Dragul meu Felix ( bl )

1

Hyunjin pov.

Îl simt cum se uita la mine cu colțul ochiului. El stă în ultima bancă, și eu în penultima. Crede că nu observ, dar e evident. Toată clasa suspectează că este ceva între noi. Dar, pe moment, îl consider pe Felix un prieten bun. Nimic mai mult.

Sună clopoțelul. Primim temă, ca de obicei. Dar ceva e diferit. Felix e atent la ce ne spune Profesoara Kim. El nu e atent deloc în ore, și pe când ajunge partea cu tema e plecat afară. El iese primul și intră ultimul în clasă. Curând, pleacă Profesoara Kim. Felix vine la mine, parcă grăbit. Cred că e prima oară în 5 ani de când ne-am împrietenit când el a așteptat să plece profesoara din clasă.

" Hyunjin, te rog, haide să vorbim."

Mă apucă de mână și mă trage după el cine știe unde. Ceva e greșit. Felix nu zice 'te rog'. Ajungem în spatele școlii, lângă vechiul atelier de desen, unde pierd eu vremea după ore. Mă împinge înăuntru și vine și el în urma mea.

" Felix, ce se întâmplă? Mă sperii."

" Scuze că te-am speriat. Promit că n-am făcut-o dinadins. Dar, trebuie să-ți spun ceva important, iar tu trebuie să mă asculți foarte bine, pentru că o voi spune o singură dată. "

" Felix, spune ce vrei să spui odată. "

" Hyunjin, te plac. "

Mă uit la el cu o privire șocată. Mă așteptam la orice, mai puțin la asta. Nu pot scoate pe gură niciun cuvânt. Parcă sunt paralizat. Vreau să merg să îi spun ce se întâmplă, dar nu pot.

" Hyunjin? Răspunde-mi! Nu contează dacă mă placi înapoi sau nu. Doar spune ceva! "

Simt cum cad. Mi se înmoaie genunchii. Ultimul lucru pe care îl văd în fața ochilor e Felix, spunându-mi să îi răspund. Nu sunt capabil să rostesc nimic. Îmi deschid gura, dar în zadar. Și cad pe podea. Nu mai văd, nici nu mai aud, nimic.

Peste câteva ore

" Hyunjin, Hyunjin...mă auzi? "

Îl aud pe Felix. Îmi adun puterile să îmi deschid ochii, și îl văd pe el, Bangchan, Minho și Han lângă patul pe care stăteam.

" Salut, toată lumea..."

Încep să râd. Felix sare pe mine și mă îmbrățișeaza, și Bangchan, Minho și Han vin și ei în curând.

" Ce s-a întâmplat cu tine? Ai slăbit mult. A spus asistenta că ești și anemic. Ai devenit vegan? " Mă întreabă Minho, puțin îngrijorat.

" Ce? Nu. Nu sunt vegan. Nu știam că sunt anemic. Dar, asta este. "

" Hyunjin, nu poți spune 'asta este' după ce ne-ai speriat de moarte! Era să leșin și eu când m-a sunat Felix spunând că ai leșinat. " Începe să mă certe Bangchan. " Dar, mă bucur că ești bine. "

" Asistenta a spus să te odihnești, și să mănânci multe alimente cu fier. Așa că, am decis eu și băieții să te scoatem la cină! " Spune Han, entuziasmat.

" Haideți, nu e așa grav. Nu trebuie să faceți nimic. "

" Nici nu vreau să aud. Vine Bangchan să te ia de acasa, cum doar el are mașină. Ne vedem diseară acolo, la ora 5. " Han, Minho și Bangchan, pleacă la cursuri, și eu rămân singur cu Felix.

" Îți amintești ce ți-am spus înainte să leșini? " Mă întreabă el, după o vreme.

" Da, îmi amintesc. " Îi răspund sec. Nu e prima oară când îmi spune cineva sentimentele pentru mine, dar e prima oară când am avut o reacție așa ciudată.

" Și..vrei să ieși cu mine? " Înainte să pot răspunde, mai adaugă ceva. " Nu e nicio problemă dacă nu vrei! Putem continua să fim prieteni. "

" Vreau. Hai să vedem ce iese. "

După ce aude răspunsul meu, mă îmbrățișează strâns.

" Felix...de abia pot respira! "

Mă eliberează din strânsoare. La cât de slab pare, e greu să crezi că e atât de puternic.

" Felix, du-te înapoi la cursuri. Sunt bine. Voi merge acasă. "

Oftează.

" Bine. Promite-mi că vei avea grijă de tine. "

" Promit. "

O dată ce aude asta, fuge spre sala lui de clasă.

" Ți-am pregătit niște pastile. Poți pleca acum, le scriu eu un bilet profesorilor. " Îmi spune Asistenta Choi.

" Mulțumesc, Asistentă Choi. " Îi spun repede, îmi iau geanta și merg acasă.

După ceva vreme

Am ajuns acasă. Nici nu ajung bine, că îmi scrie Bangchan. 'Vin la tine peste două ore. Să fii gata. "
Uitasem că mă scot la cină.

Decid să mă îmbrac într-o cămașă neagră și blugi negri cu niște ochelari de soare negri. Chiar dacă mergem într-un restaurant, tot trebuie să arăt elegant.

Peste două ore

Mă sună Bangchan în sfârșit.

"Hyunjin, haide afară. Am ajuns. "

Ies pe ușă. Simt că am așteptat ani întregi.

" Toți te așteaptă. Hai să ne grăbim, că altfel mă va certa Minho. " Începe să râdă, și eu la fel.

Bangchan..arată superb. Poartă un palton închis la culoare peste o cămașă albă și blugi albaștri. Bangchan cred că e cel mai matur dintre noi cinci. Are și permis de conducere!

" Am ajuns. Dute înăuntru. O să-i vezi pe băieți imediat cum intri. Eu merg să caut loc de parcare. "

Ies din mașină și intru în restaurant, și mă lovește un mare șoc. Minho și Han sunt deja beți? Ce sunt ei? Copii de 5 ani?

" Salut toată lumea! " Mă așez lângă Felix și îmi pun niște carne pe farfurie.

" Hyunjin! Mai pune carne! A spus asistenta să mănânci mult fier! " Spune Minho și îmi pune mai multă carne pe farfurie.

Încep și eu să mănânc când în sfârșit apare și Bangchan.

" Serios, Minho și Han. Plec și eu câteva minute și deja cumpărați alcool și vă îmbătați. Aveți 5 ani? "

Asta am gândit și eu.

" Minho, îmi dai și mie din Soju-ul tău? " Îl întreb eu, fericit că pot bea și eu în sfârșit alcool.

" Hyunjin, nu și tu! "

Felix își pune mâna după umărul meu și începe să râdă cu mine.

" Chan, lasă-l să bea. Oricum nu te va asculta. " Spune Felix și îmi dă sticla.

Încep și eu să beau, până Felix și Chan sunt singurii care nu sunt beți.

Peste 6 ore

" Felix, tu îl duci acasă pe Hyunjin. Eu mă ocup de ăștia doi."

" Bine, Chan. Ai grijă să nu-ți fure locul la volan! "

Spune Felix și mă ia de mână să plecăm. Sună la un taxi, iar iau îi apuc mâna. Îl strâng de mână. Nu știu de ce fac asta. Dar, totodată, ma simt mai bine când îi simt mâna într-a mea.

" Hyunjin, ești bine? "

" Felix... "

Mă aduce acasă, mă schimbă în pijamale și îmi urează noapte bună. Ar trebui să-l las să plece, dar în schimb îl trag înapoi lângă mine.

" Felix, rămâi lângă mine..."

" Bine, Hyunjin, dar vezi că îți împrumut hainele. "

Nu știam cât de fericit mă va face să îl văd purtând tricoul și pantalonii mei. Se întinde pe pat lângă mine și îmi zâmbește. Îi zâmbesc și eu, și adorm încet.