Șoaptele trandafirilor

Capitolul XXXI

Iapa lui Morgan zbura peste terenul accidentat - copitele sale cu potcoave de fier abia dacă atingeau pământul. Dacă ar fi vrut, ar fi putut să închidă ochii şi să pretindă că era din nou călare pe Pookah, cu vântul bătându-i prin păr şi cu mirosul libertăţii inundându-i nările.

Dar Pookah murise. Iar Morgan învăţase că existau anumite lucruri mai preţioase decât libertatea. Mai importante chiar şi decât mândria. Pentru că mândria i-ar fi cerut să se întoarcă negreşit la castelul MacDonnell şi să-şi convoace clanul pentru un atac asupra Cameronilor trădători.

În schimb, gonea ca vântul şi ca gândul spre Cameron, pregătit să asedieze de unul singur... inima încăpăţânată a unei femei, într-un singur aspect cedase cererilor nestăvilite ale mândriei - trupul său era înveşmântat într-un tartan nou.

Norii violet colorau orizontul într-o nuanţă de mov. Cerul se întuneca treptat spre culoarea albastru safir, pe care o aveau ochii Sabrinei. Luna plină atârna deasupra crestelor munţilor ca o perlă îngheţată. Morgan ghidă calul spre farul călăuzitor, rugându-se să ajungă în timp util să-l prindă, înainte să plutească în derivă... şi să dispară pentru totdeauna de la îndemâna lui.

Aceea ar fi putut fi orice noapte liniştită de primăvară la conacul Cameron.

Brian şi Alex jucau şah în faţa şemineului din salon. Pugsley moţăia pe vatră. Elizabeth înfigea un ac subţire prin pânza de culoarea fildeşului din cadranul gherghefului - coşul ei de cusut era desfăcut la picioarele sale. Dougal stătea în spatele unui birou de nuc, înconjurat de registrele sale cu legături din piele, în care erau notate plantările de primăvară. Sforăitul lui Pugsley număra parcă minutele care treceau.

Se uitară cu toţii miraţi, când se auzi un ciocănit răsunător în uşă. Până şi Pugsley ridică uşor capul. începu apoi să dea din coada sa ondulată.

Dougal dădu o pagină - încă era cu ochii aţintiţi în registru. Elizabeth făcu un nod aţei din ac şi tăie excesul cu dinţii. Alex captură tura lui Brian şi o scoase de pe tablă cu o expresie serioasă.

Uşa masivă din lemn tremura din toate încheieturile din cauza loviturilor puternice care se revărsau asupra ei. Un servitor se repezi din bucătărie, dar Dougal îl opri în loc cu o privire de avertizare. Pugsley sări în sus - mai entuziasmat decât fusese de săptămâni întregi - şi începu să sară de colo-colo în faţa uşii.

Dougal îşi mângâie barba, obosit până în măduva oaselor. Nu era sigur dacă familia lui mai putea rezista încă unui asediu MacDonnell. Şi era sigur că fiica sa nu putea.

Lemnul antic al uşii se frânse ca o surcea sub o lovitură puternică. Pugsley fugi din drum şi începu să latre în reprize scurte şi entuziasmate, în clipa în care căpetenia clanului MacDonnell păşi printre dărâmături. Morgan îl potoli cu o singură privire. Pedepsit, câinele se culcă pe burtă şi-şi ascunse nasul sub lăbuţe.

- Am venit să-mi văd soţia. Vocea lui Morgan răsună în tăcerea aceea încordată.

Dougal se ridică în picioare. Elizabeth continuă să coasă - acul ei zbura prin pânză într-un ritm perfect. Brian studia atent tabla de şah, de parcă întregul lui viitor ar fi depins de următoarea mutare.

- Sabrina nu mai e soţia ta, zise Dougal.

Un spasm de durere apăru pe chipul impasibil al lui Morgan, dar fu înlocuit imediat de o furie întunecată.

- Poate nu în ochii legilor engleze. Dar sunt încă soţul ei în faţa lui Dumnezeu.

Alex se ridică în picioare greoi şi se duse lângă tatăl său.