Levanter

Capitolul 2

A doua zi, Minho a decis să meargă la florărie pentru a face curățenie. Așa decurgea orice zi de sâmbătă. Ajuns acolo, a început să strângă florile aproape ofilite pentru a le schimba luni cu unele noi. După ce a terminat de strâns gunoiul a început să spele vazele. Când într-un final a terminat de curățat mizeria, a dat cu mopul și în sfârșit s-a putut relaxa.
În timp ce încuia florăria Minho a decis că va merge la cafeneaua de peste drum pentru a lua prânzul. Traversă strada și intră înăuntru, mergând tot înainte a ajuns în cele din urmă în colțul localului. Se așeză și comandă o salată mediteraneana de pui. În timp ce aștepta, acesta scoate cartea lui preferată din geantă pentru a o citi... din nou. El ar putea recita fiecare cuvânt din carte dacă cineva i-ar cere, atât de mult o citise. Însă nu conta pentru el, mereu o citea cu pasiune. Era primul cadou pe care îl primise de la tutorele lui.
Se concenrase atât de mult asupra cărți încât nici măcar nu observase persoana care se așeză pe scaunul din fața lui până când acesta a scos un zgomot.
"Bună Minho!!" Se auzi din fața lui. Acesta tresări și ridică privirea către prezența așezată pe scaun.
"Oh, bună Jisung!"
"Scuze dacă te-am speriat, însă erai atât de concentrat asupra cărții și nu am vrut să te deranjez. Voi pleca acum." Spune Jisung în timp ce se ridica de pe scaun.
"Oh, nu, nu este în regulă, poți sta aici. Eu ar trebui să fiu cel care își cere scuze pentru că nu te-am observat" răspunde Minho în timp ce închidea cartea "chiar te rog să iei loc."
"Ah, în regulă atunci. Ce citeai acolo?"
"Una dintre cărțile mele preferate, "Lonley St."."
"Ohh, sună interesant." Spune băiatul.
"Mhm" răspunde Minho cu un zâmbet micuț pe față.
Han a comandat și el la rândul lui o salată mediteraneana de pui, la recomandarea lui Minho. Au început o conversație despre cărțile pe care le-au citit sau despre florile lor preferate. Minho a rămas surprins să afle că Jisung știa foarte multe despre florii, ceea ce la făcut fericit. Nu știa de ce dar simțea că îi poate spune totul lui Jisung.
Minho s-a uitat la ceasul înfășurat în jurul încheieturii mâini lui pentru a vedea că trecuseră deja 3 ore. Nu își dorea să plece dar avea trei pisici de hrănit și niște florii de îngrijit care îl așteptau acasă. Cu rupere de inimă acesta și-a luat la revedere de la Jisung și începu să caute banii pentru a plăti prânzul.
"De data asta este rândul meu să fac cinste, așa că te rog permite-mi." spune Jisung în timp ce așeza banii pe masă.
"Ah, desigur...." spune Minho "pe data viitoare atunci!"
Jisung nu îi răspunse dar în schimb îi făcea cu mâna în timp ce acesta se îndepărta de el.
Imediat cum Minho a părăsit cafeneaua, s-a oprit pe loc și a luat o gură mare de aer. A început să meargă din nou până a ajuns acasă. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să le hrănească pe cele trei pisicii iar apoi s-a schimbat într-o salopetă pentru a merge în grădină.

După toate astea, el și Jisung au început să se întâlnească aproape în fiecare zi la cafenea și din când în când la florărie.
Așa a trecut o lună, iar Minho îl aștepta pe cel mai mic în fiecare zi.

Este iarăși luni, Minho s-a trezit mai devreme pentru a putea pregătii florile. Când a terminat, a făcut un duș rapid și a decis că astăzi va purta o pereche de pantalonii maro deschis și o cămașă verde. A încărcat florile pentru a fi transportate și doar în 10 minute a ajuns la florărie. A început să așeze florile, și când totul a fost pregătit a deschis magazinul.
El avea în mare parte aceeași clienți, însă el tot aștepta o anume persoană să apară. Când credea că șansele lui devin din ce în ce mai mici, tânărul a apărut în sfârșit.
"Bine ai venit, Jisung! Cu ce te pot ajuta?"
"Mmmm, nu am venit să cumpăr flori..." spuse el pe un ton scăzut și Minho nici măcar nu a trebuit să întrebe pentru a știi că ceva era în neregulă cu Jisung "Pot sta aici o vreme?"
"Desigur, poți sta aici cât ai nevoie" spune Minho apropiindu-se încet de el "Ce s-a întâmplat?"
"Nu îți face griji, nu este nimic important."
Minho nu a mai întrebat a doua oară, dacă Jisung este predispus să spună ce s-a întâmplat, atunci o va face, nu vrea să îl oblige să vorbească.

După ceva vreme și un număr mare de clienți, Minho a observat că Jisung era destul de tăcut. S-a apropiat de el pentru a observa că băiatul a adormit pe scaun... nu a vrut să îl trezească așa că nu a făcut-o chiar dacă era aproape ora închideri. După o oră, Jisung s-a trezit pentru a vedea pe cineva stând în fața lui.
"Bună dimineața! Cum a fost somnul?" A întrebat Minho amuzat
"La naiba! Scuze Minho nu am vrut să adorm aici, îmi pare rău!!" Strigă Jisung în timp ce fața lui devenea din ce în ce mai roșie.
"Este în regulă, nu trebuie să-ți ceri scuze. Totuși sper că ai dormit bine."
"Lee Minho te rog nu mai râde de mine!!! Nu este deloc amuzant!"
Dar Minho nu putea fi ajutat. A început să râdă și mai tare când a observat figura băiatului. Acesta avea capul aplecat în jos cu mâinile pe față pentru a-și acoperi obraji roșii.
Într-un final, Minho a reușit să închidă florăria doar că acum avea un Jisung adormit în spatele lui.
"Jisung te simți bine?" Întreabă el destul de îngrijorat.
"Mhm, sunt bine..." îi răspunde în timp ce se uita în jos.
"Han Jisung! Nu vreau să te stresez sau să te oblig să vorbești, dar se vede de la o poștă că nu te simți bine!"
"Minho, nu vreau să te îngrijorez, nu este nimic important, promit!"
"Dar-" încercă Minho să-l facă să vorbească doar pentru a fi întrerupt.
"Scuze trebuie să plec. Ne vedem mâine!"

Ziua următoare Jisung nu a apărut.
Nici a doua zi.
Nici a treia zi.
Nici a patra zi.
Nici a cincea zi.
Și desigur că nici a șasea zi.

A trecut deja o săptămână de când Jisung și-a făcut ultima dată apariția. Normal că Minho era îngrijorat, dar nu a reușit să afle unde locuia Jisung și din câte știa, el nu avea niciun prieten. Era pregătit să meargă să îl caute prin tot orașul când a auzit ușa deschizându-se. Fața i s-a luminat atunci când a văzut cine era.
"Jisung!" Exclamă el în timp ce mergea către băiat. Însă zâmbetul de pe fața lui a dispărut imediat când s-a apropiat de el. Jisung avea capul aplecat în jos, și o pălărie care să i acopere fața în așa fel încât Minho nu putea vedea nimic
"Bună Minho! Scuze că nu am venit zilele astea la florărie..."
"Jisung nu-i nimic, dar ar fi trebuit să mă anunți că nu poți veni. Nici măcar nu ști cât de îngrijorat am fost!" Spune Minho în timp ce încerca să îl strângă în brațe pe cel mai mic. Fața i-a căzut atunci când a văzut cum Jisung s-a îndepărtat de el.
"Scuze, dar trebuie să plec, am venit doar în trecere." după ce a terminat de vorbit, Jisung s-a întors să plece.
Ceea ce nu știa el era că Minho are alte planurii. Îl apucă pe Jisung de mână și îl trase înapoi.
"Unde crezi că pleci?" Întrebă Minho pe un ton supărat. Întinse cealaltă mână și îl apucă pe Jisung de bărbie pentru a-i ridica fața. Insă ceea ce a văzut a fost ultimul lucru la care se aștepta.