realizat ca ceva nu era în regulă și că trebuia să plec fără să mă uit înapoi. Am smuls si celelalte Pietre și am intrat in întunericul de nepătruns din coridoarele peșterii . E de la sine de inteles ca era prea periculos să o iau pe unde intrasem la început . Timp de zeci de minute am străbătut peștera ghidandu-ma după  sunete și pipăind peretii uitati de timp .
    
    Vocea fetei încetă.

    -- Și ?

    -- Am găsit ieșirea din peșteră și am alergat până aici .

  Femeia bătrână tăcu și ea și privi ingandurata focul ce mocnea în sobă . Ochii îi străluceau și fruntea-i era plină de cute ceea ce arăta că un război de gânduri se ducea în capul ei .

     -- Foarte bine că ai reușit să iei Pietrele Străvechi și că acum acestea sunt la loc sigur . De mult timp am această frică că răul se apropie și acum cred că e din ce în ce mai aproape . Momentan am un loc unde le pot ascunde și pentru că tu esti singura în care am încredere o să îți destăinui ție unde le vei putea găsi în caz de primejdie , dar nu direct ci printr-o ghicitoare.

  Tânăra fată privi uimită la femeia în vârstă și apoi se aruncă la pământ. Nu îi venea să creadă că primise așa o onoare : să fie singura care să știe unde puteau fi găsite pietrele antice dar nu în mod direct ceea ce era desigur o metodă de siguranță . Se ridică încet și își întinse cu mâna fusta șifonată : era timpul să plece.

     --Stai ! strigă bătrâna. Dacă ai simtit pe cineva atunci când ai plecat să iei Pietrele  înseamnă că cineva chiar a fost acolo . Rămâi aici până dimineață . Îți voi aduce o cană cu ceai de mentă și până vin , te poți așeza pe fotoliu .

   Orologiul bătu ora douăsprezece noaptea. Fata oftă obosită și se îndreptă spre fotoliul negru ce era amplasat lângă soba ce împraștia valuri de căldură. Oricât de treabă era bătrâna doamnă Elisabeta și oricât de primitor , călduros și sigur era biroul acesteia , Ana se simțea în continuare în pericol . In cap încă îi rasunau sunetele stranii ale copacilor ce se loveau de pereții stancii și vântul ce parca vorbea . Simtea frig prin oase și pielea i se facu de găină . Trebuia să se calmeze și să nu se mai gândească la Pietrele Străvechi și , momentan,  să afle de la doamna în vârstă cine putea fi in viitor posesorul Pietrelor. 

     -- Teoretic , Pietrele ar trebui să intre in posesia Primilor caci ei sunt moștenitorii de drept ale acestora , dar cum probabil ei nici nu s-au născut , acestea vor rămâne la mine până voi găsi un loc îndeajuns de bun încât să nu cadă în mâna cui nu trebuie.

     -- Primii? Ce și cine sunt ei ?întrebă uimită fata. În toți cei nouăsprezece ani de viață ai ei nu auzise de ei. 

   -- Primii sau Elementarii cum mai sunt numiți , sunt patru persoane cu puteri supranaturale : apa , focul , pământul și aerul . Sunt persoane cu puteri depline și nu se nasc decât la o anumită perioadă de timp atunci când lumea are nevoie de o frânghie de care să se agațe , de o speranță . Asta este tot ce trebuie să știi despre ei , momentan ... spuse bătrâna și îi dădu tinerei un plic cu un sigiliu de ceară argintiu .

   --Ai grijă de plicul acesta ca de viața ta , nu îl pierde și nu îl oferii  nimănui . Rămâne un secret doar pentru tine și Ei .
    Fata încuviință tăcut și își îndesă scrisoarea în geantă.
    În acea noapte , bătrâna doamnă Elisabeta și tânăra fata vorbiră în continuare ore întregi, despre ce ,  nu se știe și , e de la sine înțeles că ceea ce ele discutaseră rămăsese între pereții trecuți de timp ai Academiei . Totuși mai mult ca sigur Ana înțelesese un lucru : nu avea să dăruiască nimănui plicul cu sigiliu , nu avea să vorbească cu nimeni despre acesta și , dacă era cazul , avea să îl protejeze cu prețul propriei vieți .