Șoaptele trandafirilor

Capitolul XI

Morgan stătea în pragul uşii, prezenţa lui impunătoare fiind un lucru tangibil şi viu în liniştea nefirească ce pusese stăpânire pe încăpere. Broboane de ceaţă îi acopereau veşmântul şi îi licăreau în păr. Urma ispititoare a unui zâmbet îi zăbovea pe buze. Sabrina nu mai văzuse în viaţa ei o privelişte atât de bine-venită.

Pentru un moment, Morgan fu pentru ea la fel de familiar şi de preţios precum băiatul chipeş şi încăpăţânat care fusese cândva. Emoţiile o amuţiră.

Lăsând-o pe Alwyn să alunece tremurând la podea, alergă spre el şi îi luă mâna uriaşă şi caldă într-a ei. Îi strânse degetele de parcă nu ar fi vrut să îi mai dea vreodată drumul.

Cuvintele i se revărsară într-o rafală de panică:

- Trebuie să vii, Morgan! Cineva o ucide pe Enid. Te rog, grăbeşte-te, înainte să fie prea târziu! Citind ezitarea confuză din ochii lui, Sabrina renunţă la mândrie şi îi duse mâna la buze, mult prea conştientă de faptul că se umilea în faţa unei haite de lupi, căreia nimic nu i-ar plăcea mai mult decât să îi adulmece sângele.

- Te rog, Morgan, te implor! Spune-mi că o vei ajuta! Voi face orice. Orice.

Genele lui îi ascunseră licărul întrebător din ochi. îşi trecu degetul peste buzele ei, despărţindu-le cu blândeţe, şi spuse încet:

- Aş spune că asta este o invitaţie pe care un bărbat ar fi prost să o refuze.

Ţinându-l cu disperare de mână, Sabrina îl trase după ea pe coridor şi în susul scărilor. Un grup de bărbaţi cu gura căscată îi urmă, nerăbdători să vadă care era următorul spectacol în ceea ce începuse ca o seară tipică de băut şi umblat din târfă în târfă.

Sabrina îl împinse spre uşa cu pricina.

- Acolo. Cineva o ţine înăuntru şi nu vrea să deschidă uşa.

Nu era nevoie ca Morgan să îşi lipească urechea de uşă. Toţi cei de pe coridor şi de pe scări puteau auzi bubuiturile şi urletele din cameră. Un gâlgâit înfundat se auzi dinăuntru, sunând de parcă cineva era prins în ghearele unei morţi agonizante. Oamenii lui Morgan schimbară priviri nedumerite.

Sabrină îşi frângea mâinile.

- Grăbeşte-te, te rog! înaintea să fie prea târziu!

O expresie curioasă apăru pe chipul lui Morgan.

- Eşti absolut convinsă...?

- Da! Da, sunt convinsă! Te rog! îl împinse din nou cu disperaţi1. Deschide-o acum!

Morgan clătină cu mâhnire din cap.

- Foarte bine, atunci. La o parte!

Sabrina se lipi de peretele opus în timp ce Morgan distruse încuietoarea dintr-o singură lovitură cu piciorul gol. Primele chicote ar fi trebuit să o avertizeze. Sabrina se aruncă înainte, trecând pe sub braţul lui Morgan când el îl întinse pentru a-i bloca trecerea.

Patul scârţâi şi se opri din legănat. Dar nu Enid era cea care zăcea căzută la datorie. Acela era Ranald, cu ochii închişi în extaz, Enid stătea destul de confortabil călare peste el, dezvăluind o cantitate impresionantă de carne ce devenea din ce în ce mai rozalie sub privirile fascinate ale publicului.

MacDonnellii nu pierdură timpul cu mila.

- Cine pe cine ucide, drăguţo? Se pare că verişoara ta e stăpână pe situaţie, ca să spun aşa. Un pumnal fu trimis spre pat, alunecând pe podea. Ia cuţitu' meu, Ranald. Salvează-te înainte să fie prea târziu!