DINTOTDEAUNA-Vol II

9

Trecuse mai bine de 3 luni de când Aurora intrase la academie și se întâmplaseră  atâtea. Începutul lui noiembrie aducea și prima vacanță, cea de sărbători. În sfârșit putea merge acasă și să petreacă 3 săptămâni de vacanță cu familia, era fericită iar despărțirea de Quentin era una scurtă de 2 zile după care urma să vină și el cu familia lui în micul oraș din care ea era.

Se apucase să facă bagajele când dă-te de un pachet de tampoane. Și îi pică cerul în cap. "Ce naiba" gândi. Dacă se gândea bine nu le mai folosise dinainte să intre la academie. Cum putuse să fie așa proastă? Nu mai sângerase de mai bine de 3 luni și ea nu observase? Nu putea să se repete istoria, ea fusese adusă pe lume dintr-o greșeală, tatăl ei o ferise toată viața numai să nu ajungă la asta deși greșeala lor fusese una minunată până la urmă dar asta nu însemna că și la ea la fel. Soarta era ironică, cum putuse fi atât de idioată, oare când se întâmplase, deși era sigură că atunci prima dată pentru că nu-i mai venise menstruația de atunci. O doamne, oboseala, se explica acum și amețelile, iar atunci leșinul. Își acopri  gura și începu să plângă. Ce făcea acum? Cum îi spunea lui Quentin, sigur o lua razna, mereu avea grijă să se ferească era clar că nu vrea un copil și nici măcar nu erau într-o relație, doar petreceau timp unul cu altul. Ea era de vină, uitase să ia acea pilulă idioată , uitase și doar ea era de vină.

-Ești ok? Ne vedem în 20. O sărută scurt pe buze.

-Da, spuse ea abătută.

-Ai mâncat suficient? Pari obosită și ai ochii umflați, ai plâns?

-Nu, sunt bine Q. Ne vedem pe 20.

-Prințesă, nu mă minți nu?

-Nu, anunță îmbarcările. Îl sărută scurt pe obraz și fugi spre linia de plecare. Îl lăsă în urmă și lacrimile îi curseră din nou dar nu întoarse capul. Ce se făcea acum?
Drumul fusese unul greu. Încerca să își revină ca ai ei să nu se prindă că ceva nu e bine. Apucase să facă un test și era sigur, era însărcinată cu copilul lui Quentin. Se mulțumea totuși că nu avea stări de rău și fusese o sarcină ușoară pe lângă stările de oboseală.

Acasă toti erau fericiți să o vadă. Se adunaseră cu toții, bunicii, Tess cu Sebastian și Damian.

-Arăți bine, spuse Damian. Ești tot tu. Și râse.

-Ce glumă e asta Dam. Îl mustră Tess.

Reușise să supraviețuiască astea două zile fără să dea de bănuit. Dar ce se făcea acum. Familia Black ajunsese iar Quentin era iritat, se vedea pe fața lui. Aurora nu-i răspunsese la telefon și nici mesaje astea două zile. Dar nu avusese curaj să-i audă vocea, credea că va izbucni în plâns.

-Ne bucurăm că ați ajuns. Spuse Aster. E ca pe vremuri.

-Și noi suntem așa fericiți că în sfârșit suntem toți. O luă Mia în brațe zâmbind frumos. Aurora remarca încă o dată asemănarea uriașă dintre ea și Quentin. Se întreba oare cum va arăta copilul ei, va semăna cu ea cum seamănă Quentin cu Mia, dar își alungă repede gândul.

-Nick arăți la fel de bine. Spuse Lay. Mereu mă întreb dacă chiar ești Nick.

-Cât mai pot și râse.

Se făcuseră toți comod iar Aurora tot îl evita pe Quentin. Petrecea mult timp cu Damian numai să nu fie aproape de el.

-Iar va-ți certat? Sau nici nu v-ați împăcat.

-Suntem bine. L-am salutat nu ai văzut.

-Cum spui tu.

-Trebuie să mai vină cineva? Soneria suna apăsat.