Dragoste sub pistol - LA FAMILIA ADRIANNI [TRILOGIE FINALIZATĂ PE WATTPAD]

Capitolul 2 - Departe de tine şi totuşi atât de aproape de noi.

Departe de tine şi totuşi atât de aproape de noi.

Antonio

Când te aștepți mai puțin, universul se prăbușește peste tine. Dar de tine depinde dacă vrei să lupți sau să te dai bătut.

Pentru mine viața este o provocare pe care o iau ca atare.

Balustrada din fier forjat îmi sare în ochi și, neavând unde să stau, mă sprijin de ea. Mă aflu la o petrecere între mafioți, la care a trebuit neapărat să particip. Nu că aș fi vrut eu, desigur, dar trecutul încă mă urmărește și nu vrea să-mi dea pace.

— Amigo, mă întâmpină Palermo cu o figură îngrijorătoare. Arăți ca dracu'.

Zâmbesc.

— Măcar ești sincer, adaug.

— Dios mios, murmură. Ia zi, cine te-a supărat? Pe cine căsăpesc?

— N-ai pe cine, îi răspund.

— Mereu există cineva care să te supere, iar eu, în calitate de cel mai bun prieten al tău, sunt obligat să fiu la curent cu tot ce se petrece.

— Ești obligat sau te roade pe tine curiozitatea? rânjesc.

— Bien, bien, m-ai prins, se predă. Am auzit că ți-a fost furată inima.

Dau din cap absent, încercând să mă gândesc cum să dau ochii cu ceilalți. Dacă vor afla că nu mai vreau să fiu don, cu toții se vor bate pentru loc. Va fi nevoie de voturi unanime, iar gândul că întregul clan s-ar duce de râpă mă cutremură.

Mai ales dacă ar fi în mâinile unuia precum Sebastian.

Sunt motivat de împrejurări să renunț. Renunț pentru mine, căci am nevoie de iubire și fericire. Am nevoie de persoana iubită lângă mine, iar dacă trebuie să renunț la statutul meu ca să o am, atunci am s-o fac.

— Măi, măi, îl aud pe aiuritul de Sebastian murmurând. Don Antonio, în carne și oase. Dacă nu te aflai aici, te-aș fi crezut mort.

— Vrei să spui că ți-ar fi plăcut să mă vezi mort, mârâi. Slabe șanse.

Acesta se clatină pe picioare la auzul vorbelor mele, pregătit să mă atace cu o vorbă acidă. Mereu face asta, așa că nu mă aștept la altceva din partea lui. Pentru mine tot un mucos rămâne.

— Buena, amigo, mă salută John, iar eu îmi înăbuș uimirea pe chip.

— Tu ce faci aici? șuieră Sebastian. N-ai voie aici.

— De fapt, murmură Palermo, eu l-am chemat. Face parte din grupul nostru de câțiva ani, măcar atât merită și el.

— Așa e! strigă Serjio apropiindu-se cu sticla de vin în mână. Merită!