5 Ani In Iad

Capitolul 1

"Era liniște, acea liniște înspăimântătoare de dinaintea furtunii și știam, presimțeam că nu o să fie bine dar nu aveam ce să fac, așa că așteptam. Speram din tot sufletul ca acel rău ce avea sa vină să fie legat de sticarea unui obiect sau orice altceva nesemnicativ. Apoi, într-o  fracțiune de secundă, totul a luat o întorsătură groaznică , a apărut brusc o agitatație infernală din care nu prea puteai să înțelegi mare lucru. Am auzit țipete din camera părinților așa că am fugit într-acolo cu o viteză de care nu mă credeam în stare. I-am văzut în genunchi, am văzut 4 bărbați necunoscuți şi am fost pusă la pământ.

-Mamă,te rog,nu!  Am nevoie de voi!  Ați promis că veți fi mereu alături de mine!

Îi priveam pe ambii mei părinți,cu lacrimi în ochi sperând că hoții nu au de gând să facă ceea ce imaginația mea plăsmuia, ceea ce știam în adâncul inimii mele că se va întâmpla. Dar,cum era de așteptat, intuiția mea nu a dat greș  și  sunetul produs de descărcarea pistolului s-a auzit, iar părinții mei  au căzut la pământ intr-o baltă  de sânge. Atunci am simțit cum mintea mea o ia razna, iar sufletul mi se sparge în mii de bucățele. Ceea ce durase câteva secunde părea că durează ore, ore întregi de tortură psihică.  "

Am deschis ochii rapid, analizând mediul în care mă aflam . Am conștientizat cu părere de rău  că eram  în aceeași cameră în care stăteam de ani de zile,iar coșmarul cel mai rău, care mă bântuia cu regularitate, în aproape fiecare noapte, nu a întârziat să își facă apatiția.
În camera aceea am trăit  cele mai mari suferințe și cele mai cumplite dureri peste care, sinceră să fiu, nu știu cum am trecut fără să-mi stea gândul non-stop la sinucidere sau cine știe ce altceva. După felul in care arăta, ai fi spus că este o cameră de la ospiciu,de la un spital de nebuni sau poate chiar de la o închisoare, dar nu, era camera in care eu, de aproape 4 ani stăteam sechestrată, fiind cobaiul unor psihopați, păpusa lor când au chef de joacă și de experimente. Oh, și nu am fost mereu așa, am fost o fată normală,cu părinți sâcâitori dar care țineau la mine şi o viață  relativ bună , cu mulţi prieteni si cu multe vise, chiar aproape clișeic , dar totul se  năruise în noaptea în care  hoţii au pătruns in casa noastră. Au devastat şi au furat tot ce era de valoare, dar nu le-a fost de-ajuns. Mi-au omorât părinții in fața mea. Unul dintre ei mă tinea cu mâinile la spate şi un altul se juca zâmbind ca un psihopat, cu pistolul la tâmpla mamei si a tatălui meu, asta până a apăsat pe trăgaci. Râdea de parcă asistase la cea mai de calitate comedie. Cu toate acestea nu, nu le-a fost de ajuns. Nenorocitii s-au jucat cu mine,cu sufletul și cu nervii mei! Nu le păsa cât țipam și cât plângeam. Nu au avut milă, erau demonici, răi şi fără suflet. Îmi amintesc că în toată agitația aceea, reușisem să văd în ochii lor o sclipire ciudată,asemeni unui asasin care și-a prins prada. M-au chinuit până am leşinat şi când m-am trezit,eram în camera aceea în care eram și după 4 ani de suferință. Acei pereți erau singurii care imi ştiau regretele, care mă auziseră țipând, mă văzuseră plângând şi blestemând ziua în care m-am născut. Uneori vorbeam cu ei deși ştiam că pare nebunesc dar aveam nevoie să comunic cu cineva sau ceva, aveam nevoie să mă descarc. 
-Ridicate curvă! Cel care a intrat în cameră şi mi-a tulburat gândurile  este John,cel mai rău dintre toți.Acesta mi-a omorât părinții. Pe el îl urasc cel mai tare şi poate că atunci când o să mor, o să-l bântui şi o să-l fac să îi pară rău pentru tot ce mi-a făcut şi tot ce-mi face. Dar până atunci trebuie să mă supun ordinelor lor fără să comentez. În total sunt 4 monştrii fară suflet: John,Aiden,Alexander şi Will. Sunt nişte diavoli veniți din iad care sper că vor plăti pentru toate relele făcute.
M-am ridicat usor fiindcă aveam picioarele amorțite şi m-am îndreptat catre masa din coltul camerei. Nu prea este o masă,este o cutie mai mare din carton,acoperită cu o cârpă rosie,plină de pete. A avea o masă,haine sau un aşternut curat este un lux pentru mine. Singurul lucru bun pe care îl am aici este mâncarea. Este probabil mai bună decât aş fi primit la puscărie sau la un spital. Este simpla:fasole,cartofi sau orez dar tot este bună. La urma urmei cine ar cheltui bani mulți pentru o amărâtă de sclavă?
Spre surprinderea mea,John iese din cameră iar eu mă gândesc să mă trântesc in patul format dint-o saltea pusă direct pe jos şi o pătură murdară şi ruptă. Chiar nu pot să mănânc,mi-e rău şi în astfel de circumstanțe nu prea ai chef de nimic decat de libertate sau moarte. Într-un final,întinsă pe spate şi adâncită în gânduri,reuşesc să adorm cu speranța că incă o zi o să scap din  iadul acesta.

Hei cartea e noua,sper sa va placa.Sincer chiar vreau sa avem comentarii.Cum vi se pare? :)