-Jackson, încântat de cunoștință! rostește băiatul acela pe care l-am văzut în clasă.
-De ce ați venit aici? întreb eu privind spre Logan, ignorându-l total pe Jackson.
-Ar trebui să mâncăm înainte! apare Holly din bucătărie cu o tavă cu friptură.
Mă așez la masă. Toată lumea începe să mănânce și să o laude pe Holly pentru talentele ei culinare. Povestesc apoi despre fel si fel de subiecte plictisitoare și nimeni nu pare sa treacă la ceea ce contează cu adevărat, așa că încep eu.
-Unchiule, ce caută un vânător la noi în casă? Credeam că nu vrei să ai nimic de a face cu aceștia.
Toți ochii se îndreaptă spre mine.
-Ar trebui să auzi ceea ce are Logan de spus, rostește unchiul!
-Nu vreau ca noi să fim implicați în orice plan ar avea. Ne-am dat cuvântul ca nu ne vom mai implica.
-Ei au fost primii care și-au încălcat cuvântul când unul din ei a pătruns la noi în casă și aproape că te-a omorât! rostește unchiul hotărât. Am avut încredere în bătrândul Harrold, dar cum acesta a murit, nici măcar nu știu cine e liderul lor. Nu am încredere în ei.
-Dar cu toate astea m-au salvat! rostesc eu.
-Mușcătura lor e fatală pentru noi oamenii. Ce au făcut ca să te salveze? intervine Logan.
Nu mă așteptam la această întrerupere, iar preț de câteva secunde rămân blocată. Bineînțeles că nu poate știi adevărul. Nu poate afla că am devenit prada pe care urma să o vâneze.
-Nu știu ce mi-au făcut. Îmi amintesc doar că erau cu toții adunați în jurul meu și mi-au dat ceva să beau. Probabil un ceai de ceva plantă. Amintirile mele sunt destul de încețoșate. Probabil că am leșinat. Când mi-am revenit am început să mă vindec.
-Interesant! rostește Logan destul de sceptic. Un ceai de plante...cine ar fi crezut că e așa de simplu.
Logan începe să râdă într-un mod ciudat.
-Ce vrei de la noi? îl întreb apoi.
-Ai fost la ei acasă. Vreau să îmi spui totul despre ei. Cine e liderul lor acum?
-Nu știu, răspund eu. Urmau să își aleagă noul lider în noaptea cu lună plină. Nu am mai stat să văd cine e acesta.
Sunt hotărâtă să nu îi dau niciun detaliu acestui Logan. Ceva din ființa lui nu îmi exprimă încredere.
-Vom ataca în noaptea cu lună. Ceilalți vânători vor veni curând. Vreau să plecați cu toții din oraș în noaptea aceea. Asta e tot ce îmi doresc de la voi. Nu v-aș pune niciodată în pericol.
-Mă voi asigura ca suntem departe de acest loc! rostește unchiul.
-De ce vreți să atacați în noaptea cu lună? Atunci ei sunt cei mai puternici.
-Șeriful nu vrea cadavre prin oraș. În forma lor de animal sunt mai ușor de făcut să dispară.
-Vreau să particip la vânătoare! rostește Kay.
-În niciun caz! țipă unchiul. Vii cu noi în noaptea aceea.
-Nu poți să mă oprești, unchiule. Ăsta e destinul meu!
-Băiatul are dreptate! rostește și Logan. Te aștept după școală la antrenamente.
-Cred că ar trebui să plecați! Cina asta s-a încheiat! rostește unchiul nervos.
Logan se ridică și își ia la revedere de la noi. Îmi dau seama ca Jackson nu scosese niciun cuvânt, doar mă privea suspect. După ce plecară, unchiul începu să se certe cu Kay, dar fără niciun rezultat. Kay era mai hotărât ca niciodată. Merg în camera lui pentru a-l face să mă asculte măcar pe mine.
-Kay! Trebuie să vorbim despre ceea ce tocmai s-a întâmplat.
-Lexi, un război se anunță, iar noi trebuie să decidem de partea cui o să fim. Nu există cale de mijloc.
-Există! Putem să fim departe de toate astea. Nu trebuie să ne implicăm.
-Nu vreau să fiu departe de nimic! Sunt un vânător! exclamă Kay hotărât.
-Atunci vom fi de părți opuse! rostesc eu. Știi că nu aș putea lupta împotriva lui Roy.
Kay mă privește oftând.
-Roy te-a salvat. Știu că ține la tine și nu aș vrea să îl rănesc. Poți să îi spui cu o zi înainte să plece acolo unde a mai fost plecat înainte.
-Kay, Roy mi-a povestit de ultimul război. Au fost pierderi de ambele părți. Mama noastră a murit atunci!
-Acum suntem mai pregătiți!
Kay nu pare să dea înapoi. Roy poate pleca, dar cum va rămâne cu mine? Nicio haită nu mă va accepta, datorită culorii blanei mele. Sunt singură în acest război. Mă simt vânată din toate părțile și nu am nicio șansă să trec în viață de următoarea lună. Să îi spun lui Kay ce am devenit nu ar fi o soluție. Îmi e teamă de cum ar reacționa.
A doua zi la școală Kay se comportă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Își petrece pauza cu Kim, Alex și gașca lui de prieteni. Eu decid să îmi petrec pauza cu Roy. În locul nostru izolat din spatele școlii îi povestesc de vizita suspectă a lui Logan, de ce urmează să facă și încerc să îl conving să plecăm de aici în noaptea cu lună.
-Lexi, nu putem pleca. Nicio haită nu ar accepta vreun lup alb, iar eu nu plec nicăieri fără tine.
-Roy, trebuie. Plus de asta, fratele meu nu mi-ar face niciun rău, sunt sigură de asta!
-Iar eu sunt sigur că vreau să rămân. Fratele meu vrea să lupte pentru familie, iar eu nu îmi pot lăsa fratele aici, și nici pe tine. O să vedem ce o să facem. Mai e timp până la lună.
Zicând acestea mă sărută ușor pe creștet și plecăm spre clase. Decid să intru înainte până la baie. Ajungând acolo lacrimile încep să îmi inunde fața, nu mai pot să le controlez și plâng. Kay nu vrea să plece, Roy nu vrea să plece. Nimic nu pare să iasă așa cum mi-am propus și în mine simt o furie dezlănțuită. Nu știu ce să mai fac, nu mai am nicio idee. Lovesc cu pumnul în chiuvetă, iar aceasta pare să se crape în locul loviturii. Ochii mei dau de oglindă și îmi dau seama că aceștia au o culoare mult mai intensă, iar în jurul lor o roșeață care se extinde spre toată fața. Simt că ard de-a dreptul. Simt apoi o durere puternică de dinți, la fel ca în noaptea transformării și mă panichez. Ușa se deschide. Privesc spre ușă și întră Jackson. Acesta mă privește preț de câteva secunde, dar nu pare deloc înspăimântat de fața mea. Mă întorc și dând de oglindă îmi dau seama că fața mea e din nou normală.
-Lexi, ești bine? mă întreabă acesta.
-Ce cauți în baia fetelor? rostesc enervată.
-Te-am văzut că ai intrat și voiam să vorbesc cu tine.
-Nu avem ce să discutăm noi doi! rostesc.
-Țin să te contrazic. Avem multe lucruri de discutat! rostește el cât se poate de serios.
Decid să nu îl bag deloc în seamă. Nu după ce tatăl lui vrea să îmi pună în pericol toate persoanele la care țin. Trec pe lângă el și dau să ies din baie.
-Ai niște ochi foarte deosebiți! rostește el în urma mea.
O teamă mă cuprinde din nou și mă opresc preț de câteva secunde din mers. Instinctiv îmi duc mâna la ochi, dar fața nu îmi arde ca mai devreme, semn că sunt bine. Îmi continui mersul, fără să privesc înapoi, dar prin mintea mea trec o mie de gânduri. Oare ce a vrut să spună. Oare mi-a văzut cumva ochii? Nu asta nu se poate întâmpla! Încerc să mă calmez și întru în clasă.
CITEȘTI
Pradatori de noapte
Hombres Lobo''Unele umbre sunt atât de întunecate încât, punând lumină asupra lor, se întunecă și mai mult.'' Viața lui Lexi și a fratelui său se va schimba radical atunci când, ramânând orfani, ajung să locuiască cu un unchi despre care nu știau mai nimic. N...
