Levanter

♡Epilog♡

《Doi ani mai târziu》

"Am pregătit totul, sunteți gata?"
"Da, așteaptă puțin Min!"
"Nu vă grăbiți, putem pleca oricând." Răspunde Minho în timp ce se îndrepta spre camera în care se afla Jisung. Acesta era așezat pe podea în timp ce strângea niște cărți.
"Jay ți-am spus că dacă împrăști lucrurii prin cameră va trebui să le strângi."
"Scuze, promit să le strâng!"
"Min lasă-l, este doar un copil. Am terminat oricum, putem pleca."

Jay este "fiul" lui Minho și Jisung. Bine nu putem spune că e fiul lor biologic, pentru că e imposibil, dar pentru ei era precum unul. El a fost adoptat de cei doi cu un an în urmă când acesta obișnuia să treacă mai tot timpul prin fața florăriei, până când cuplul și-au dat seama că ceva era în neregulă. L-au invitat înăuntru, aflând că acesta nu avea unde să locuiască deoarece părinți lui muriseră, au luat decizia de-al crește chiar ei. Era doar un copil de 7 ani, nu putea să trăiască singur, și cum Minho a crescut într-un orfelinat știa cât de grea era viața acolo. Le-a fost puțin greu la început, dar cu timpul au învățat cum să se ocupe de băiat.

Astăzi erau pregătiți să meargă la picnic în grădină. Acesta era un nou obicei al lor, ca în fiecare duminică să își petreacă toți timpul împreună. Alături de cele trei pisici, aceștia au plecat spre locul în care obișnuiau să stea de obicei.
Ajunși acolo, și-au instalat lucrurile, Jisung și Minho rămânând pe pătura întinsă în timp ce Jay se juca cu Soonie, Doongie și Dori.
Minho era întins pe spate, Jisung odihnindu-se pe pieptul acestuia. Se simțea în siguranță de fiecare dată când erau așezați așa. Cu toate că acum singura sursă de suferință dispăruse, unchiul acestuia murind din cauza alcoolului, el tot avea unele stări de frică, câteodată având coșmaruri. Dar Minho era lângă el în fiecare noapte sau moment al zilei, iar acum îl au pe Jay care este o bilă ce emană doar fericire.

"Min, știi că te iubesc?" Întrebă Jisung deodată.
"Da, normal că știu. De ce întrebi asta?"
"Voiam doar să îți readuc aminte, în caz că ai uitat." Răspunde acesta, lăsând un sărut mic pe buzele lui Minho.
"Este a treia oară pe săptămâna asta... dar să ști că și eu te iubesc."
Jisung scoase un râset mic.
Momentul fuse întrerupt de Jay care alerga înspre ei.
"Uite!" Fuse singurul cuvânt pe care îl scoase băiețelul în timp ce arăta spre un petic de florii mov.
"Min, au înflorit în sfârșit!" Exclamă Jisung când observă. "Haide să mergem să le vedem!" Continuă acesta, trăgându-l pe Minho în sus și alergând spre locul arătat de băiat.
Dacă ar fi fost alte florii, Jisung nu ar fi reacționat așa, dar pană la urmă era lavandă, preferata lui.
"Putem să mergem mâine să le ducem, nu?"
"Mhm, dacă vrei putem și mai târziu." Îi răspunde Minho
"Nu. Este în regulă mâine. Jay este deja obosit și nu vreau să îl epuizez și mai mult."

A doua zi, așa cum s-a stabilt, cei doi au plecat dimineața să culeagă florile. Când au terminat de cules lavanda, au pornit la drum.
Se aflau pe o așezare lungă de teren. Au mers drept înainte până au ajuns la locul dorit. Erau două morminte așezate unul lângă altul, câteva florii fiind crescute lângă pietrele funerare.
Jisung se aplecă în jos pentru a așeza cele două buchete de florii. Stătu o vreme tăcut după care începu să vorbească.
"Știu că nu am mai venit de ceva vreme, dar îmi este tot mai dor de voi. Sper că mă ascultați acum pentru că am ceva de spus. El este Minho, îl știți. Suntem "căsătoriți" acum. Iar acesta este Jay, o bomboană de copil. Este puțin ciudat, nu? Am dispărut de doi ani iar acum vă spun că sunt căsătorit și am și un copil. Dar îmi este tot mai greu să îmi găsesc curajul de a veni aici." Se opri Jisung pentru a ofta lung după care continuă. "Vreau să știți că sunt fericit acum, și că nu vă învinovățesc pentru ce s-a întâmplat. Voi încerca să vin mai des, însă nu promit nimic."
O dată ce a terminat de vorbit, Jisung se ridică și îi luă imediat pe Minho și Jay în brațe.
"Hai să mergem acasă." Spune Minho pentru a auzi doar ei.
"Mhm" fredonă Jisung încet după care au plecat acasă.

Cu toate că i-a fost greu, Jisung s-a ținut de promisiune, începând să îi viziteze pe ai săi cel puțin odată pe lună.
Le povestea despre lucrurile care se întâmplau la florărie, despre cum el și Minho se înțeleg foarte bine. Le-a spus și că el credea, mai bine zis era sigur, că Minho este sufletul lui pereche. Cât despre Jay, a putut spune doar că este puțin neastâmpărat, dar totuși este conștient de faptul că cei doi îl ajută foarte mult. Chiar dacă era încă un copil, el putea gândii precum un adult.

Jisung era fericit, mult prea fericit pentru a descrie asta în cuvinte. Își găsise dragostea vieții sale, avea un copil pe care să îl crească și să îl ajute să nu treacă prin ce a trecut el.

Și chiar dacă zilele treceau neobservate, iar anii mult prea repede, dragostea lor era aceași, mărindu-se cu fiecare minut.

*A/N: Deci cam atât a fost. Nu prea sunt atât de satisfăcută de acest "epilog", dar dacă vă place cum s-a sfârșit această poveste, atunci pot spune că sunt mai împăcată cu acest final. Cât despre următorul ff, voi continua cu același ship. Nu cred cred că voi începe să postez capitolele destul de curând deoarece abia am început să scriu la ea și mă gândesc la două povești total diferite. Plus alte probleme de rezolvat.
Daaaaar mă voi întoarce cât de repede este posibil.
Încă odată vă mulțumesc că ați citit acest ff!!*