Levanter

Capitolul 4

A doua zi, Jisung s-a trezit pentru a vedea că rămăsese singur pe canapea. S-a ridicat și a mers la bucătărie. Acolo, Minho era înconjurat de pisicile lui în timp ce pregătea micul-dejun. Părul lui era dezordonat, și fața lui arăta de parcă s-a trezit acum câteva minute.
"Oh, bună dimineața Jisung! Cum ai dormit?" Îl întrebă Minho când îl observă.
"Bună dimineața! Am dormit bine nu îți face griji." Îi răspunse Jisung în timp ce se așeza pe scaun.
După ce Minho a terminat de făcut micul-dejun, a așezat cele două porții pe masă.
"Mulțumesc Minho, dar nu trebuia."
"Jisung nu trebuie să-mi mulțumesti mereu. Haide, termină de mâncat vreau să îți arăt ceva."
Când au terminat, Jisung a decis că va spăla el vasele, deși cu greu a reușit să îl convingă pe Minho să îl lase.
"Ești gata?"
"Da, dar unde ziceai că mergem?" Îl întreabă Jisung.
"Vino cu mine și ai să vezi."
Minho îl trase pe Jisung afară din casă în timp ce se îndreptau spre pădure. Au ajuns în fața unei grădini mari, plină cu florii.
Jisung a stat tăcut o vreme în timp ce privea terenul lung, gura lui fiind întredeschisă.
"Wow, nu mă așteptam să fie atât de mare grădina. Nu îmi spune că nu te-ai pierdut niciodată în ea!"
"Sincer să fiu, când am fost adus aici prima data m-am pierdut, dar după toți acești anii știu fiecare loc de aici." Chicoti Minho. "Haide, încă nu am ajuns unde trebuie!"
Minho l-a luat pe Jisung de mână în timp ce îi arăta diferite locuri. Când în sfârșit au ajuns, Minho i-a cerut celui tânăr să se așeze jos. Stăteau în fața unei sălcii imense. Nimeni nu a scos o vorbă ceva vreme până când jisung a decis să rupă tăcerea.
"Acesta este locul pe care voiai să mi-l arăți?"
"Da. Știu că nu este cine știe ce dar acest copac este un lucru special pentru mine." Îi răspunde Minho.
"Este frumos."
"Mhm, chiar este" îl susține Minho în timp ce se uita la el. Jisung întoarse capul, făcând contact vizual cu Minho din greșeală. Au stat o vreme așa până când cel în vârstă s-a ridicat de jos întinzând o mână către Jisung.
"Să mergem, trebuie să ajung la florărie."
În timp ce se întorceau, Jisung se oprește în loc, făcându-l pe Minho să se întoarcă cu privirea la el.
"S-a întâmplat ceva Jisung?"
"Ummmm, Minho pot veni astăzi cu tine la florărie?"
"Desigur că poți veni!" Îi zâmbi Minho în timp ce și-a strâns mai puternic mâna înfășurată de ceea a lui Jisung.
Han îi zâmbi înapoi, și au mers în continuare pentru a ajunge acasă.
Cei doi băieți și-au schimbat hainele, Jisung fiind acum îmbrăcat în pantaloni negri și o cămașă albă, iar Minho a ales la rândul lui o pereche de pantaloni negrii și o cămașă mov.
Ca de fiecare dată, primul lucru pe care Minho îl face atunci când ajunge la florărie este să verifice starea florilor.
"Exact cum credeam, mâine v-a trebui să schimb florile."
"Te pot ajuta." Îi spune Jisung
"Mersi Hanji."
Ziua a decurs liniștită, au avut un număr moderat de clienții, au luat prânzul la cafenea și Jisung la ajutat pe Minho cu treburile.
Odată cu ora închideri, băieții s-au grăbit să ajungă acasă. Minho a pregătit cina și în curând s-au pregătit să doarmă.
"Cred că de data asta ar fi mai bine să dormim în pat, nu crezi?" Îl întreabă Minho pe tânăr.
"Chiar vrei să dorm cu tine în pat?"
"Jisung, dacă nu voiam nu aș insista atât."
"Bine atunci... voi dormi cu tine în cameră."

*După două săptămâni*

"Hannie mă poți ajuta cu asta?"
"Desigur, de ce ai nevoie?"
"Ajută-mă să car pungile astea afară, trebuie să le arunc."
Jisung a început să îl ajute pe Minho cât mai mult cu florăria deoarece se apropia sezonul rece și era din ce în ce mai greu să muncească.
"Uite! Le poți arunca aici!" Îi făcu Minho semn spre o găleată.
Când au terminat de aruncat gunoaiele, s-au întors înapoi la florărie, însă când erau pregătiți să intre înăuntru Jisung a fost tras înapoi afară. Când s-a întors, Minho la văzut pe Jisung tremurând în timp ce un bărbat îl ținea strâns de încheietura mâini.
"Ce cauți aici?" Îl întrebă Jisung pe bărbat în timp ce se bâlbâia. "Dă-mi drumul, te rog!"
Minho nu mai putea privi așa că îl trase pe Jisung înapoi și îl apucă pe bărbat de guler.
"Cine ești și ce vrei de la Jisung?" Îl întrebă Minho în timp ce se uita atent la el.
"Mai degrabă cine ești tu? Eu sunt unchiul lui, am venit să îl iau înapoi acasă."
Când Minho auzi cine era omul, lăsă un mic zâmbet cu silă și își ridică pumnul. Jisung își dădu imediat ce voia să facă însă nu l-a prins la timp pe Minho de mână. Acesta deja îl lovise pe bărbat și nu doar odată.
"De ce îl mai cauți, hă?? Nu i-ai făcut destul rău? Pleacă de aici și nu te mai întoarce!" Îi dădu drumul bărbatului și îl împinse înapoi.
"Haha, să nu crezi că dacă ai găsit pe cineva care să te apere vei scăpa de mine. Dacă nu mă pot apropia de tine fizic atunci o voi face psihic, și tot nu voi dispărea. Voi rămâne în mintea ta pentru totdeauna."
Bărbatul mai primi câțiva pumnii în timp ce Jisung rămăsese înghețat în spatele lui.
Într-un final, Minho la lăsat să plece cu toate că abia a reușit să îi dea drumul .
"Haide să intrăm înăuntru." Îi spune Minho lui Jisung după ceva timp. Acesta a vrut să îi pună mâna pe umerii, însă în momentul în care s-a apropiat, Jisung s-a retras înapoi privindu-l pe cel în vârstă cu frică.
"Îmi pare rău Minho."
"E în regulă, nu îți cere scuze. Haide să mergem."
Minho a intrat înapoi în florărie, a luat lucrurile sale și pe cele ale lui Jisung, și apoi au plecat acasă.
"Așează-te pe scaun, voi merge să pregătesc cina."
Jisung îl ascultă și s-a pus pe scaun. După ceva vreme Minho a terminat de făcut mâncarea și a așezat două farfuri pe masă. Au început să mănânce, iar după ce au terminat s-au schimbat în haine mai comode și s-au pus în pat pentru a dormi.
Minho a decis că nu îl va întreba nimic pe Jisung alegând să îl lase pe el să vorbească primul.
După o perioadă lungă de liniște, se auzi o voce din camera întunecată.
"Minho, dormi?"
Minho scoase un zgomot mic pentru a arăta că este treaz.
"Mi-e frig." Îl informă Jisung
"Vrei să îți mai aduc o pătură?"
"Nu, nu mai contează, am crezut că ai înțeles."
Minho nu i-a răspuns, gândindu-se la ce s-ar putea referi Jisung. După o perioadă scurtă, Minho a înțeles într-un final ce își dorea tânărul. Cu teamă a ridicat una dintre mâini punând-o pe talia băiatului trăgându-l mai aproape de el.
"Asta este ceea ce îți doreai?" Întreabă Minho pentru a fi sigur.
"Mhm" îi răspunse Jisung simplu.
Odată ce Minho a auzit, își lăsă mâna să îl atingă pe tânăr cu mai multă confidențialitate.
După un timp, Jisung a adormit în îmbrățișarea lui Minho.

Vremea începea să devină tot mai rece, cu toate astea Minho este mereu pregătit. Florile începuseră să crească în solar, așadar și treaba lui s-a multiplicat. Norocul lui că anul acesta avea pe cineva care să îl ajute.
"Minho, este bine așa?"
"Da, este perfect" îi răspunse el lui Jisung. "Mersi pentru ajutor."
"Nu-i nimic, măcar atât să fac pentru tine"
Din noaptea aceea, cei doi au dormit mereu împreună, Jisung fiind îmbrățișat de Minho.
Ei și-au petrecut zilele împreună, iar odată cu venirea iernii au avut mai mult timp pentru ei, Minho deschizând florăria doar de 3 ori pe săptămână.
Era posibil ca Minho să îl placă puțin pe Jisung. Bine, poate puțin mai mult. Însă nu voia să strice prietenia dintre ei așa că a decis să nu spună nimic, dar asta nu însemna să nu îi dea niciun semn că este îndrăgostit de el.

Era dimineață, Minho încă dormea, dar Jisung era deja treaz. Un lucru uimitor deoarece el se trezea mereu târziu. Însă nu mai putea dormii atunci când văzuse zăpada de afară. Îl trezii rapid pe Minho.
"Minho!Trezește-te!" Striga acesta în timp ce îl zdruncina.
"Jisung? Ce vrei, de ce m-ai trezit?"
"Uită-te afară!"
Minho a întors capul înspre geam pentru a vedea ninsoarea. Întoarse capul înapoi doar pentru a-l vedea pe Jisung cu ochii sclipind în timp ce se uita afară. Nu se putea abține și scăpă un zâmbet mic.
"Haide să mergem afară!"
"Nu acum, vreau să mai dorm puțin." Se întoarse înapoi în plapumă, trăgându-l pe Jisung într-o îmbrățișare. "Ar trebui să mai dormi și tu puțin. Acum e prea devreme, vom ieși mai încolo."
Jisung fuse de acord, asta doar pentru că nu putea scăpa de îmbrățișarea lui Minho.
După ceva vreme, cei doi au ieșit în grădină. Au mers să verifice florile după care au mers la salcie.
Când au ajuns acolo, Jisung se întoarse cu fața către Minho.
"Ști, tot nu mi-ai spus de ce salcia asta este atât de importantă. Dacă vrei să îmi spui eu te ascult."
Minho a tăcut o vreme, după care deschise gura pentru a vorbi.
"Salcia asta este singurul lucru care a crescut aici după moartea tutorelui meu. El mi-a cerut să îi arunc cenușa aici, așa că asta am făcut. După câteva luni, salcia aceasta a crescut aici."
"Deci consideri că această salcie a crescut cu ajutorul tutorelui tău?"
"Nu consider, ea chiar a crescut cu ajutorul lui. Terenul acesta era infertil, după ce salcia a crescut, diferite plante au început să crească în jurul ei. Terenul acesta era singurul petic din pădure care nu avea nimic pe el."
"Mhm. Înțeleg."
După ceva vreme s-au întors înapoi în casă, Minho a făcut rapid focul și s-a îndreptat spre canapea pentru a sta lângă Jisung.
"Scuze dacă te întreb, dar daca nu vrei să răspunzi e în regulă. Ce s-a întâmplat cu părinți tăi Minho?"
"Nu știu. Nu-mi amintesc nimic despre ei. Știu doar că am fost adoptat și crescut de tutorele meu. El nu mi-a ascuns faptul că nu eram copilul lui, dar dacă ar fi făcut-o eu l-aș fi crezut."
"Să înțeleg că te-a tratat ca pe propriul său copil, nu?"
"Așa este."
"Mi-aș fi dorit ca unchiul meu să mă trateze la fel, dar în schimb m-a crescut ca pe un animal."
Minho întoarse capul către Jisung.
"Ji, știu că te-a tratat urât, dar ce vrei să spui cu asta?"
"Minho, nu am putut să îți spun totul în aceea seară, nu sunt sigur dacă pot să o fac acum."
"Este în regulă, spune-mi cât poți."
"Bine, voi încerca." Jisung luă aer adânc în piept și începu să vorbească. "Agresivitatea lui a început după ce ne-am mutat în alt oraș. La început doar mă lovea, dar după totul a devenit din ce în ce mai rău. A început să mă lege cu lanțuri, spunându-mi că nu sunt altceva decât un câine care ar fi trebuit să moară, că ar fi trebuit să mor în locul părinților mei. Poate că avea puțină dreptate, dacă aș fi murit eu în locul lor, el nu ar fi luat-o razna." Lacrimile începeau să îi curgă pe obraji în timp ce ii poveste lui Minho.
"Jisung cum poți spune asta? Nici măcar nu ai idee cât de important ești pentru mine. Ai adus fericire în viața mea, un lucru car mi-e mi-a lipsit o lungă perioadă de timp, până ai apărut tu. Așa că te rog, nu mai spune asemenea cuvinte!" Minho îl trase pe Jisung într-o îmbrățișare continuând să-i spună cât de important este pentru el.
"Minho te pot ruga ceva?" Spune Jisung după ceva timp.
"Desigur, mă poți ruga orice."
"Poți rămâne alături de mine? Adică să nu mă părăsești."
"Voi rămâne cu tine cât timp ai nevoie, chiar dacă asta ar însemna pentru totdeauna. Știu că par zgârcit acum, dar și eu am nevoie de tine." Îi răspunde Minho cu toată sinceritatea.
În aceea zi au adormit pe canapea în timp ce se îmbrătișau.