Levanter

Capitolul 1

Singurătatea nu este un lucru bun, dar pentru Lee Minho singurătatea era deja un stil de viață. El trăise anii buni la marginea pădurii, în căsuța care era mereu liniștită. Nu s-a gândit niciodată să-și schimbe viața, pentru el lucrurile erau în regulă...cel puțin așa credea el.

"Consideri că aceste florii sunt o alegere bună pentru a fi oferite unei persoane speciale?"
"Mmm presupun." răspunde Minho leneș
"Atunci le voi cumpăra!"

Minho luă florile alese de client pentru a le împacheta. Tânărul a ales un buchet de trandafiri albii, așadar folia în care urma să-i aranjeze trebuia să fie roșie.
"Foarte clasic" gândi Minho dâdui buchetul băiatului și luându-și la revedere de la el.
Lee Minho era un florar obișnuit, avea aceeași rutină în fiecare zi: se trezea, mergea la florărie, pleca acasă. Singura diferență era că duminica avea o zi liberă. Zilele petrecute acolo erau destul de plictisitoare și liniștite, chiar dacă era singura florărie din oraș, și normal că era aglomerată, Minho nu s-a simțit niciodată deranjat de acest fapt, oricum în mare parte el își petrecea timpul în liniștea căsuței lui, fiind deranjat din cand în când de pisicile lui.

"Încă o jumătate de oră și pot pleca" fredonă Minho pentru a auzi doar el, chiar dacă nu era nimeni în încăpere.
"Cred că ar trebuie să mă apuc de curățenie" însă în momentul în care voia să apuce mătura se auzi clopoțelul ușii de la intrare.
"Bine ați venit! Cu ce vă pot ajut..." Minho rămăsese uimit de chipul din fața lui. Era prima dată când cineva la facut să uite cum să vorbească.
"Bună! Aveți cumva lavandă?" Zise tânărul uitându-se în jurul florăriei.
"D-da, acolo!" zise Minho făcând semn câtre florile dorite de tânăr.
"Minunat! Doresc două buchete, dacă se poate"
"Imediat!" Se grăbi Minho pentru ai îndeplini dorința tânărului luând două împletituri de flori. "Este bine așa?" Întreabă încercând să nu se bâlbâie din nou păstrându-și calmul.
"Da! Le puteți împacheta într-un ambalaj din carton subțire?"
Zis și făcut. Minho apucă cartonul maro pentru împachetat și aranjă cele două buchete.
"Este bine așa?" Întreabă Minho din nou ridicând privirea către băiat.
"Da! Mulțumesc!" Răspunde tânărul luând buchetele în mână.
"Ceva e în neregulă.." gândi Minho atunci când observă privirea băiatului. Ochii lui îi dădea un sentiment de tristețe, un sentiment asemenea celui pe care Minho îl simțea în fiecare zi.
"Cu ce ocazie ați cumpărat aceste buchete?" Intreabă Minho luându-l prin surprindere pe tânăr cât și pe el însuși "De ce am zis asta cu voce tare?" Spune Minho în gând.
"Pentru părinții mei." Răspunde băiatul pe un glas scăzut. "Au fost florile lor preferate, sunt și ale mele de asemenea."
"Oh, o alegere bună " spune Minho încercând să nu se gândească la ce credea el că se referă băiatul.
"Aș putea ști cum te numești?"
"Ah, de sigur! Mă numesc Han Jisung! Încântat de cunoștintă..."
"Minho. Lee Minho"
"Încântat de cunoștință Lee Minho!" Repetă Jisung în timp ce dădeau mâna.
"Te costă 10 dolari"
"Mhm, uitați banii!" Exclamă băiatul în timp ce punea banii în mâna lui Minho. "Pe data viitoare. Sper să ne întâlnim din nou!"
"La fel!" Ridică mâna Minho pentru aș lua la revedere de la băiat.
Rămăsese cu un zâmbet pe față în timp ce se uita pe geam. De îndată ce și-a dat seama de ceea ce face își pune mâinile pe obraji pentru a fii uimit de căldura pe care o simțea. "La naiba!" strigă Minho acoperindu-și ochii. Rămăsese uimit. Nu știa ce tocmai ce se întâmplase, însă un lucru era cert. Fața lui era mai roșie și fierbinte decât focul.

Era destul de târziu și trecuse de ora închideri de mult însă Minho nu se grăbea, avea o dispoziție bună. Tot ce putea face este să se gândească la băiatul de mai devreme, un lucru destul de ciudat pentru el, niciodată nu i s-a întâmplat asta. Minho avea un comportament rece față de toată lumea, bineînțeles cu excepția pisicilor lui. Pentru prima dată el a putut simți un alt sentiment.

Ajuns acasă, primul lucru pe care îl face este să-și hrănească pisicile, pe care în mod normal le-ar fi luat cu el la florărie dar în ultimul timp au fost hiperactive, după care și-a făcut un duș rapid, și s-a dus să pregătească cina.

Era miezul nopții, dar Minho tot nu putea dormi, singurul lucru la care se putea gândea era la persoana pe care a întâlnit-o astăzi, Han Jisung, de asemenea și motivul principal pentru care nu putea dormi. Se tot gândea la el, la părul lui castaniu, la ochii lui negri și zâmbetul care ar putea vindeca toate bolile existente.
"Trebuie să fi aruncat cineva o vrajă asupra mea..." gândi Minho. Da, cineva chiar a aruncat o vrajă asupra lui și acela nu este nimeni altul decât Han Jisung.

A doua zi Minho s-a trezit înfășurat în pături, cu pisicile sale la picioarele lui. Se ridică și se duse spre baie pentru a se pregăti de o nouă zi. Pentru astăzi el a ales o pereche de pantaloni de culoarea maro închis, largi, și o cămașă albă. Nimic special. După ce a terminat de hrănit pisicile acesta a plecat spre florărie care era apropae de mijlocul micului oraș în care stătea.
După ce a ajuns, a decis să mai aranjeze câteva lucruri pe ici și colo înainte de a deschide. Când a decis că totul este perfect acesta a întors semnul pe care scria "închis" pe cealaltă parte, acum fiind scris cuvântul "deschis"
Ziua a decurs lin, a avut un număr ferm de clienți, însă spre nefericirea lui  persoana pe care dorea să o vadă nu și-a făcut apariția. A decis să ia o pauză mică și să meargă la cafeneaua de peste drum. Zis și făcut, a pus semnul care îi informa pe oameni că e în pauză și a traversat pentru a ajunge la locul dorit.
Deschide ușa magazinului și se îndreaptă spre locul lui preferat, care era unul dintre colțurile localului, deoarece era partea mai puțin aglomerată.
Când a ajuns acolo era pregătit să își ia ceva la pachet și să se întoarcă înapoi la florărie deoarece  locul era deja ocupat. Bine că Minho nu se grăbește niciodată altfel ar fi ratat cea mai mare șansă care i s-a oferit până acum.
La masă era așezat un băiat cu părul castaniu și obraji rotunzi, era Jisung. Minho s-a gândit de două ori înainte de a decide dacă să se apropie de el sau nu.
După câteva secunde de stat pe loc și a se uita în gol, a decis să meargă la el.
"Bună Jisung! Sunt Minho de la florărie. Este în regulă dacă mă așez aici?"
"Bună Minho! Și, da, poți lua loc pe scaun."
Așezat la masă, Minho comandă un Americano. Nu știe exact ce va discuta cu Jisung dar nu are de când să plece prea repede.
"Ummm, ești nou în oraș, nu? Nu te-am mai văzut pe aici." întreabă Minho
"Da, am ajuns acum câteva zile. Obișnuiam să locuiesc aici dar m-am mutat în alt oraș acum câțiva anii și am decis că e timpul să mă întorc înapoi" spune tânărul în timp ce lua o înghițitură din cafea.
"Bănuiesc că ai un motiv pentru care te-ai întors."
"Mhm, am vrut să mă reîntorc la părinți mei, nu ne-am mai văzut de câțiva anii" îi răspunde Jisung în timp ce își punea mâinile împreună. "Presupun că te-ai născut aici în oraș, nu?" Întreabă el pentru a schimba subiectul.
"Haha, nu chiar. Am venit în oraș acum 10 ani." Răspunde Minho înțelegând ceea ce încerca Jisung să facă
"Și florăria? Cum ai ajuns să lucrezi în ea?"
"Pai, tutorele meu era proprietarul de drept, dar după ce s-a îmbolnăvit a luat decizia de a mă lăsa pe mine să conduc florăria." Răspunde Minho în timp ce amesteca în Americano.
"Ahh deci tu ești proprietarul acum?"
"Mhm" fredonă Minho în timp ce dădea din cap în semn afirmativ. "Tu cu ce te ocupi?"
"Nu mă ocup cu ceva anume, dar în vechiul meu oraș făceam diferite treburi."
"Ohh, înțeleg."
După o jumătate de oră, in care Minho a aflat mai multe despre Jisung, de exemplu faptul că desertul lui preferat este chessecake-ul, și-a adus aminte că trebuie să se întoarcă la florărie.
"Ahh aproape că am uitat că trebuie să mă întorc înapoi. Îmi pare rău Jisung dar trebuie să plec." Se scuză Minho în timp ce se pregătea să plece. Aruncă rapid niște banii pe masă în timp ce iși aranja cămașa. "Am făcut eu cinste de data asta, mă aștept ca data viitoare să fi tu cel care o face" zice el în timp ce-i făcea cu ochiul lui Jisung. "Pe data viitoare! Ahh și sper că vei mai trece pe la florărie!! "
Imediat cum Minho a părăsit localul Jisung și-a pus mâinile pe față în timp ce lăsă capul jos. Nu știe cum s-a întâmplat însă urechile lui erau roșii și obrajii erau calzi. Cum a reușit o persoană pe care abia a cunoscut-o, să-l facă să se înroșească așa?