Mafia Columbiană

Prolog

***

― Nu ne-am obișnuit încă cu gândul că într-o zi tot ceea ce-am clădit în prezent se va dărâma în urma unui cutremur provocat de ispitele pe care, curioși, le acceptăm în viața noastră. Mușcăm fără să vrem din ispită, împinși să dăm pact cu Diavolul, gândindu-ne că poate acesta ne va putea scoate din infern. Ne călăuzim singuri spre păcat, să fim acești Adam și Eva. În tot acest timp mi-am dresat gândurile inamice, obscuritățile și am stat departe de tot ceea ce înseamnă pericol. Momentele de maximă tensiune apăruseră acum câteva luni, erau momente de cumpănă; fiorii de spaimă dansau în ritmuri de tango pe șira spinării mele, palpitațiile se îndeseau. Auzeam cum inima îmi bătea în ureche, formând un ecou împrejur, iar metronomul ma surzea, mă înnebunea, mă înfuria. Îmi doream cu stupoare o oază de liniște, însă îmi plăcea tangoul, păcatul. Am ales să fiu o Eva, iar într-o zi, în drumul meu spre dezgroparea altor păcate, totul s-a oprit în loc, inima înfricoșată vrând parcă să se rupă de mine, iar dintr-o dată totul se înnegrise, nu mai simțeam nimic, decât o dorință necontrolată de odihnă. Iar acum, pentru mine, trecutul este o patimă zidită de minciuni nedescoperite.

                                                                                                                                                                      ― Megan