Just Dance ✖Needitată✖

Oceanul

In numai putin de un minut, ne aflam printre valurile involburate ale Oceanului Atlantic, inconjurati din toate partile de apa si incercand sa ne mentinem la suprafata. Nestiind sa inot, incercam disperata sa ma prind de cate un obiect solid, dar singurii solizi din preajma erau doar prietenii mei care isi dadeau toata silinta sa ma tina ca sa nu ma scufund. Am inceput sa ne deplasam asa cum puteam prin apa verzuie, in cautare de pamant, dar singurele lucruri pe care le gaseam erau mai multe valuri. Dupa cateva minute de investigare, am zarit ceva in departare si mi-am anuntat prietenii ca ar trebui sa mergem intr-acolo. In timp ce ne chinuiam sa ajungem la posibila noastra salvare, am simtit o prezenta necunoscuta pe langa mine. Ceva era in neregula. M-am intors brusc sa vad ce se intampla si am ramas ingrozita cand am realizat ce se afla in spatele nostru. O balena imensa ameninta sa ne inghita. Primul meu instinct a fost sa ii anunt si pe ceilalti ca sa ne caram naibii de-acolo, dar cum eu nu-mi ascult niciodata instinctele, ci inima si creierul, am ramas s-o privesc putin. Era o balena albastra despre care studiasem putin. Gura sa este suficient de mare pentru ca in ea sa intre pana la 90 de tone de apa si hrana. In ciuda acestui fapt, gatul ii este atat de ingust incat nu poate inghiti un obiect cu un diametru mai mare decat cel al unei mingii de plaja, ceea ce m-a mai linistit putin, dar nu suficient. Mi-am mai amintit, totusi, ca acest tip de balena nu ataca in mod intentionat, deci nu este rea si are o viata linistita. Nu puteam, oricum, sa ma simt pe deplin in siguranta stiind ca o balena de 170 de tone se afla in apa, acolo unde ma aflam si eu, stand la mai putin de 5 metri distanta. Defapt eu nu eram deloc in siguranta. Eram intr-un ocean alaturi de alti pradatori si riscam sa ma inec. Sau sa mor de sete. Sau de foame. Sau de frig.
Prietenii mei inca nu observasera giganticul mamifer care era in spatele nostru si nici n-aveam de gand sa ii las sa faca vreun infarct. Le-am spus doar sa se miste mai rapid. Cu cat ne apropiam mai mult de destinatie, cu atat sperantele noastre se risipeau. Acea "bucata de pamant" era invaluita in ceata. Cand am ajuns destul de aproape incat sa-mi dau seama ce era, am realizat ca o parte din avionul nostru plutea pe apa. Una dintre aripi, defapt doar jumatate din ea, se unduia precum valurile. Ne-am urcat pe aceasta si am privit in departare. In apropierea locului unde stateam se puteau observa cateva lucruri indispensabile supravietuirii: o barca gonflabila, doua vasle, o bricheta, chibrituri, o franghie, o sticla de apa si putina mancare. Probabil cineva a incercat sa sara din avion inainte de prabusire, la fel ca noi, luandu-si aceste ustensile, dar a esuat, iar ele au cazut. Dupa ce am stat putin sa ne tragem sufletul, am mers sa le luam, ne-am imbarcat si am plecat mai departe.
Am vaslit cateva ore pe putin, temandu-ne de orice creatura ce s-ar fi putut arata de printre ape si am hotarat sa luam o pauza. Probabil ne invartisem in cerc deoarece nu vedeam nici o urma de pamant.
- O sa murim, o sa murim aici, baieti.
- Nu-i adevarat, Stella, am incurajat-o eu.
- Un mostru marin gen Big Foot o sa vina, o sa ne prinda in tentaculele lui si o sa ne traga la fundul oceanului ca sa ne digere la cina. Asta nu inainte ca Monstrul din Loch Ness sa ne mestece incetisor si sa ne scuipe maruntaiele in barca asta.
Ok. Delireaza. Nu-i de bine.
- Big Foot n-are nicio treaba cu apa, iar Mostrul din Loch Ness este...stii tu...in Loch Ness, a lamurit-o Justin.
- Iar o cioara mutant purpurie cu stelute argintii va m...
Leo a prins-o de umeri, obligand-o sa il priveasca in ochi si i-a tras o palma peste obraz.
- CUM AI INDRAZNIT, JAVRA CE ESTI!? &$#!!
- Trebuia sa te aduca cineva cu picioarele pe pamant.
- Daca iti *** una n-o sa mai apuci sa fi mancat de Nessie, jegule!
Fiuu... si-a revenit.
Am reinceput cautarile dupa ce Stella s-a calmat indeajuns de mult incat sa nu il arunce pe Leo printre valuri. Ne trebuia neaparat apa deoarece ce se afla in sticla se terminase, iar ziua era pe sfarsite ceea ce insemna ca in curand nu mai aveam sa vedem nimic. Ne-am propus sa ne ghidam dupa soarele care inca mai statea agatat de cer, asemenea unui tablou, dar incetul cu incetul acesta disparea, facandu-i loc lunii, suratei lui. Cand incepeam sa cred ca o sa fim ucisi de lipsa lichidelor sau a hranii, ceva s-a intamplat.
- Hei, priviti acolo, e...