NU. totul devine negru, nici macar gri. Este negru absolut. Ghiare imi strapung pielea infigangu-se adnac in carne. Durerea este anesteziata de groaza. Fata aceea.. Cunoscuta pare-mi-se, dar intr-un fel nepamantean. A venit dupa mine, de asta eram sigur. Dar ce vroia? Ceva ce nu are. Ceva fara de care eu nu as mai putea trai. Inainte de a raspunde la aceasta intrebare mi-am adus aminte: o data am pacalit moartea. Ea era. Si venea dupa mine, dupa sufletul meu. Dar eram pregatit sa o infrunt din nou, asa ca am vazut dincolo de iluzia inspaimantatoare si spaima mi-a pierit. In intunericul absolut a aparut o fata luminoasa, trista, plina de suferinta intiparita in ochii de un albastru cobalt. Avea chip de inger. Da era un inger cazut. Aripile erau prezente, dar nu-i foloseau la nimic fiindca erau arse, doar putina carne si peiele pe alocuri, in rest oase. Vazandu-i suferinta a inceput sa ma cuprinda si pe mine tristetea, uitand cu desavarsire cine era si pentru ce venise. A intins bratele spre mine. O voce soptita in gand imi spunea:"vino. e frumos aici.frumos. si esti asteptat..". Ma apropiam incetul incercand sa-mi ascund cat se poate de mult gandurile fata de Ea. In timp ce inaintam mi-am indreptat mana spre omoplati scotand pumnalul de argint ce il primisem de la matusa mea. Cu un gest rapid l-am scos din teaca si i-am tintit pieptul.O lumina orbitoare a incaput sa O inconjoare. Aceasta a scos un oftat. Dar ce m-a tulburat era faptul ca acest oftat parea de usurare. Fusese prea usor..Atunci mi-am dat seama: Acum eu eram moartea. Am omorat moartea, dar ea trebuie sa existe pe pamant, iar acum eu eram moartea.
