Seninătatea cristalină a cerului era îmbătată de frumusețea caldă, incandescentă a stelelor ce-și revărsau cu dragoste lumina peste pajiște. O asemenea noapte nu se mai văzuse de mii de ani și parcă luna însăși - un glob imens umplut cu sirop de chihlimbar - veghea atentă asupra planului teluric pentru ca totul să fie cum trebuie. Privirile ei pale, seducătoare, mângâiau imensitatea câmpiei îmbrăcate cu parfumul blând al sutelor de fire de floare. Aerul era cald, blajin, vantul abia adia iar firele de iarbă se lăsau gâdilate de mâinile lui.
În susul unui deal scund, scăldat în lumina lunii, două suflete oftau în fața frumuseții peisajului care le ucidea respirațiile. Siluetele lor străvezii, diafane, păreau fluide, unduindu-se cu măiestrie în bătaia vântului. Dansau pe deal fără a se atinge, ci doar roind unul în jurul celuilalt, bucurându-se de armonia pe care le-o dăruise noaptea. Din când în când, contururile brațelor se mai intersectau, fără a stârni simțiri sălbatice, căci pe atunci, sufletele nu simțeau atingerile altor suflete, ci doar sentimentele pe care și le transmiteau reciproc. Pulsatiile aurii ce se tăvăleau prin trasparența sufletelor era iubirea pură, absolută, pe care o împărtășeau de multe veacuri.
Pe când se priveau mângâietor, sufletele s-au pornit într-o rocadă circulară lentă, apropiindu-se tot mai mult unul de celălalt, până când au ajuns atât de aproape încât păreau unul singur. S-au înălțat împreună, contopindu-se, apoi au izbucnit într-o singură scânteie pe care au prins-o imediat mâinile vântului, purtând-o cu grijă, iar mai apoi așezând-o pe pământ.
Luna plângea cu lacrimi de aur smulse din eternitate, cerul și-a tulburat nuanțele diluate, întregul câmp de la picioarele dealului a început să fremete, florile și-au plecat capetele iar vântul a îngenuncheat în fața solemnității momentului. Scânteia fragilă a izbucnit brusc într-o mare de lumină efuzivă, argintie, învolburată și sidefată, din care a ieșit o tânără ființă. Momentul de repaos al increatului a trectut. A pășit cu teamă pe iarba moale a dealului.
Ochii ei păreau petalele unor flori nemuritoare, privirea îi era senină, pasul măsurat, prezența diafană și curată ca aripa unui înger, buzele roșii ca macii câmpului și pletele ca pana corbului... Frmusețea noului suflet era răpitoare, straiele îi erau nedefinite. Ea a deschis gura și a zis către sine:
- Vreau ca numele meu sa fie Heyana!
... și luna a botezat-o.
