Sălbaticul Royal

Capitolul 8

Rusalka

Miros. Primul din  simţurile  care mi se prelinge.
Mi-aş dori să fie altceva, pentru că sunt imediat copleşită de miros corporal, de colonie condimentată şi de ceea ce poate fi descris decât ca duhoarea răului întruchipat.

Şi apoi mi se infiltrează al şaselea simţ, şoptind notele de avertizare şi de urgenţă. Sunt în pericol. Acele note se transformă într-un cântec plin de ţipete şi zgomote puternice, umplându-mi corpul cu o panică sfâşietoare. Adrenalina creşte şi abia dacă am suficient simţ pentru a rămâne cât mai tăcută posibil.

Deschizându-mi încet ochii sunt întâmpinată de întunericul total. Durează o secundă să procesez că am o bandă la ochi şi legată în jurul capului.

Apoi, amorţeala fericită cu care m-am trezit se fărâmiţează, când realitatea îmi înghite corpul într-o agonie absolută.

Doamne, aşa se simte să fii în viaţă? Nu pot fi moartă. Aş fi în pace dacă aş fi.

Şi, poate că, în ultimă instanţă, recunosc că a te îndrăgosti de un gangster, nu te-ar ateriza la porţile raiului. Şi totuşi, am câştigat locul ăla.
Până acum, cel puţin.

Îmi zgudui creierul, încercând să mă gândesc şi
să-mi amintesc ce naiba s-a întâmplat cu mine.
Vag, îmi amintesc plecarea mea de la club, discuţia de dinainte cu Glender, plecarea Katyei. Apoi, faruri care se sting în urma mea, fiind imediat smucită şi apoi nimic. Şi acum sunt aici...oriunde ar fi asta.

Dar nu undeva în siguranţă. Doamne, dacă şi lui Glender i s-a întâmplat ceva? La naiba, am probleme serioase şi habar n-am cum voi scăpa din asta. Respiraţia mea se înteţeşte, iar inima îmi bate atât de tare, până când devin o masă de anxietate şi disperare. Este nevoie de puţină forţă care mi-a mai rămas pentru a păstra tăcerea.

Urmează voci liniştite şi surde, înăbuşite de zgomotul din urechile mele. Îmi ascut urechile, încercând să aud peste bătăile inimii şi anxietatea care mi se umflă în corp ca un balon cu apă. Cumva, agonia are o voce şi e a naibii de tare.

— Royal o va căuta, spune un bărbat încet. Dar vom fi ok, odată ce ajungem la club şi aruncăm duba. O vom lăsa repede acolo.

Am fost a naibii de răpită. Îmi strâng ochii în timp ce un suspin mi se târăşte în gât. O lacrimă mi se strecoară pe sub gene, iar pieptul îmi tremură de efort.

— Chiar crezi că o vom putea ascunde de el? E al naibii de Royal, a murmurat o femeie de data asta.

—  Nu ne interesează de asta. Fie clubul se va ocupa de ea, fie vina e a lui Thomas în faţa lui Alecksander. Câştig pe câştig. Îl urăşte deja pe Thomas, cu atât mai mult că i-a luat sora.

Numele confirmat trimite încă o doză de adrenalină în sistemul meu. Nu ştiu de ce am aterizat în salata asta nenorocită de depravare şi răzbunare.

Nu aparţin aici. Nu sunt nimeni în lumea lui Alecksander, iar ei se folosesc fie de aceasta, fie de aruncarea vinei pe Thomas, pentru a scăpa.

Eu fac parte dintr-o salată plină de fructe şi legume. Lucruri sănătoase care nu mă aruncă de pe drum şi nu mă înrobesc.

— Aş prefer să nu aleg, mormăie un alt bărbat.

Sună ca o mână care plesneşte pe umăr sau pe spatele cuiva, de parcă ar fi vrut să-l liniştească.

— Păcat că nu ai de ales. Nu contează. Fata asta de aici valorează milioane. Adică, avem dracului un diamant aici. Imaginează-ţi, omule, fata lui Royal, singura, aflată pe scena licitaţiei. Ştii că numai asta o face unică, la câţi duşmani şi interesaţi are bărbatul? Oamenii vor face spumă pentru a face din fata lui mica lor jucărie. Veţi trăi în lux.