DINTOTDEAUNA-Vol II

8

A doua zi o prindea pe Aurora cu ochii cat cepele. Mai ales că nici somnul nu și-l făcuse cum trebuie. Antrenamentele de dimineață de înviorare nu o ajutau.

-Antrenorul e cam strict, nu pare în cele mai bune toane azi. Spuse David.

-Mda, îl înțeleg. Ei îi pierise tot cheful numai când văzuse că și Quentin participa la antrenamente. Uitase complet că dacă era de control în camere sigur era de rând și ca supraveghere la înviorare.

-Nu pari cam bine. Ești tare palidă și trasă la ochi.

-Nu am dormit prea bine.

-Oare câte ture mai dăm. Nici măcar seniorii ăștia nu ne iartă.

-Sunt idioți! Dar ea știa cel mai bine la cine făcea referire. Quentin nu arăta nici el prea bine, pe semne că nu prea dormise.
La un moment dat simte că o ia amețeala. Se oprește câteva clipe să ia o gură mare de aer. David o ajunge și o prinde ușor de mână.

-Sigur nu vrei să anunțăm, chiar nu arăți bine.

-Sunt bine, haide . Îl luă de mână și-l trase ușor în alergare. Desigur că asta nu-i scăpă lui Quentin. Aproape simți că turbează văzând-o cu David de mână. Ce era asta? De asta îl refuzase? În plus pe David nu-l plăcuse de la început, se vedea că-i curgeau balele după ea și asta iar nu-i plăcea.

Mai alergară câteva ture și Aurora simți cum o ia amețeala brusc, încercă să mai facă câțiva pași dar cazu ca și secerată jos, văzu doar negru în fața ochilor. Atunci nu se gândi decât"trebuia să dorm mai mult" .

Quentin observă toată scena ce se desfășură în câteva clipe, îl văzu pe David cum încearcă să o ridice și fugi cât putu de repede spre ea. Pentru câteva secunde rămăsese fără respirație, se simțea speriat, îngrijorat și părea că acei câțiva metrii să pară o veșnicie.

-Las-o! O iau eu.

-Nu se simțea prea bine de la început.

-De ce nu ați anunțat? Aproape se răstise la David. Tu! Te-am mai avertizat o dată, dacă pățește ceva...

-Quentin, du-o la cabinet. Mă ocup eu. Spuse Aron care observase toată scena. Până și cel mai prost putea observa că își ieșise complet din minți, nu era reacția normală a unei relații strict profesionale. Se știa că se cunoșteau totuși Quentin nu arăta deloc ca un frate speriat în acele momente ci ca un iubit turbat.

-Unde naiba e dr aia când ai nevoie de ea.

-Quen...tin! Șopti Aurora.

-Te-ai trezit? Nu te ridica. Ești bine?

-Am amețit brusc.

-Am trimis după dr, se pare că e plecată când ai nevoie de ea, când se întoarce o să îți facă un control amănunțit.

-Nu e nevoie, mă simt foarte bine acum, eram nemâncată și nu prea am dormit...Merg înapoi la ore.

-Nu te duci nicăieri.

-Am zis că sunt foarte bine.

-Aurora cu tine vorbesc. Se apropie de ea. Nu arăți bine, ești palidă. Ridică mâna și o atinge ușor pe față.
Tensiunea dintre ei nu dispăruse, o simțeau amândoi până în măduva oaselor. Quentin arăta foarte bine așa speriat, se îngrijorase pentru ea? Nici unul nu mai zicea nimic. Se priveau intens și Quentin cedă. Se apropie și o sărută ușor. Spre surprinderea lui ea nu retrase și deschise ușor buzele. O săruta atât de tandru și suav de parcă nu voia să o strice iar asta o făcea să se topească.