Nu cred că tăcerea lui a fost vreodată mai dureroasă decât acum. Furia mea s-a transformat în lacrimi, gândurile îmi sunt întunecate, iar inima plină de ură. Nu am crezut vreodată că aș putea avea acest sentiment față de el. Omul pe care îl iubesc, omul alături de care îmi clădesc un viitor, omul care a jurat să îmi fie alături la bine și la greu. Nu pot, nu pot să cred că suntem în situația asta. Nu pot să cred că sunt pe cale să îi zic un lucru, pe care Amélie din trecut nu l-ar fi zis vreodată.
— Vreau doar să îmi spui că tot ceea ce am auzit mai devreme, nu e adevărat. Vreau să cred tu ești în continuare omul pe care îl admir cel mai mult. Te rog..
Glasul mi se rupe la final, pur și simplu simt cum cuvintele îmi sunt blocate în gât. Faptul că nu se uită la mine, îmi hrănește cele mai întunecate gânduri și temeri.
— E fratele meu..
Tot ce aud, asta este tot ce aud înainte ca lumea să mi se prăbușească în cap. Nici nu știu dacă mai respir, deoarece simt că viața se scurge din mine. Și din nou, tot ceea ce rămâne este ura.
— Fratele tău care a violat o femeie! îi urlu cuvintele, găsindu-mi brusc forța de a face asta. De a-i urla in față nedreptatea la care ia parte.
Mă așez pe podea, ținându-mi protectiv mâna peste micuța care crește în mine. Micuța, care este rodul iubirii noastre și care e pe cale să crească departe de tatăl ei, pentru că nu pot tolera ceea ce se întâmplă acum. Am trecut multe cu vederea, pentru că în orice relație există probleme. Însă asta? Cum să îmi las iubitul să protejeze un violator, doar pentru faptul că îi e frate? Ce fel de om aș fi față de acea biată femeie? Cum aș putea să mai dorm lângă el, să îi simt mâinile pe mine, să trăiesc în continuare cu el? Cum aș putea să îi distrug viața acelei femei?
— Dacă tu vei intra în acea sală, ca să îl aperi pe fratele tău, vreau să știi că noi nu vom mai fi aici când te vei întoarce.
Vocea mea și încrederea că el nu se va duce se sting ușor.
