Ordinul: Renasterea

Capitolul 2 - Renascut (Trecut)

     Au trecut patru luni de cand fost impuscat in piept si la un pas de moarte. Hard-disk-ul pe care il luasem din depozit mi-a fost salvarea, astfel incat glontul a trecut prima data prin si si-a schimbat directia cu cativa milimetri, lucru care m-a ajutat enorm. Mi-au spus ca doctorii au stat 6 ore pentru a scoate glontul care nu a trecut prin mine fara a-mi atinge un organ vital. Nu imi aduc aminte decat niste lumini puternice care zaceau deasupra mea si doctorii care incercau in disperare sa ma resusciteze. Sfidasem moartea, dar de ce? Cu ce pret? Daria scapase, de Elisse nu mai stiam nimic, Leon disparuse fara urma, iar singurii care imi erau alaturi erau bunicul si cu Alex. Darius parea sa aibe incredere in el, dar eu nu am avut curajul sa il intreb de ce. De cand imi revenisem din coma si am inceput sa ma misc nu am scos nici un cuvant. Meditam asupra celor intamplate, asupra mortii si mai ales asupra renasterii. Eram renascut, dar de ce?

- Renunta la scaunul ala cu rotile tinere. Au trecut doua luni de cand trebuia sa incepi sa te misti prin casa, mi-a zis bunicul zambindu-mi. Cat mai ai de gand sa stai acolo si sa te gandesti la ceea ce ai fi putut face? Daca moartea ar fi vrut sa te ia, nu ti-ar fi dat aceasta sansa.

     L-am privit amenintator in ochi, dar totusi eram inofensiv, asemeni unui pui de caine care te latra dar totusi se teme sa te atace. M-am intors cu spatele si mi-am continuat drumul. Lungul drum de la pat la fereastra. Astea erau lucrurile pe care le faceam zilnic, si care nu aveau de gand sa se schimbe prea curand daca nu ar fi aparut ea.

     Brusc, un ciocanit se auzi in tocul usii, usa care niciodata nu ramanea deschisa, insa acum cred ca o uitasem. Se schimbase foarte mult de cand o vazusem ultima data. Atunci era imbracata in costumul de asasin, insa acum era foarte eleganta. Avea buclele ei roscate prinse in coada, o rochie neagra, simpla si niste pantofi cu toc intr-atat de eleganti incat te-ar fi facut sa o doresti numai daca o priveai. Insa, eu nu doar o priveam, ci faceam un schimb electric de priviri. Era dezamagita de ceea ce ajunsesem, iar eu... Incercam sa-mi ascund sentimentele fata de ea, pentru ca era prea tarziu, sau cel putin asa credeam. A intrat in camera cu un mers foarte usor si silentios ca de felina. A inchis usa in urma ei si s-a asezat pe un fotoliu picior peste picior. Ma privea fix, asteptand parca sa deschid gura.

- Parca esti un batran care isi asteapta moartea, mi-a zis ea si a inceput sa rada. De ce nu te ridici Dante, poti sa mergi. Haide, chiar ai de gand sa ma privesti si sa taci in continuare din gura? Doamne, speram sa putem vorbi in sfarsit, acum ca am terminat de strans informatiile de care aveam nevoie. E clar ca nu mai am nici o sansa sa refacem Ordinul si sa ne razbunam parintii. Cred ca tu ai pierdut razboiul Dante, si ai pierdut, culmea, primul.

     Incet incepuse sa ridice tonul vocii, certandu-ma si simtindu-ma lovit ca de o palma parinteasca la fiecare replica. Vazand ca nu am nici o reactie s-a ridicat si a pornit alene in spre usa. Ma asteptam sa imi mai spuna ceva, un ultim cuvant, o ultima fraza, dar nu. Tacea si isi continua mersul privind inainte, de parca stia ce urma sa fac asteptandu-mi reactia. Eram intr-o cumpana intre a-i accepta propunerea sau a-mi accepta soarta si a-mi petrece restul vietii intre patru pereti privind pe geam si asteptand sa mi se scurga timpul ca nisipul printre degete. Nu. Acest lucru nu avea sa se intample. Nu imi statea in fire sa renunt atat de usor, si totusi o facusem fara sa privesc inapoi.

- Elisse!! Asteapta, i-am zis eu cu o voce ragusita.

In clipa in care mi-a auzit vocea s-a intors si m-a privit zambind, de parca stia ca o voi striga si o voi opri din drum. Ajunsa in tocul usii s-a sprijinit cu umarul de acesta si m-a privit pret de cateva clipe asteptand parca sa mai zic ceva.

- Du-te si fa-ti un dus, incearca sa-ti dezmortesti picioarele. Il voi trimite pe Alex sa iti aduca un baston, mi-a zis cu o urma de speranta in ochii ei. Dupa, coboara jos, trebuie sa iti aratam cate ceva pe aici. Ai fost absent in ultimele luni si ai pierdut din vedere schimbarile majore.

Spunand acestea s-a retras cu spatele si a plecat fara sa mai spuna sau sa spun ceva. I-am urmat sfatul si am incercat sa ma ridic din acel scaun insa picioarele nu ma ascultau si m-am miscat foarte dificil. Cand am ajuns in baie am privit in oglinda si am observat ca barba imi crescuse foarte mult si foarte urat. Cele cateva fire devenisera acum cateva mai multe si mai dese. Dupa ce am dat jos barba am incercat sa ma tund singur macar in parti, iar in partea de sus a capului lasand parul lung si prinzandu-l intr-o codita mica. Elisse si-a onorat promisiunea trimitandu-l pe Alex sa-mi aduca un baston si in acelasi timp un pantalon lejer si un tricou, ambele negre. Dupa ce a iesit din camera am incercat sa ma deplasez astfel incat sa pot intra in cabina de dus. Era prima data dupa mult timp cand intram fara ajutor sa ma spal. Picioarele mi se mai dezmortisera, insa inca imi era dificil sa ma misc prin casa. Am dat drumul la dus si am lasat picaturile de apa sa mi se scurga pe corp. In acest timp am dus mana la cicatricea aflata in partea superioara a pectoralului stang, cicatrice facuta de glontul care aproape ma ucise. Dupa ce am terminat am imbracat acel costum si am coborat jos, unde ma asteptau toti in hol: Elisse, Darius si Alex.

- Dante, banuiesc ca ai multe intrebari la care astepti un raspuns acum, mi-a zis Alex. Totusi, timpul incepe sa nu ne mai astepte, iar cei din Abstergo...

- Ce cauti aici? l-am intrebat sec.

- Dante, el... a intervenit Elisse.

- Lasa-i sa discute Elisse. Nu interveni, a intrerupt-o bunicul.

Il priveam fara nici un sentiment. Nu simteam nici ura, nici dragoste, nici rivalitate. Nu simteam nimic. Pur si simplu, sentimentele mele disparuse-ra in acel moment.

- Dante, intr-un dosar vechi al Ordinului, cat si in a celor din Abstergo, toti asasinii si familiile lor, alaturi de arborele genealogic sunt prezenti. Adica, tu, mama si tatal tau, buncii, inclusiv fratii, toti membrii Dante sunt prezenti.

- Nu inteleg unde vrei sa ajungi, i-am spus in timp ca am tras un scaun sub mine si m-am asezat.

- Dante, Leon nu este fratele tau.

- Ha, buna gluma. Si daca nu Leon este fratele meu, atunci eu nu am nici un frate, corect?

- Dante, ceea ce incearca Alex sa spuna este ca... a inceput bunicul.

- Nu bunicule, trebuie sa ii spun eu, l-a oprit acesta.

- Spuneti astazi despre ce este vorba? De-asta m-ati chemat aici? Sa palavragim toate tampeniile si toate falsitatile aflate in dosarele Abstergo? am spus eu enervat la culme. Elisse, de ce ii lasi sa imi faca asta? Pentru asta m-ai convins? ce inseamna toata sarada asta? am urlat.

- Stai jos si asculta Dante, mi-a spus ea privindu-ma amenintator.

- Dante, a continuat Alex, eu sunt de fapt fratele tau. Dupa nastere, Abstergo m-a schimbat pe mine si pe Leon pentru un experiment, incercand sa creeze o arma umana letala.

- Astfel, am inceput eu sa zic cu vocea scazuta, cu sangele si talentele insacute ale Asasinilor si cu tehnicile si tehnologia celor de la Abstergo sa creeze o arma care sa nu aibe rival. Iar singurul care aflase a fost Leon.

In acel moment s-a lasat o liniste mormantala. Ceilalti ma priveau tristi, aprobandu-mi teoria. Aveam dreptate, o simteam, insa...

- Atunci Alex, frate, imi pare bine ca esti alaturi de noi, i-am zis ridicandu-ma zambind si strangandu-l in brate puternic.

- Dante, a incercat Elisse sa spuna cu lacrimi in ochi, tu...

- Nu avem timp de asta. Este timpul sa-l gasesc pe cel care a incercat sa ma ucida si sa reactivez Ordinul. A venit momentul decisiv. Trebuie sa-i gasim pe Namir si pe Alice. Trebuie sa ne razbunam pentru ca eu, pentru asa ceva, am renascut.