#Troy
-De fiecare dată când o privesc, inima mi se frânge gândindu-mă că realitatea mă învinge... spun privindu-l pe bãtrân. Am negat asta tot timpul!
Arunc totul din jurul meu. Nu pot da uitării cuvintele lui.
O iubește!!
Îmi privesc sângele curgându-mi de-a lungul degetelor și jur cã primesc mii de înpuscătuși în suflet!!
N-am plâns niciodată, dar acum plâng pentru vieți întregi.
Lacrimile mă trădează.
Toată lumea o face!!
Bătrânul stă în fotoliul său și mă privește cu milă profundă.
-Troy, băiete...
Ridic mâna însângerată și-l opresc din a-și începe discursul.
Nu mai suport ca Sam să-mi dicteze viața...sunt sătul!
Nu mai vreau să fiu mințit. Amăgit. Torturat în halul ăsta!
Dumnezeu mi-e martor!!
Femeia pe care o iubesc, iubește pe altul. Pe cel care a părăsit-o când avea cel mai mult nevoie de el.. dar o face! Îl iubește!!!
Îmi trec palmele peste față încercând să mă calmez.
Îmi readuc aminte secvențe de nopțile trecute: ea, mijind ochii pe fereastră căutându-l prin parcare după ce el își făcu apariția la ușa noastră cerându-mi ...să îl las să-i vorbească.
Închid ochii simțind cum îmi iau foc și-mi explodează capul.
-Troy, nu-i poți dicta inimii. Spune Peter.
-Nu, nu poți... la dracu!! Țip lăsând să se spargă un pahar în podea și stropii alcoolului să se prelingă pe chipul meu.
Îmi șterg fața și mă las într-un colț, mă așez, lipit cu spatele de perete și cu creștetul căzut.
-Nu avea dreptul să se joace, Peter... nu avea... șoptesc printre râuri de lacrimi. Dar, spun trăgând aer în piept, s-a jucat cu sentimentele mele. S-a jucat atât de murdar cu ele că acum pline de noroi, eu nu le mai vreau.. nu le mai vreau.
Mă ridic, sprijinindu-mă de scaun.
-Îl iubește?!? Mă răstesc la bietul bătran care are asemenea mie, ochii în lacrimi, n-are decât!! Nu-i stau în cale! Spun lovindu-mă cu pumnul in piept, arătându-i bătrânului pistolul din mâna cealaltă. Nu-i stau în cale!
Cu mai mult echilibru de această dată, pășesc înafara casei. Merg până la mașină, unde-mi arunc pistolul pe bancheta din spate.
Trântesc portiera și îl împing pe bătrân de lângã mine.
Rugămințile lui nu au loc în capul meu.
N-am auzit mare lucru din ce-a rostit Peter, dar ca un ultim gest de recunoștință și respect, îi zâmbesc.
E singurul care nu merită așa ceva din partea mea. A fost unicul meu sprijin de cand mi-au murit părinții. Mi-a fost idol . Și-mi va fi mereu!
Calc pedala și o iau la goană pe autostradă.
În oglindă văd doar întunericul și gheața ce intră încet-încet în sufletul meu.
Furtuna îmi ia cu totul bătăile inimii când opresc în vecinătate și iau în mâna dreaptă metalul de pe bancheta din spate.
Înghit în sec văzând chipul îngerului țintuit în torpedou, cu ochii plini de bucurie, având un zâmbet aproape real.
Doar aproape.
