N/a: Tin sa mentionez ca wattul imi joaca feste. Am recitit de mai multe ori, am corectat de tot atatea ori, si greselile sunt tot acolo.
Imi asum vina pentru ca urasc persoanele care nu-s in stare sa-si asume vina. Dar nu sunt responsabila pentru literele mancate si lipsa intre semnele de punctuatie.
"Risk, danger, and excitement inform adventure fiction, which focuses on a particular challenge, quest, or journey which the protagonist, or hero, must undertake and successfully complete. Adventure fiction includes a villain or other antagonistic forces which the hero thwarts with wits and ingenuity, rather than violence.-Action"
Camera de gazare puţea îngrozitor. Mormanul de cadavre avea un miros de carne prăjită ce-mi întorcea stomacul pe dos.Îmi era foame. Foarte foame.
M-am apropiat de corpurile arse. Îmi era atât de foame încât pentru o clipă îmi trecu prin cap să apuc mâna ce ieşea puţin mai în afară, şi să o mănânc. Degetele erau carbonizate complet şi oasele se vedeau ciudat. Ca jeleurile.
Nemţii ne omorau pe capete, seara se distrau, aruncându-ne şepcile cât mai departe, şi ne trimiteau după ele, ca mai apoi să ne împuşte în cap, zicând că am vrut să fugim. Erau plini de cruzime iar Hitler era Satana în persoană. Venea în fiecare seară, îmbrăcat în costumul sau şi ne întreba cum ne simţim. Avea o politeţe aproape regească, un zâmbet blând, şi nişte ochi albaştri ca de safir; făcea glume şi râdea cu noi; pe copii îi mângâia pe cap, iar femeilor le făcea complimente. Câteodată mă întrebam dacă era aceeaşi persoană cu Hitler cel sadistul ce ne punea să murim în chinuri, la gazare. Sau care îşi punea medicii să ne taie şi să ne scoată organele. Nimeni nu ştia ce se întâmplă în cabinetul sau, dar ştiam că atunci când voi intra acolo, nu voi mai ieşi întreg sau nu voi mai ieşi deloc.
Apoi se uita la soldaţi, şi le zicea să aibă grijă de noi, că suntem oaspeţii săi.
Se întorcea pe călcâie. Şi pleca urmărit îndeaproape de câinii de vânătoare. Şi noi, stăteam şi ne uitam la pantofii lăcuiţi şi capoletii de pe umăr, cu fir de argint.
~%~
Câteodată, seara, mă mai uitam la cer şi mă rugam ca şi cei 4 fraţi ai mei să mai trăiască. Dar eram mai mult ca sigur că în momentul în care ne despărţiseră, la coborârea din tren; eram ca şi morţi. Ne sortaseră ca pe oi, unul la stânga, unul la dreapta, apoi ne urcaseră în nişte vagoane, femei, bărbaţi, copii şi ne lăsaseră acolo. Nemâncaţi; fără apă; fără ca măcar să avem un loc unde să ne facem nevoile fiziologice.
Şi nu a fost de mirare când după mai multe ore, ajunseserăm ca animalele, să stăm în propria urină, urcaţi unul pe altul, şi privaţi de lumina soarelui.
Mi s-a părut un moment greu, dar a fost un lucru nesemnificativ, faţă de ceea ce ne-au făcut aici.
Am venit în lagăr, ne-au pus să ne dezbrăcăm până la piele şi să aruncăm hainele de pe noi într-un tomberon, apoi un soldat cu mustaţă, ne-a trântit nişte carpe jigărite lângă tomberon.
-Dies sind Ihre Kleidung.a scuipat soldatul cuvintele, printre dinţii înnegriţi de tutun. m-am repezit spre mormanul de haine, vrând să îmi aleg nişte carpe cât mai curate, dar nu exista aşa ceva. Ceilalţi prizonieri s-au repezit şi ei după mine. Ca o turmă de oi. Eram niste oi, şi mare parte din noi nu ştiau nici măcar ce ziceau nemţii.
Am luat hainele şi m-am îndepărtat rapid. Unul din soldaţi mi-a făcut semn să mă apropii de el.
-Sprechen sie Deutsch? Waren die ersten, die Bälge nahm. Intreba acesta curios, dacă ştiu germana, de am fost primul ce mi-am luat hainele din morman.
