Simt cum mă scufund... din nou am încercat să mă țin la suprafața apei ,acum câteva zile puteam să confirm că chiar pot să o fac de una singură dar cred că am pierdut controlul, am permis unui băiat să între adânc în sufletul meu și fără să vreau ,cred că m-am îndrăgostit.
Băiatul care se afla mereu cu 3 bănci în fața mea dar pe care îl priveam de fiecare dată cu acei ochi dulci și îndrăgostiți,care nu au fost niciodată observați. Pot spune ferm că să nu fi avut relație în care mă aflam de mult timp îmi permiteam să îmi expun gândurile și sentimentele cu mult timp în urmă . Acum însă cuvintele mele nu cred că au vreun rost , el sa obișnuit cu ideea că relația mea e serioasă , iar eu mereu mă mințeam și din prostie ii induceam că nu îl pot vedea mai mult ca pe un prieten. Dar corpul și sufletul nu mint niciodată...
Nu pot spune că totul a început la sfârșitul celui de-al doilea semestru în clasa XII-a, fiindcă senzația plăcută la vederea lui și sclipirea aia din ochi putea fi observată cu mult timp înainte, pur și simplu în acea perioada s-a intensificat totul . În acele momente eu mă aflasem într-o altă relație ,cit se poate de serioasă, doar că mereu în relația dată nu m-am simțit liniștită, întotdeauna au fost piedici care de parcă strigau că nu merită să continuăm mai departe. Să fiu sinceră nici nu știu dacă cuvintele ,, te iubesc " și-au meritat postul în relația noastră fiindcă acum sunt ferm convinsă că ceea ce am simțit eu a fost orice altceva dar sigur nu iubire.
Ceea ce a fost un început pentru mine și Cristian a fost legat de un sărut cu mult timp în urmă dintr-o provocare , nu pot spune că a fost o greșeală doar că mă simțeam vinovată față de băiatul cu care mă scriam și mai apoi am ajuns să fim împreună. Și de-abia acum am realizat că nu mă simțeam vinovată din cauza celui de-al doilea băiat , dar din cauza că mi-a plăcut la nebunie sărutul ăla , am realizat că el nu poate fi înlocuit , nimeni nu ar putea să reproducă felul cum mă săruta EL .
După o scurtă perioadă de timp mi-am făcut relație, în care eu aveam priorități și nu trebuia să privesc cu alți ochi partea masculină a omenirii. Însă el , el avea un farmec aparte... Noi ne-am făcut buni prieteni și comunicam des , eram foarte apropiați , mă liniștea atit de mult prezența lui și știam că el o sa îmi fie alături mereu și că o să mă ajute oricât de greu nu mi-ar fi . Eu însă de-abia acum realizez cât mult rău i-am făcut și cât de mult bine îmi oferea el.
De atunci a trecut ceva timp ,eu m-am despărțit din considerent că am obosit să trag de un om ,am obosit de relația cu un telefon dar nu cu un om , am obosit de speranțe false , am obosit să aud mereu că sunt vinovată pentru tot , am obosit să ascult amenințări cu despărțirea așa că mi-am luat ultima firimitură de demnitate în mâini și m-am despărțit, în urma acestor întâmplări am început rând pe rând să îmi pierd toți prietenii pentru care aș fi dat tot , și în așa mod Mia a rămas singură și doar el a rămas cu mine. Cristian a fost singurul umăr pe care am putut plânge și știam că n-o să mă condamne , el , din toți oamenii de pe lumea asta , el a rămas și m-a susținut până la capăt.
În așa mod m-am atașat de el foarte mult , fără să vreau am început să îl văd ca pe cineva mult mai important decât ca pe un prieten , doar că el e atît de rece și retras , poate merit un astfel de comportament fiindcă nu întotdeauna am fost alături de el în momentele grele , aveam ca priorități alte persoane iar datoria mea era să le protejez pe ele mai întâi și după pe el ca după să ajung să fiu trădată și tot el a rămas și ma susținut oricât de mult rău nu i-am făcut. Acum aș da timpul înapoi să schimb atitudinea mea și să îl ajut și eu.
Ceea ce sa întâmplat a trecut și așa trebuia să se întâmple , așa a fost să fie, acum e altceva , eu nu mai sunt acea Mia și încerc din toate puterile să nu îl dezamăgesc sau să îl rănesc, mii atât de frică să nu îl pierd sau să îi pierd încrederea...
Vara asta pentru mine a fost și încă este o întorsătură groaznică... dar mai ales pentru faptul că am început a simți mult mai multe pentru Cristian, nu îl mai văd ca pe un prieten...
Dar cum îl fac pe el să creadă în ceea ce simt?
