DINTOTDEAUNA-Vol II

7

Întoarcerea la rutina zilnică de la academie o ajutase cât de cât în ultimile 2 săptămâni. Nu-l mai vedea atât de des pe Quentin iar în timpul antrenamentelor sau pauzei de masă îl mai putea evita. Totuși se simțea privită de el și de data asta era sigură că nu o privea ca pe o soră, o privea cu dorință iar ea făcea fix același lucru. Aproape că era între ei o dorință așa de apăsătoare și carnală încât se întrebau dacă era normal. Crezuse că culcându-se cu el o va face să nu-l mai dorească atât dar acum îl voia mai rău. Parcă și aerul se îngreuna când erau în același loc iar amândoi erau conștienți de dorința asta.

O nouă pauză de masă urma și de data asta nu se mai puteau evita pentru că deja ajunseseră amândoi în același timp. Și totul părea fi liniștitor până ce lui Quentin aproape i-se blocă mâncarea în gât când văzu cine îl sună. Ridică telefonul și se îndepărtă brusc spre o zonă din afara cantinei unde nu era nimeni. Aurora îl urmă pentru că recunoscuse imediat acel număr și îi era frică de ce ar putea spune Quentin, doar nu era în stare să zică ceva nu?

-Da domnule Nick.

-De ce vorbești dintr-o dată așa formal?

-Unchiule Nick! am fost luat pe nepregătite.

-Dar ce făceai de ești luat pe nepregătite. Quentin se gândi că omului ăstuia nu-i scăpase niciodată nimic, era un vulpoi bătrân. Sigur simțea el ceva. Aurora ciulise urechile și aproape se cățărase pe Q pentru a auzi și ea ce spune în ciuda semnelor lui de a o îndepărta. Până la urmă se resemnă și o lăsă să asculte.

-Eram în cantină și nu puteam să vă vorbesc așa informal de față cu toți. Știți cum e în armată..

-Da, da gradele! Cum ești? Aurora cum e? Vorbesc cu ea dar uneori am impresia că mă minte, nu s-a băgat în anturaje dubioase nu? Sau sper că nu umblă cu vreun băiat. Pentru câteva secunde lui Quentin i-se tăie respirația.

-Quentin?

-Da..adică da sunt aici. Este bine, se străduiește să facă totul cât mai bine. Dar chiar în acel moment se gândea ce se străduia ea să facă? Să se cațere tot mai mult pe el? Ar fi vrut-o o dată deasupra lui să vadă cum se străduia să-l satisfacă cât mai bine.

-Te rog să nu o scapi din vedere. E foarte vulcanică și poate face ușor o prostie. E totuși o fată naivă care nu știe cât de vicleni pot fi băieții. Ai grijă de ea ca de ochii din cap, mă bazez pe tine. Am vorbit cu Lay și de sărbători sau în prima voastră vacanță poate petrecem împreună ca pe vremuri.

-Sigur!

-Și nu-i zice Aurorei că vorbim, nu i-ar plăcea să știe că te pun să ai grijă de ea.

-Contați pe mine. Cuvintele astea ieșiseră din gura lui mai greu decât orice alt ceva din viața lui. Știa doar că Nicolaus era în stare să-l omoare doar pentru că se uitase la fiica lui dapă-i că o atinsese, nu fuseseră puține dăți când povestise cu lux de amănunte ce i-ar face celui care s-ar atinge de ea și cum că ea e lumina ochilor lui.

-Să nu-i spui că vorbești cu mine. Bla bla bla. Nu pooot să cred. Îmi controlează viața. Nu poate accepta că am crescut, că nu pot face doar ce vrea el. E obsedat de ceea ce fac.

-Ai terminat? O privi Q amuzat. Acum dă-te jos.

-Da mă scuzi, nu voiam să îți șifonez costumul.

-Nu e că îmi șifonezi costumul dar nu cred că vrei să fi văzută călare pe mine lângă cantină, ziua în amiaza mare.

-Chiar îți place să mă enervezi și tu nu? După ce că tata e atât de ...argh, nu mai pot cu voi.