Sălbaticul Royal

Vol.2-cap.1

Rusalka

Trei săptămâni mai târziu

M-am plimbat de-a lungul piscinei proprietăţii din New York, dorind ca liniştea din jur să-mi liniştească mintea tulburată. Niciun loc, oricât de izolat, sau de frumos, nu mă făcea să mă simt în siguranţă. De cele mai multe ori, mă simţeam ca un zombie care merge - niciun gând sau sentiment nu pătrundeau prin stratul gros de zgomot alb care mă ferea de lumea exterioară.

Eram blocată într-o cutie întunecată, din care nu găseam soluție de ieșire. Plămânii mei ardeau după aer curat, ori de câte ori reluam cu cruzime, iar și iar, în capul meu acel moment îngrozitor, batjocorindu-mă pentru credulitatea mea.

      Sunt o femeie încăpățânată. Mereu am fost.
Dar fusesem sigură că nu una proastă. Mintea mi-a fulgerat cu momente inocente pe care le-am furat de-a lungul săptămânilor. Am încercat să-mi amintesc fiecare situație în care am fost împreună și ce aș fi putut scăpa sau aș fi putut confunda cu altceva, dar era un gol de fiecare dată. El păruse... implicat... interesat.

Până la urmă, el era Alecksander Royal, iar eu Rusalka Shelba. El era liderul Bratva, iar eu amanta lui. Nimic mai mult. Fusesem atât de naivă să mă gândesc că însemnasem ceva pentru un bărbat ca Alecksander.

     Nu putem continua să-i permit acestui om să facă ravagii în lumea mea. Mă durea inima în moduri despre care nu știam că este posibil. Acțiunile vorbeau mai mult decât cuvintele și, în timp ce Alecksander era un grup de contradicții, ultima lui acțiune ( întâlnirea cu blonda) a vorbit tare și clar.

Simțeam atât de mult încât nu mai puteam suporta. M-am aşezat pe marginea unui şezlong şi mi-am înclinat faţa spre soare, inspirând adânc. New Yorkul era frumos şi era casa mea de aproximativ trei săptămâni. Deşi trecuseră multe zile, mă simţeam la fel de fragilă ca în ziua în care Katya a fost ucisă.

În timp ce Maksim s-a ocupat să mă pot strecura printre oamenii lui Alecksander, eu mi-am luat puţine din hainele mele şi mi-am lăsat telefonul în garsonieră. În aceste ultime săptămâni, nu am ieşit în lume şi nici nu am folosit vreun card bancar, aşa că nu am lăsat nicio urmă.

Cel puţin, asta îmi plăcea să cred. Nu aveam însă niciun fel de îndoială că, fără ajutorul lui Maksim, fuga mea ar fi eşuat. Nu l-am întrebat niciodată pe Maksim dacă Alecksander cunoștea unde mă aflu şi dacă ştia că tatăl lui mă ajutase.

Nu voiam să ştiu. Nu-mi păsa. Trăiam în casa pusă la dispoziţie de Maksim, cu cei aproape cinci paznici. Nu ştiu exact ce l-a convins să fie de partea mea şi să meargă împotriva propriului fiu, dar nici mărturisirea (şi eventual, remuşcarea), că el ar fi pus la cale prima noastră întâlnire nu prea părea viabilă. Stomacul mi s-a încordat, în timp ce amintirile din trecut s-au izbit de mine.

      Mă durea maxilarul din cauza scrâșnirii din dinți. Eram sigură că, dacă mama m-ar vedea acum, mi-ar spune că nu am minte să cred că un bărbat bogat și puternic ca Alecksander ar putea să fie monogam, în detrimentul multitudinii de bombe frumoase pe care le putea avea, dar să accept puținul pe care îl primesc, chiar și așa.

     Mama mea. Nici măcar n-am putut elibera o pufnitură sarcastică și m-am ridicat după ce soarele mi-a încălzit pielea, am pornit înapoi spre casă şi am auzit voci în faţă. Am privit înspre scena bizară din faţa porţii. Chiar atunci, cineva m-a apucat de braţ şi eu m-am smucit.

— Dă-mi drumul!

M-am mişcat brusc şi m-am întors.

— E în regulă, domnişoară Rusalka, sunt eu.