Subjugat de ispită [boyxboy]

Capitolul 1

Viața ar fi plictisitoare fără provocări, Javier.

     Car ultima valiză până la mașina mamei, conștient că nu am cum să mai dau înapoi acum și că tot ce pot face e să accept, să mă conformez și să parcurg cu avionul nouă ore din Madrid până în Miami, orașul visurilor mele.

     Minunat până acum, știu.

     Adevărata problemă a început din momentul în care mama mi-a propus să ne mutăm la logodnicul ei, Greg, un bărbat destul de chipeș pentru vârsta lui, și s-a terminat cu mine așteptând nerăbdător să-mi văd noua casă și să-mi schimb viața complet. Cât de palpitant!

     Sper că se simte ironia.

     — O să îți placă orașul, Javier, ai să vezi. Sunt sigură că fiii lui Greg vor fi bucuroși să te cunoască.

     Într-adevăr, după spusele mamei, se pare că Greg are doi fii. Nu pot decât să mă rog celui de sus să fie niște persoane decente, cu capul pe umeri și care să-mi facă traiul acolo mai ușor. Conviețuirea cu alți câțiva oameni în aceeași casă până la însurătoare nu-mi face deloc cu ochiul, trebuie să recunosc.

     — O să te obișnuiești repede. Jax și Dustin sunt de treabă.

     Da, mutarea în altă țară și renunțarea la practic o viață întreagă e floare la ureche.

     — Nu-ți face griji, spun și închid portbagajul, sunt sigur că o să ne înțelegem bine.

     Forțez un mic zâmbet pe buze, care îmi este returnat imediat.

     Arunc o ultimă privire casei ce mi-a fost cămin pentru șaptesprezece ani, analizând o clipă mica plăcuță care anunță vânzarea ei. Cu un oftat desprins de pe buzele mele, închid ușa mașinii și aștept ca mama să pornească, altfel s-ar putea să sar din mașină direct în camera mea. Fosta mea cameră.

     — A fost frumos cât a durat. Murmură de pe locul din față, trezindu-mi nedumerirea. Dar locul ăsta nu ne mai aparține, Javier, cum nici noi nu mai aparținem de el. Casa o să ajungă pe mâini bune, îți promit! Iar noi o să ne distrăm pe cinste în noul loc.

     Poate că așa va fi. Sau poate că va fi și mai bine de atât.

     Multe ore mai târziu ne aflăm în avionul ce va ateriza în aeroportul din Miami în curând. Entuziasmul mamei îmi oferă o stare de liniște și cumva e singurul lucru care mă face să nu vreau acum să mă întorc înapoi în țara mea. Mama merită să fie fericită.

     — Ești pregătit, scumpule?

     E o întrebare bună. Sunt oare pregătit să renunț la tot, în schimbul unei noi familii pe care nici măcar nu o cunosc?

     — Nu-ți face probleme. Străzile din Miami mă așteaptă să le cuceresc. Mă privește nesigură, cu o sclipire ciudată în ochi. O să ne descurcăm, mamă, împreună.

     — Vei avea camera ta, deci nu trebuie să te temi că spațiul personal îți va fi limitat.

     În întregul avion răsună o voce feminină, anunțându-ne că urmează să aterizăm în următoarele momente. Îmi strâng degetele pe centura de siguranță, pregătindu-mă atât pentru aterizare, cât și pentru ceea ce va urma. Cum ar spune mama, o viață mai bună.

     Cum aș spune eu... un teritoriu minat.

     Și plin ochi de mistere.

     — Oh, am ajuns deja? Sunt atât de emoționată.