Ca o adiere de vant

,, Te urasc pentru ce m-ai facut sa devin "

  Ma uitam pierdută la cer si incercam sa stau linistita si sa nu ma gandesc la nimic, sa nu ma gandesc la faptul ca Damir a plecat si ma simt atat de singura si sa uit ca eu si cu Abel Santo ne-am împrietenit vreodata.
  Era destul de frig afara in comparatie cu celelalte seri, insa asta nu ma oprea sa stau afara si sa privesc cerul instelat, in incercarea de a-mi gasi linistea sufleteasca.

- Scumpo e totul bine? O aud atunci pe mama din spatele meu.

- Da mama totul bine. S-a intamplat ceva?

- Nu, doar ca Monica mi-a spus ca nu ai mai trecut pe la ei de cateva zile si ca ultima data cand ai fost acolo ai avut o cearta cu Abel.

- Da mama ne-am certat si am terminat si cu meditatiile. Vreau sa nu-l mai vad o perioada. Si sper ca si tu si Monica ma ve-ti intelege.

- Stiam ca o sa vina ziua asta candva. Spune mama zambind.

- Despre ce anume vorbesti?

- Tu si cu Abel va iubiti Aala, doar ca nu acceptati asta.

- Putem sa nu vorbim despre asta?

- Bine scumpo. In seara asta ies cu Monica ai nevoie de ceva?

- Nu, mama.

- Bun. Ma saruta scurt pe frunte si se retrage de pe balcon.

Intr-un final am intrat si eu in camera si m-am asezat pe scaunul de la masuta de birou si ma gandeam in continuare la tot ce se intampla, dar mai ales la faptul cum a spus mama ,,Stiam ca o sa vina ziua asta" presupun ca ea si Monica mereu au stiut ca pe viitor eu si Abel vom fi ceva, insa acel ceva nu cred ca se va intampla. Eu si cu el suntem pe planete diferite si asa o sa ramanem.

    Dupa o jumatate de ora imi aud telefonul sunand. Il ridic usor si pe ecran ii aparea numele. Oare ce naiba o mai vrea? Ma pregatesc sa ii inchid insa un instinct imi spune ca ar trebui sa raspund poate s-a intamplat ceva.

- Ma mir ca mi-ai raspuns. Spune el abia vorbind.

- Ai baut?

- Poate, putin. Am nevoie de tine aici Aala.

- Abel parca iti spusesem ceva.

- Te rog Aala. Iti promit ca e ultima data cand mai apelez la tine. Doar hai te rog.

- Ma mai gandesc.

Nu mai spun nimic doar ii inchid. Am cazut pe ganduri deoarece nu stiam ce sa fac. Sa merg sau sa nu merg?
  Intr-un final m-am ridicat de pe scaun m-am imbracat si am pornit înspre casa lui Abel. Trebuia sa aflu ce vrea.

   Dupa un drum in care m-am chinuit sa nu ma gandesc la nimic si sa raman cu mintea limpede ca sa pot conduce linistita, am ajuns. Ceva imi spunea sa plec si sa il las, iar alta parte din mine imi spunea ca e mai bine sa raman si sa vorbesc cu el. Urasc cand mi se intampla asta si trebuie sa ma contrazic cu mine, imi e greu sa iau decizia corecta in ceea ce il priveste pe el.

  Am intrat in casa si era liniste, insa luminile erau aprinse. Abel nu era pe nicaieri, cel probabil trebuie sa fie in camera sa.
  Ajunsa în fata usii de la camera lui, imi era greu sa intru, imi doream sa ma intorc inapoi si sa nu mai fiu vazuta de Abel doar de la distanta. Am apasat pe clanță si am intrat, Abel era intins in pat fara tricou. Privirea mi-a cazut pe abdomenul sau bine lucrat si la tatuajul cu o cruce, pe care il avea in partea stanga pe piept.

- Te mai holbezi mult? Intreaba el privindu-ma.

- Ce vrei Abel?

- Voiam sa te vad, sa iti mai simt parfumul pentru ultima oara.