Povești din viața adolescenților

Frumoasa albă cu sufletul negru

Țin să menționez că m-am apucat de rescris. Ideile rămân aceleași doar că am să scriu și eu poveștile astea mai decent...

********

   Se spune că după ce murim, sufletul poate alege să își continue existența în așa-zisul Rai, locul format în întregime din puritate, bunătate și fericire sau să își petreacă eternitatea în propriul său Iad. Puțini sunt aceia ce știu cu adevărat ce se regăsește în ambele tărâmuri, însă multe speculații auzindu-se în fiecare zi.

   Deea, o fată plină de ambiții, curiozitate și dorința de viață, este pasionată de aceste două tărâmuri magice. Încearcă în fiecare zi să se aproprie din ce în ce mai mult de ele, discutând cu fiecare persoană ce îi poate oferi o informație, citind fiecare carte ce îi ajunge între degetele sale fine și care, speră ea, îi poate oferi măcar un indiciu cât se poate de mic. Astăzi a ales să își petreacă restul zilei la cafeneaua ei preferată din centru, alături de o carte și un caiet. Dorește cu nerăbdare să ajungă la punctul culminant, unde crede ea, ar putea fi acel cuvânt ce îi va destăinui câteva mici detalii despre locul unde-L poate întâlni.

   Citise acum doua zile pe internet despre o anumită pădure ce ar putea fi calea către Rai, o pădure de la marginea unui oraș al cărui nume nici nu știa să îl pronunțe. „Într-o zi voi învăța eu limba greacă!" își spunea adesea, fiind că tot ce citea părea să aibă legătură cu acea parte a globului, acea cultură vastă și plină de mister, din punctul ei de vedere.

   Revenind în prezent, fata strânse ușor din buze când dădu pagina, apoi își miji ochii și își așeză mai bine ochelarii pe nas. Oftă exasperată realizând că a ajuns iar în același punct: Grecia. Renunță să mai citească și își scoase telefonul din geantă. Nimic nou. Continuă să se joace cu el, ecranul fiind complet negru, privind drept înainte fără a realiza că se holba insistent la blondul ce aștepta nerăbdător să fie servit. Părea extrem de nervos și nerăbdător, dar în același timp plictisit și posomorât.

   Își întinse mâna pentru a lua un pliculeț de zahar în speranța că cineva îl va băga în seamă, însă fără nici un rezultat. Femeia aceea incompetentă, din punctul lui de vedere desigur, părea prea ocupată să servească un bărbat înalt, îmbrăcat la costum și mult prea tupeist și arogant. Bineînțeles că și această caracterizare îi aparține aceluiași băiat blond. Oftă zgomotos, dar nici acest lucru nu îi atrase atenția femeii, așa că se ridică și se duse exact în fața ei. O luă de mână spunând câteva cuvinte pe care Deea nu le auzi, cum de altfel nimeni altcineva nu o făcu. Câteva secunde mai târziu, cealaltă angajată se întoarse cu o ceașcă de cafea și biscuiți. I le puse băiatului pe o tavă micuță și îl pofti să servească alături de acel bărbat misterios. Fata, ce își puse acum telefonul în geantă, aștepta ca cei doi să se ia la bătaie, însă totul decurse contrar așteptărilor sale: râdeau și păreau acum că se cunosc de o viață. Lăsă un oftat să i se scurgă printre buzele colorate cu un ruj discret, foarte asemănător cu culoarea buzelor sale și se ridică. Verifică să nu uite ceva și se îmbrăcă. Închise în grabă ultimul nasture al paltonului și își ridică privirea, spre aceiași doi bărbați doar pentru a-l admira încă odată pe blond. Mare îi fu mirarea când văzu, pentru o fracțiune de secundă, în mâna lui o carte cunoscută ei, dar și un telefon ce semăna foarte mult cu ai ei. Imediat deschise geanta pentru a căuta cele doua obiecte ce mai devreme se aflau în posesia ei. Din nefericire, doar cartea era acolo. Pentru câteva secunde avu impresia că băiatul îi zâmbește, apoi realiză că el chiar o privea, făcându-i semn cu ochiul chiar înainte de a se ridica de pe scaun și de a ieși din cafenea.

   Deea începu să alerge după el, chiar prinzându-l din urmă la un moment dat, imediat ce a ajuns după colțul acelei „clădiri... în paragină, evident abandonată acum", gândi ea și înghiți în sec. Se gândea cu stupoare că nu va mai avea ocazia să își împlinească visul, deja se vedea ținută captivă de vreun nebun, „nebun hoț ce arată bine", continuară gândurile ei și își dădu o palmă realizând ce prostii îi încarcă gândirea acum. Se opri din alergat, căutându-l din priviri pe hoț. Îl văzu așezat pe o canapea, canapea ce arăta mult prea bine pentru a se potrivi cu aspectul clădirii. După ce își duse o mână agale prin părul des, ce acum părea mai lung, băiatul îi făcu semn să vină spre el.