Toți avem vise mari si ne dorim ca acestea sa devina realitate. Uneori ne este foarte frică si încercăm ușor ca sa nu mai facem totul complicat si sa trăim o viață calma si fara stres. Cred ca daca lupți si crezi in tine cu voința puternica fiecare dorință va deveni un lucru mărunt si vei putea face tot ce îți dorești cu viață ta. Prima data noi încerca sa ne cunoaștem pe noi înșine, cea mai mare greșeală a noastră este când ii lăsam pe alții pur si simplu sa ne controleze si sa ne schimbe. Niciodată nu mi-a plăcut când cineva mi-a spus sa ma schimb,mereu le arătăm ca îmi place cine sunt eu in sinea mea. Le arătăm ca inca pot zâmbi si ca pot merge mai departe dar nu era chiar așa. Seara ma retrăgeam in camera mea si ascultam muzică trista. Lacrimile curgeau ca dintr-un rău de nestăpânit. Ma durea ca nu mulți ma plăceau pentru cine sunt eu. Simțeam o durere de nedescris in inima mea. A trebuit sa suport mult pana când visul meu a devenit realitate,am luptat atât de tare, fost foarte ranita dar tot am rămas in picioare. Cu toate ca urăsc sa am rabdare,a trebuie sa am mare răbdare pana cand visul meu devenea cea ce îmi doream. Prima oare a trebuit sa descopăr cine sunt eu cu adevarat,sa descopăr ce îmi place si ce nu. Dintr-o zi ma uitam ca orice copil la desen di privind actorii si actrițele care jucau rolurile unor personaje minunate si cum faceau sa le dea viață așa am descoperit ca îmi place actoria. Ma puneam in fata oglinzii și începeam sa imit personajele mele favorite. Când eram singura in camera mea si exersam eram așa captată de cea ce faceam,eram doar eu,actorii si reflectoarele(asta era cea ce era in capul meu). Nici nu realizam ca sunt in camera mea. La școală mereu când profesoara spunea "Cine vrea sa primească rol sau un scenariu?" eu eram prima persoana care ridica mana,eram plina de emoții si aveam un zâmbet mare si larg. Nu întotdeauna primeam rolul personajelor principale dar chiar daca era un rol mic eu tot il acceptam. Dorință mea cea mai arzătoare era sa joc dintr-un film horror cu un rol principal. Uneori îmi spuneam ca nu are cum ca visele mele sa devina realitate dar nu ma lăsam doborâta, câteodată plângem in camera mea spunând"Vreau doar sa fiu o stea si sa îmi trăiesc visul". Nimeni nu ma sprijinea, nimeni nu ma încuraja,nici familia mea. Era așa greu dar tot încercam sa devin o învingătoare. Într-o zi la școală am primit unul din rolurile principale era așa incantata era așa minunat pana când... Eu si prietena mea(ea avea cel de al doilea rol principal) repetam iar un coleg(el se credea cel mai deștept si mereu primea note mari doar pentru ca familia lui avea multi bani) a venit sa îmi spună ca nu joc bine si ca nu am talent. Am încercă sa par ca nu ma afectează părerea lui. In suflet ma simțeam așa devastata îmi doream sa renunț dar nu eram in starea potrivita pentru a lua o devize in privinta a renunța la ceva. Mereu ma refugiam in camera mea si îmi eliberam gândurile ce mi se adunau in cap. Îmi scriam gândurile pe filele unui caiet,acel caiet era cel mai bun prieten al meu. Mereu ma asculta si niciodată nu ma critica cum o făcea alții. Caietul era plin de poezii triste si plina de amintiri minunate dar si triste. In sufet mereu purtam o frică ca pe o pata. Îmi era frică ca visele mele sa nu devina realitate. Nu aveam nevoie de altceva,doar aveam nevoie sa îmi trăiesc visele. Anii treceau rand pe rand si suportam in fiecare zii descurajările pe care le auze de la cei ce ii numeam prieteni. Dar timpul cum trecea învățam sa nu mai pun la suflet. După cea am descoperit ca iubesc actoria am mai aflat ca am o mare pasiune pentru muzică. Luam lanterna sau telecomanda in mana si spuneam ca e microfon ma urcam in pat si spuneam ca e scena ma uitam in jur si spuneam ca sunt fanii mei. Adoram sa cant. Viață mea in camera mea era ca un basm dar in afara ei era ca un iad,de aceea stăteam mult mai mult închisă acolo si scriam cântece. Primul cântec pe care il scrisesem ma descria perfect pe mine si era vorba despre cum nu trebuie sa renunți i-am dat un nume simplu "Simple Girl" zilnic il cantam era așa mandra ca scrisesem un cântec. Zilnic in viață mea găseam numai prieteni falși dar eu tot ii încurajam cu toate ca ei râdeau de mine. Știam ce vreau de la viață teoria era gata dar mai complicat era cu practia.
