DINTOTDEAUNA-Vol II

11

După ce i-se terminase perfuzia Aurora putea pleca liniștită. Dr o atenționase în privința sarcinii, avea totuși o sarcină destul de ușoară dar tot trebuia să aibă grijă. Burtica nu i-se umflase deloc probabil din cauza geneticii și după cum spunea dr nici în timp nu se va vedea foarte tare datorită poziției burticii.

Damian îi așteptase pe hol în tot timpul asta, era și el puțin speriat. Nu se așteptase ca relația lor să fie chiar atât de avansată. Era convins că Nicolaus o va lua razna și știa că era greu să scapi de furia lui.

-Poți merge acasă?

-Da, nu e nimic grav.

-Nu e nimic grav? Crește ceva în tine.

-Nu e ceva ci un copil Damian. Spuse Quentin.

-Gata asta e tot? Ce o să faceți acum? O să-i șocați pe toți. Aurora ai 20 de ani, ce a fost în capul vostru.  Quentin tu trebuia să fi mai responsabil, pentru numele lui Dumnezeu ești bărbat.

-Chiar nu am chef de morală Dam. Momentan cred ca e mai bine să nu spunem nimic. Zise Aurora.

-Asta e decizia ce ați luat-o? Tot vor afla.

-După Crăciun vom pleca și va fi mai ușor. Tata  sigur m-ar retrage de la academie și ar vrea să vin acasă. Nu vreau asta.

-Damian are dreptate, tot vor afla prințesă.

-Nu și dacă stau în Montana până nasc. Oricum  ei știu că nu pot veni prea des acasă.

-Până naști? Vrei să nu spui nimic și să naști un copil în secret? Ciupiți-mă dacă eu sunt cel nebun de aici. Rase sarcastic Damian. Sunteți nebuni, nu mă băgați în asta.

Crăciunul trecuse liniștit, Aurora se simțea mai bine acum știind că are susținerea lui Quentin. Mai erau câteva zile și plecau, asta o făcea să se simtă ușurată pentru că îi era greu să ascundă totul mai ales de mama ei. Sperau că o vor ierta pentru ca nu le spunea dar după părerea ei decizia de a nu le spune era cea corectă altfel o despărțeau de Q, nu ar fi reușit să stea la atâția km distanță de el.

-Ar trebui să ieși, mama poate intra oricând.

-Mai lasă-mă să stau așa puțin, e cu mama  în curte. Adora să o țină în brațe. Acum că îi spusese că o iubește se simțea eliberat, practic își recunoscuse lui în sfârșit. Abia aștepta să plece să poată fi cu ea cât dorea. Îi inhală mirosul dulce de vanilie și se gândea ca o adora, era perfectă, oare copilul lor va fi la fel de perfect ca ea? I-ar fi plăcut o fetiță cu ochii ei mari și negrii sau buzele rozalii și suave.

-Mulțumesc!

-Pentru?

-Că nu m-ai abandonat. Mie frică Q.

-Nu te-aș abandona niciodată. Sunt aici cu tine. Cu amândoi. Te iubesc și îl iubesc și pe ea sau el deja.

-Ce o să fac Q? Nu cred că pot continua la academie în starea mea.

-O să rezolv. O să vorbesc să poți face doar orele fără antrenamente. Îi cunosc bine pe instructori, avantajul când crești practic militar. Iar undeva prin iunie o să naști. O să îți poți da examenele.

-Mulțumesc!

-O să îmi mulțumești chiar atât de des? Zâmbi el. Dacă știam că ești așa liniștită și supusă te lăsam gravidă mai repede.
-Au, pentru ce a fost asta?de ce m-ai lovit?

-M-ai lăsat din prima! Ar trebui să mă răzbun?

-Nu și dacă o fac eu primul.

-Termină mă gâdilă. Quentin! Oprește-te...