DINTOTDEAUNA-Vol II

3

-Bună și ție! Ai de gând să stai așa toată pedeapsa.

-Care pedeapsă? Te uiți la mine de 5 minute și ma rog de ce ești tu aici.

-Tot înțepată ai rămas.

-Nu am chef, serios!

-Seniorii se ocupă de pedepse și alte chestii, asta e meseria mea  ca să îți răspund la întrebare și nu ești practic pedepsită, voiam doar să vorbim în privat și altă variantă nu era, cel puțin nu în cameră cu siliconatele sau cu băieții.

- Vrei să spui ceilalți idioți iar fetele nu sunt siliconate.

-Dacă tu spui. Afirmă Quentin cu o față serioasă.

-Nu avem ce să vorbim, nu te cunosc! Vreau doar să execut pedeapsa și să plec.

-Aurora știu că ești supărată și înțeleg dar nu m-ai lăsat să explic. Nu te-am abandonat ci pur și simplu..

-Nu poți abandona pe cineva când nu ție de fapt familie, așa este!

-Mă lași să vorbesc? La naiba, nu te-am abandonat pur și simplu trebuia să plec pe picioarele mele, trebuia să îmi iau viața în piept, nu o puteam face controlat mereu de părinți. Voiam să mă descopăr, să fiu independent. Ști cum este, ai trăit asta zilnic, deși crezi că ești liberă nu ești, așa m-am simțit și eu, am vrut să fug.

-Sigur, iar noi te încurcam, nu ai scuză Q! M-ai abandonat deși dacă mă gândesc mai bine nu ți-a păsat niciodată probabil.

-De ce tot spui că te-am abandonat, știi de câte ori am sunat? Tu nu ai vrut să vorbești.

-Nu aveam ce vorbi cu tine. Nu ai venit la cinele de sărbători. Nu ai venit la majoratul meu, nu ai venit niciodată. Pe atunci aveam nevoie de tine.

-Pentru că dacă veneam aș fi văzut ce văd acum în ochii tăi, furie, tristețe, ură și la naiba că nu îmi pasă, ești ca și sora mea și țin la tine.

Quentin își făcu curaj și se apropie de ea, o luă ușor în brațe și spre surprinderea lui nu-l refuză ci începu să plângă.

-Nu plânge prințesă!

-Te urăsc știi nu? Nu te pot ierta Q. Aveam nevoie de tine. Nu a fost la fel fără tine, era Dam dar nu e același lucru. Tu...tu erai cel căruia puteam să-i zic orice,...erai..nu mai contează.

-Știu și nu am scuză, voiam libertate, voiam...of nu mai știu ce voiam, regret enorm să știi.

-De când marele Q acceptă așa ușor că e vinovat?

-Pentru că sunt, nu îți cer să mă ierți doar să mă înțelegi.

Aurora se desprinse ușor de el. Adevărul era că îi fusese atât de dor de el încât uitase că-l ura din prima clipă când îl văzuse. Deși o enervase toată copilăria el fusese și cel mai bun prieten al ei și îi lipsise. Se uită la el și realiză încă o dată că ea îl vedea pe el așa cum el nu o va vedea niciodată pe ea și trebuia să accepte asta, trebuia să se îndrăgostească, să își facă un iubit și să trăiască ce trebuia să trăiască o fată la vârsta ei.

Îl înțelegea oarecum pe Quentin ce spunea de control, nici ea nu avusese prea multă libertate pe partea asta iar îneafar de Quentin și Damian copilul mătuși Tess nu stătuse prea mult în apropierea altor băieți. Spre deosebire de ea Damian avea foarte multă libertate, îi povestea mereu de aventurile lui super tari și de tipele ce le mai agățase, el chiar era ca fratele ei mai mic și-l simțea ca unu cu toate acestea nu putea să se deschidă cum o făcuse cu Quentin. Așa și realizase că ceea ce simte față de Quentin e diferit față ce simte de Damian, și dacă amândoi se presupuneau că sunt ca frații ei de ce era diferit? Abia când crescuse realizase de ce. Și poate de asta și simțea că Q o abandonase, îi abandonase defapt pe toți iar ea îl iubea într-un mod în care nu știa cât o mai putea face. Mereu compara pe oricine cu el, mereu îi căuta ochii aceia verzi superbi și unici sau zâmbetul sau șarmant sau latura lui de bărbat mereu serios cu un umor rafinat. Era perfect din punctul ei de vedere dar nu era pentru ea. 

-Nu te iert să știi, totuși îți dau o șansă.

-Mulțumesc, în schimb promit că încerc să nu mă mai port ca taicătu.

Începură amândoi să râdă. Pe când erau mici lui Quentin îi plăcea să facă pe fratele mai mare și matur cu ea și Damian. Credea în mintea lui că trebuie să fie Nick sau Sebastian când erau ei plecați  și rămânea multe nopți de vară singur cu ei așa că îi plăcea să își intre în rol. Adevărul era că Aurora era o fetiță dulce și răsfățată și avusese mereu o slăbiciune pentru ea pe care nu și-o explicase niciodată. Când spui Aurora te gândești la cineva cu părul blond ca de aur și ochi mari albaștri dar ea era contrariul de la regulă și putea jura că îi plăcea mai mult așa, fusese pentru el ca o prințesă diferită de toate altele, ce se abătea de la regulă , de asta o și alinta așa.

-Deci nu sunt pedepsită?

-Nu ești, momentan! Ce mai face Damian? Tot siamezi sunteți?

-Încetează știu că vorbești cu el.

-Nu-ți scapă nimic așa-i? Și iară începură amândoi să râdă.
                                    ***

Se simțea mai bine acum că se împăcase cu Q cum îi spunea ea. Zilele la academie erau destul de dificile totuși reușise să facă față, își făcuse câțiva prieteni și intrase ușor și în cercul lui Quentin deși nu prea aveau timp să petreacă prea mult împreună. Îl vedea dimineața la antrenamente sau în treacăt uneori totuși nu aveau timp să își vorbească, își zâmbeau discret și se salutau scurt. Petreceau mai mult timp împreună la cantină în pauza de masă, unde socializau mai mult sau week-end-uri.

-Vine o scurtă permisie week -end-ul asta și se prelungește cu vreo zi în plus, liber de ziua militară. Ce ziceți de o ieșire la una din cabanele montane? Spuse Aron.

-Sună grozav. Spuse si Matt

-Dacă o pot lua și pe Anne vin. Spuse Jay. Anne era noua lui iubită totuși părea serios în legătură cu ea.

-Quentin? Voi fetelor?

-Mi-ar plăcea! Spuse Aurora entuziasmată, era prima ei ieșire de genul asta. Mai fusese la munte dar doar cu familia, niciodată singură cu prietenii. Colegele ei de cameră aprobară imediat, deși păreau siliconate cum spusese Quentin erau de treabă și se părea că se întâmplă ceva dubios între ele și băieți dar nu intrase în detalii, aștepta să îi spună ele.

-Nu știu ce să zic! Spuse și Quentin în final.

-Iar te comporți ca și cum ai fi bunicul, ar trebui să te distrezi mai mult .[Aron]

-E destulă treabă neterminată la arhivă și...

-Te rog Q, ar fi distractiv.

Quentin o privi pe Aurora și aprobă imediat, când îi văzu entuziasmul nu putu să zică nu deși genul asta de ieșiri nu erau deloc pe placul lui, se bea mult, era destrăbălare și în nici un caz nu ar fi lăsat-o acolo fără el. De când reintrase în viața lui se simțea diferit, abia aștepta antrenamentele de dimineață sau mesele la cantină să o vadă, îi dădea o stare de bine numai să o vadă câteva clipe, stare pe care nici el nu și-o explica. Era ca și cum era mândru de sora lui mai mică, ca și cum era împreună cu familia dar totuși ceva era diferit.

-Atunci s-a făcut! Așa rămâne. Sun pentru rezervări.